România, un infern pentru handicapaţi

Persoanele cu dizabilităţi locomotorii susţin că folosirea rampelor instalate în spaţiul public poate fi un exerciţiu fatal pentru ei. Înguste, foarte înclinate şi alunecoase, rampele de acces pentru handicapaţi sunt inutilizabile. În România trăiesc 107.410 persoane cu handicap fizic.


Aştepţi autobuzul care opreşte în dreptul unei maşini parcate şi nu ai cum să te sui. Vrei să intri într-o instituţie, dar nu există rampe potrivite pentru tine şi nici lifturi adaptate nevoilor tale.

Situaţia e roz numai pe hârtie

Simon Francisc are aproape 50 de ani şi locuieşte în Bucureşti. În urma unui cumplit accident a rămas imobilizat în scaunul cu rotile. Majoritatea timpului şi-l petrece acasă.

„Condiţia persoanelor cu dizabilităţi este precară în România. Cum ai putea participa la viaţa comunităţii când nici măcar nu există rampe de acces potrivite pentru persoanele cu disfuncţii locomotorii?”, spune el.

Pe hârtie însă situaţia accesibilizării spaţiului public arată bine. Potrivit unui control efectuat de Autoritatea Naţională pentru Persoanele cu Handicap în primul trimestru al anului 2008, 62% din clădirile de utilitate publică controlate aveau rampe de acces după standardele europene, 21% lucrau la amenajarea acestora, iar 17% nu aveau deloc. 
 
Legi avem, dar nu se respectă

Francisc Simon, care este şi preşedinte al  Organizaţiei Naţionale a Persoanelor cu Handicap din România (ONPHR), spune însă că: „Rampele de la farmacii, de exemplu, nu au balustradă şi sunt mult prea înclinate. Panta maximă ar trebui să fie de 8%. Uneori sunt şi alunecoase. Noi le numim rampe de lansare“. 

Mariana Dinu crede că spaţiul public din România este unul ostil pentru persoanele cu dizabilităţi   Foto: Alexandra Nica

Mariana Dinu este o altă persoană imobilizată în scaunul cu rotile. Ea spune că folosirea rampelor din România poate fi un exerciţiu fatal. „Nu sunt gândite. Sunt înguste şi abrupte, făcute doar de ochii lumii“, susţine femeia.

Până şi traversarea străzilor este o problemă. Mariana Dinu locuieşte pe Şoseaua Giurgiului din Bucureşti şi este silită să ocolească zeci de metri fiindcă unele treceri de pietoni se termină în refugiile de tramvai. 

Preşedintele ONPHR susţine că, deşi în România există legi care protejează persoanele cu handicap, nimeni nu este interesat de respectarea lor.

 „Legea 448/2006 obligă companiile de taxi să aibă în dotare şi maşini speciale pentru persoanele cu handicap. Aţi văzut vreodată o companie care să aibă un asemenea taxi?”, mai spune preşedintele ONPHR.

Vasile Ciupag, liderul Sindicatului Naţional al Taximetriştilor Independenţi, explică: „Costă foarte mult o astfel de adaptare a taxiului şi nu este rentabil“.

În opinia lui, persoanele cu handicap ar trebui să acceseze alte tipuri de transport. „Taxiul nu este ca RATB-ul sau ca tramvaiul. Aici nu se înţelege, românii sunt neînţelegători. Taxiurile sunt particulare, nu sunt de utilitate publică“, susţine Vasile Ciupag.

„Tot noi ne luăm înjurături“

Însă şi accesul la mijloacele de transport public este dificil. „Ce folos că în Bucureşti transportul public s-a dotat cu mijloace de transport aşa-zis adaptate? Nu se pot folosi, staţiile sunt ocupate de alte maşini parcate.

Rampă nu există sau dacă este, ea trebuie manevrată de şofer. El trebuie să coboare, lucru ce presupune pierdere de timp şi în final tot noi ne luăm înjurături“, explică Francisc Simon.

El afirmă că, în discuţiile purtate cu politicienii şi funcţionarii publici, atunci când a venit vorba despre respectarea anumitor drepturi i s-a spus: „Unde sunt aşa multe persoane cu handicap?“

 „Unde vreţi să le vedeţi dacă nu pot să iasă din casă? Pe stradă dacă ies nu pot să circule, iar cei care îndrăznesc sunt făcuţi: nebuni, chiori, handicapaţi“, spune preşedintele ONPHR.

Nici autoturismul personal nu pare o soluţie atractivă de transport deoarece el trebuie adaptat pe comenzi manuale. „Prea puţine firme fac astfel de modificări.

Accesul în mijloacele de transport în comun nu este întotdeauna uşor  Foto: Click!

Comenzile ar trebui apoi omologate individual la RAR, iar ei nu recunosc aceste adaptări decât dacă sunt făcute de RomHandicap.

Firma este veche şi nu dispune decât de adaptări pentru Dacia, Oltcit, Trabant, maşini care nu mai sunt pe şosele“, spune Francisc Simon.