UPDATE Sebastian Ghiţă refuză să fie extrădat în România. Fostul deputat susţine că este persecutat politic

UPDATE Sebastian Ghiţă refuză să fie extrădat în România. Fostul deputat susţine că este persecutat politic

Sebastian Ghiţă urmează să fie audiat

Omul de afaceri Sebastian Ghiţă, aflat în arest în Serbia, a fost audiat, vineri, la Belgrad, ca urmare a cererii de extrădare formulate de autorităţile române. Ghiţă a refuzat să fie extrădat în România, motivând în faţa magistraţilor că este executat politic la noi în ţară. Mai mult, a cerut o înlocuire a măsurii preventive cu una mai blândă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.

În 27 aprilie, ministrul Justiţiei Tudorel Toader anunţa că autorităţile române au transmis la Belgrad toate documentele pentru extrădarea lui Sebastian Ghiţă.

Curtea Supremă din Belgrad a prelungit, la solicitarea României, termenul de 18 de zile pentru transmiterea cererii de extrădare în cazul lui Sebastian Ghiţă. Purtătoarea de cuvânt a Curţii, Bojana Stankovic, a declarat pentru Tanjug că, în cadrul procedurilor preliminare, termenul de detenţie poate fi prelungit până la 40 de zile. În cazul lui Ghiţă, imediat după reţinere, au fost formulate două decizii ale instanţelor: una privind reţinerea sa pentru o perioadă de două luni şi o alta privind reţinerea sa pentru 18 zile.

Miercuri, Sebastian Ghiţă a intrat în direct cu autorităţile judiciare din România, într-o videoconferinţă, în cadrul unei şedinţe secrete care a avut loc la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. El ar fi trebuit să răspundă întrebărilor în cadrul şedinţei de judecată în dosarul privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, în care este urmărit penal şi fostul premier Victor Ponta. Sebastian Ghiţă nu a dat însă nicio declaraţie, invocând că nu este asistat în Serbia de către avocatul ales de el. În aceste condiţii, o nouă videoconferinţă va avea loc luni, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Pe numele lui Sebastian Ghiţă există două mandate de arestare în lipsă, el având cinci dosare penale în România.
citeste totul despre: