Scene de o cruzime rară în Spania: un român a bătut cu sălbăticie o bătrână pe care a jefuit-o. Agresorul a fost prins pe aeroport, când încerca să revină în ţară

Scene de o cruzime rară în Spania: un român a bătut cu sălbăticie o bătrână pe care a jefuit-o. Agresorul a fost prins pe aeroport, când încerca să revină în ţară

Un român în vârstă de 31 de ani a fost arestat în oraşul spaniol Malaga, după ce a bătut cu sălbăticie şi a jefuit o bătrână în vârstă de 64 de ani în faţa casei sale din Algeciras, provincia Cadiz.

Ştiri pe aceeaşi temă

Stoian Marcel Gongu a fost identificat cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere şi arestat pe aeroport, în timp ce încerca să se întoarcă în România, informează El Pais. Bărbatul are antecedente penale, fiind condamnat în 2006 pentru un omor comis în Cádiz, Spania. De asemenea, la două zile de la jaful violent comis în Algeciras a atacat o altă femeie în vârstă. 
 
În imaginile surprinse pe 15 aprilie de camerele de supraveghere se vede cum românul loveşte puternic o bătrână în cap, cu pumnii şi genunchii, chiar dacă victima era deja căzută la pământ. Apoi a fugit cu poşeta din care a luat banii şi apoi a aruncat-o. Potrivit poliţiştilor, agresorul are un istoric de abuz în familie şi ameninţări. 
 
Victima a fost găsită de o altă vecină şi transportată la spital, unde a rămas internată mai multe zile. „Era la pământ, sângerând şi cu o tăietură foarte mare“, a declarat o vecină îngrozită de violenţa asupra unei persoane vulnerabile. 
 

citeste totul despre: