România şi geopolitica europeană

Grupul de la Visegrad (stânga) vs Vestul UE

În cercurile eurofile de la Bucureşti se manifestă teama că noile evoluţii din spaţiul Europei Centrale ar provoca reverberaţii interne, fapt care explică şi apelul intempestiv al fostului premier Dacian Cioloş.

Am remarcat o îngrijorare crescândă a anumitor cercuri cu privire la posibilitatea ca Guvernul actual să discute prea îndeaproape cu Budapesta şi cu celelalte capitale din Grupul de la Vişegrad. Fostul prim-ministru, Dacian Cioloş, în general destul de retras, a cerut imperios ministrului de Externe Teodor Meleşcanu să prezinte public conţinutul discuţiilor cu ţările V4, avertizând că o apropiere prea mare ar dăuna relaţiei cu Germania şi Franţa. Iar a doua zi după participarea acestuia la reuniunea ministerială a Grupului de la Vişegrad cu Balcanii de Vest, preşedintele Iohannis a intervenit personal pentru a nu lăsa loc la nicio presupunere: „În ultimii ani, grupul de la Vişegrad are unele opinii care sunt foarte diferite de ale noastre şi în acest moment, după părerea mea, o apropiere între România şi grupul de la Vişegrad nu este realistă“.

Lăsăm deoparte speculaţiile neprofesioniste care văd în V4 o cale pentru o apropiere nepermisă de Rusia şi care sunt cel puţin stranii, dacă observăm că un pilon de forţă al acestui grup e reprezentat de Polonia conservatoare, o fidelă a viziunii geopolitice a lui Zbigniew Brzeziński. În fine, să nu uităm că cele mai dezvoltate relaţii comerciale cu Rusia le întreţine actualmente Germania, ca să nu mai spunem că, la finele săptămânii trecute, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, un adversar al V4, a îndemnat din nou la o reînnodare a relaţiilor cu Rusia: „Ne-am putea oare imagina cu adevărat viitorul Europei fără să avem în vedere marea Rusie?“, s-a întrebat preşedintele Comisiei în cadrul unui discurs ţinut vineri la Universitatea din Luxemburg.

Prin urmare, dacă dăm deoparte acest balast polemic, vedem mai clar că „teama“ de V4 nu are nicio legătură cu Rusia, ci mai curând cu opiniile acestor ţări referitoare la politica migraţionistă şi la viitorul construcţiei europene. Aceasta este marea problemă care devine însă, pe zi ce trece, tot mai mare.

Dacă nu vom asista la alianţa „V4+România“, aşa cum a sunat invitaţia prim-ministrului Ungariei, Viktor Orbán, am putea asista la mult mai probabila „V4+Austria“.

Duminică s-au desfăşurat alegerile legislative din Austria, pe care le-a câştigat partidul creştin-democrat (ÖVP) condus de tânărul său lider Sebastian Kurz, un critic fervent al politicii migraţioniste iniţiate de guvernul de la Berlin. Dar mai semnificativ este că viitorul guvern austriac ar putea fi constituit de creştin-democraţi în alianţă cu eurocriticii din Partidul Libertăţii (FPÖ), ceea ce ar împlini condiţiile unei apropieri şi mai mari de Ungaria şi de V4. Austria şi Ungaria au colaborat strâns şi până acum în scopul închiderii culoarului balcanic al migraţiei, dar de aici înainte s-ar putea produce o concertare mai largă pe diferite alte subiecte europene.

Prin urmare, dacă nu vom asista la alianţa „V4+România“, aşa cum a sunat invitaţia prim-ministrului Ungariei, Viktor Orbán (în cuprinsul unui interviu acordat la începutul lunii ziarului Bihari Napló), am putea asista la mult mai probabila „V4+Austria“, ceea ce ar cântări dintr-o dată mai greu în ecuaţia europeană.

În cercurile eurofile de la Bucureşti se manifestă, însă, teama că aceste evoluţii ar provoca reverberaţii interne, fapt care explică şi apelul intempestiv al fostului premier Dacian Cioloş. Într-un mesaj publicat pe Facebook, el îndemna societatea civilă să iniţieze un dialog între România „conservatoare“ şi România „TeFeL-istă“, cu scopul de a evita „să fim din nou purtaţi într-o direcţie sau alta, victime vinovate ale curenţilor din jurul nostru.“ (facebook)

Mesajul a fost surprinzător în primul rând pentru că a reluat terminologia polemică din conversaţia familiară de zi cu zi, admiţând că ea exprimă o diviziune reală, un clivaj societal care defineşte cu adevărat politica românească de astăzi şi care s-ar putea consolida tocmai ca efect al geopoliticii europene.

În interviul citat mai sus, din ziarul Bihari Napló, premierul Orbán spunea: „Am încredere în Guvernul României şi în Biserica Ortodoxă, exprimând nădejdea că ele vor pricepe la rândul lor că miza adevărată a înfruntărilor actuale este viitorul României şi mai ales viitorul ei creştin“ (biharinaplo.ro). E limpede aşadar că apelul V4 nu se adresează unui cerc restrâns de politicieni, ci societăţii, adică exact acelei Românii „conservatoare“ şi „religioase“ pe care o avea în vedere în apelul său Dacian Cioloş.

România pare nevoită să intre într-un joc nou de geopolitică europeană, unul care aminteşte de demarcaţii dintr-un trecut mai îndepărtat.

Ca să înţelegem însă mai bine, „curenţii din jurul nostru“ se opun constituirii unui stat federal european. În clipa imediat următoare Brexit-ului, se crease impresia că opoziţia faţă de federalizarea continentului a fost înlăturată, dar iată că ea s-a reconstituit la est, manifestând totodată simpatie faţă de disidenţa britanică. Nu e de mirare că cercurile federaliste de la Bucureşti s-au arătat dintr-o dată extrem de suspicioase faţă de participarea ministrului de Externe Teodor Meleşcanu, alături de ţările V4, Slovenia şi Croaţia, la o reuniune informală iniţiată la Londra de ministrul de Externe britanic, Boris Johnson. După toate aparenţele, reuniunea a vizat definirea unor poziţii mai clare faţă de intenţiile mai mult sau mai puţin explicite ale Franţei şi Germaniei de a întemeia o structură militară autonomă faţă de NATO, dar a fost vădit, pe de altă parte, că ţările invitate sunt exact acelea pe care premierul Ungariei le numise în planurile sale de cooperare regională. În plus, alegerile din Austria favorizează constituirea unui bloc politic exact cu ţările de mai sus, pe conturul vechiului Imperiu Austro-Ungar, care ar putea reprezenta o contrapondere majoră faţă de blocul occidental.

Surprinzător pentru toţi cei care am asistat cu ochii larg deschişi la evenimentele din ultimele trei decenii este că România pare nevoită să intre într-un joc nou de geopolitică europeană, unul care aminteşte de demarcaţii dintr-un trecut mai îndepărtat.

Horaţiu Pepine - Deutsche Welle