Reportaj: Viaţa în zona crepusculară a Uniunii Europene

Ciprul de Nord este un loc în care oamenii încearcă să trăiască precum într-un stat normal, doar că asta lipseşte. O poveste despre viaţa într-o ţară care nu există.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poţi să ridici o ţară construind cazinouri? Poţi, ar răspunde liderii Ciprului de Nord. OK, Ciprul de Nord nu e chiar o ţară, ba chiar nu e deloc, potrivit comunităţii internaţionale. Entitatea, apărută în urma separării comunităţiilor turcă şi greacă de pe insulă, în 1974 şi autodeclarată stat independent în 1983, nu e recunoscută ca atare de niciun stat. Cu o notabilă excepţie: Turcia.

Mai citeşte şi:

FOTO Cele mai instabile state din lume

Republica Turcă a Ciprului de Nord, aşa cum se autodenumeşte, este un teritoriu supus actualmente unui embargo internaţional sever: politic, economic, turistic, cultural. Turcia - „ţara- mamă", aşa cum o numesc ciprioţii turci - este singura legătură cu lumea acestui teritoriu. De acolo vin şi într-acolo pleacă singurele curse aeriene. De acolo vin băncile şi moneda care circulă în zonă, lira turcească. De acolo, reţelele de magazine şi mărfurile de pe rafturi.

Ciprul de Nord „exportă" în Turcia mai ales citrice şi un raki de bună calitate. Dar adevăratul flux de bani dinspre Turcia vine pe la mesele de joc. Interzise în Turcia, cazinourile sunt o adevărată afacere în Ciprul de Nord. Acestea satisfac dorinţa locuitorilor cu dare de mână ai Anatoliei de a-şi încerca norocul. Şi nu numai a lor. Turişti din Israel sau din Europa Occidentală ( englezi, cu precădere), sfidează embargoul, pentru a juca şi pentru a prinde ceva din soarele Mediteranei.

Zidurile veneţiene de la Kirenya

J Lo nu mai vine...

La 20 iulie, ziua republicii autoproclamate, tocmai s-a deschis un nou hotel-cazinou de cinci stele în Girne ( Kyrenia), un pitoresc oraş-port de pe coasta nordică a insulei. La recepţia de pe terasa hotelului, în parfumatul aer mediteraneean, şi-au dat întâlnire elita politică şi de business a regiunii, militari, plus artişti şi vedete de televiziune, special invitaţi din Turcia.

Marea lovitură a serii ar fi trebuit să fie recitalul superstarului american Jennifer Lopez. Potrivit oficialilor hotelului, vedeta ar fi acceptat un precontract de trei milioane de dolari, dar şi-a anulat spectacolul în ultima clipă. Embargoul cultural şi-a spus cuvântul. „Este rezultatul lobby-ului grecesc şi armenesc din America", spun ciprioţii turci.

Când vorbim despre izolarea regiunii, lucrurile trebuie luate însă cu precauţie. E adevărat, între 30.000 şi 40.000 de militari turci - la o populaţie de 200.000 de oameni - sunt staţionaţi acolo. La tot pasul apar zonele militare, împrejmuite cu garduri înalte şi sârmă ghimpată.. Este, cu siguranţă, cea mai militarizată zonă a Europei, dar pentru locuitori nu pare a fi chiar o cazarmă. Ciprioţii turci au dreptul la paşapoarte ale Republicii Cipru. Ei pot călători în întreaga lume ca orice cetăţean european şi pot trece dintr-o parte într-alta a insulei oricând doresc.

Mulţi turci lucrează în zona grecească, unde salariiile sunt cu circa 50 la sută mai mari decât în regiunea de nord - dar nici în partea turcă lucrurile nu stau tocmai rău, cu un salariu mediu lunar de circa 600 de euro. Contactele interumane, de o parte şi de alta a liniei de demarcaţie, nu lipsesc, oamenii circulă, se întâlnesc, se vizitează.

Ciprioţilor turci le place să se considere mai moderni şi mai cosmopoliţi decât conaţionalii lor anatolieni. „Dacă ar fi să aleg între facilităţile oferite de paşaportul de cetăţean european şi condiţia de turc, aş opta pentru cea din urmă. Dar dacă ar fi să mă întrebi ce sunt mai întâi, turcoaică sau cipriotă, îţi voi răspunde imediat: sunt cipriotă", îmi spune Fatoş, ghida mea în Ciprul de Nord.

Un veteran al conflictului din 1974, mândru de medalii

Un conflict adormit, atracţie turistică

Relaţia ciprioţilor turci cu „ţara-mamă" nu este doar lapte şi miere. Locuitorii spun că prezenţa armatei le conferă siguranţă, în condiţiile în care amintirile conflictului din 1974 sunt încă vii şi turcii sunt minoritari pe insulă. Pe de altă parte, tradiţionalismul islamist, prezent în discursul partidului de guvernământ din Turcia, nu le e pe plac. Plus că guvernul de la Ankara a mai tăiat din subsidiile acordate Ciprului de Nord. Dar marea temere este că Turcia ar putea face din Ciprul de Nord o monedă de schimb pentru dorita aderare la Uniunea Europeană.

După 36 de ani de conflict, comunitatea internaţională pare mai curând obosită decât dornică să rezolve problema cipriotă. Dr. Altay Nevzat, profesor la East Mediteranean University, lider al unui think thank ce studiază problema cipriotă, îşi rezumă astfel părerea: „În ultimii ani nu a apărut niciun progres semnificativ. Ciprioţii greci nici nu mai sunt prea interesaţi în această direcţie, fiindcă ei au totul.

Sunt recunoscuţi internaţional şi sunt parte a Uniunii Europene. În 2004, comunitatea turcă a aprobat prin referendum planul de reunificare a insulei, propus de fostul secretar general al ONU Kofi Annan, dar cea greacă l-a respins. Totuşi, grecii au fost imediat admişi ca parte a Uniunii Europene", spune profesorul. Soluţia? Mai bine o partiţie a insulei, mai bine un divorţ civilizat, conchide Altay Nevzat.

Vegheaţi de ONU

Din 1974, forţele ONU veghează la aşa-numita „linie verde", ce separă regiunile turcă şi greacă, rezultate din despărţirea celor două comunităţi. O fâşie de oraş pustiită şi decrepită, la poalele zidurilor cetăţii veneţiene, alcătuieşte un veritabil teritoriu al nimănui în plin centrul Nicosiei, ultima capitală divizată a lumii.

Dar atmosfera pare una de vacanţă, nu de conflict îngheţat. E mai degrabă un conflict adormit de căldură. Adevărul este că în ultimele decenii nu au avut loc evenimente pe fâşie.

Astăzi, celebrul punct de trecere de la vechiul hotel Ledra Palace e mai degrabă o atracţie turistică. Traversarea prin punctul de control a devenit un punct în programul multor oaspeţi ai insulei. Turiştii arată paşapoartele şi primesc, drept „viză", un petec de hârtie ştampilat. Un frumos suvenir pentru întoarcerea acasă.

Mai săraci, dar cu istorie

În Nicosia nordică (Lefkoşa, pe turceşte), vizitatorii vor descoperi o zonă vizibil mai săracă decât cea a grecilor, dar cu o moştenire istorică impresionantă. Moscheea Suleymanyie, de exemplu. De fapt, este vechea catedrală gotică Sfânta Sofia, cu nume şi destin identice bisericii bizantine din Istanbul.

Biserica gotică, ridicată de cruciaţi în secolul al
XIII-lea, a fost transformată de otomani în lăcaş musulman, după cucerirea insulei, în 1571. Minarete în loc de turnuri, statuile sfinţilor date jos, arabescuri în loc de vitralii. Doar roza rămasă intactă până azi.

„Problema cipriotă"

În 1878, Imperiul Britanic preia controlul insulei de la otomani. Conflictul interetnic izbucneşte în 1963, la trei ani de la dobândirea independenţei. În iulie 1974, sub influenţa regimului coloneilor de la Atena, are loc o lovitură de stat, cu scopul alipirii insulei la Grecia. Armata Turciei atacă prin Nordul insulei, motivând că astfel îi va proteja pe etnicii turci, aflaţi în minoritate.

Turcii îi alungă pe greci din nordul insulei, grecii procedează la fel cu cei din sud. Pe linia de demarcaţie dintre cele două zone de control se interpun forţe ONU de menţinere a păcii, care rămân până azi. În 2004 este supus la referendumuri separate un plan de reunificare propus de secretarul general ONU de atunci, Kofi Annan. Turcii îl aprobă, grecii îl resping. Ciprul intră în acelaşi an în Uniunea Europeană, în înregul său, zona de nord fiind considerată însă una ocupată.

Ministrul de Externe se ocupă de lobby

Care este fişa postului unui ministru de Externe al unui stat nerecunoscut internaţional? Hüseyin Özgürgün răspunde pentru cei 27 de reprezentanţi speciali ai Ciprului de Nord în diverse capitale ale lumii, nu şi în Bucureşti. Ei sunt un fel de ambasadori neoficiali, care se ocupă mai mult de lobby, un alt element în fişa postului unui ministru de Externe al unui stat care nu există. „Dacă SUA ne-ar recunoaşte, cu totul alta ar fi situaţia",spune Özgürgün, cel care îndeplineşte funcţia de ministru de Externe.

Este Kosovo un exemplu pentru Ciprul de Nord? „Kosovo e recunoscut de 69 de state, mare parte dintre acestea fiind membre ale UE. Niciun stat UE nu ne recunoaşte pe noi, însă. Fiecare caz are particularităţile lui, pentru noi esenţială e ridicarea embargoului şi o soluţie negociată", spune ministrul. Discutăm în timpul unei recepţii ce are loc pe terasa unui hotel din Lefkoşa, în jurul piscinei. Organizatorii au adus o surpriză: echipa de înot sincron a clubului Fenerbahce Istanbul. La sfârşitul demonstraţiei, fetele ies din piscină, în acordurile unui marş kemalist, înfăşurate în drapelele alb-roşu al Ciprului de Nord şi roşu al Turciei. Localnicii aplaudă entuziasmaţi.

„Ţara nimănui“ din mijlocul Nicosiei, păzită de forţele ONU

Războaiele trecutului, amintirile prezentului

În 1192, în drum spre cruciadă, regele Richard I al Angliei cucereşte Ciprul din mâinile bizantinilor şi i-l dăruieşte lui Guy de Lusignan, alungat de Saladin de pe tronul regatului Ierusalimului.

Încep două secole şi jumătate de regim feudal, crâncen pentru locuitori, dar extraordinar de bogat în lucrări religioase, militare şi urbanistice. Se ridică castele, catedrale, fortăreţe. În 1473, veneţienii preiau controlul insulei, dar asediul otoman începe în 1539. Turcii distrug portul Limassol, veneţienii întăresc cetăţile de la Nicosia, Kirenya şi mai ales Famagusta cu impresionante ziduri de apărare. Războiul e lung şi sângeros, dar până la urmă insula e cucerită în întregime, până în 1571.

Zidurile Famagustei, cetatea în care Shakespeare a localizat povestea lui Othello, impresionează prin mărime şi întindere. Catedrala gotică din interiorul cetăţii a fost la rându-i transformată în moschee. Turiştii îşi beau cafeaua „turcească" ( „cipriotă" în zona grecească), cu faţa la impresionantul fronton al catedralei-moschee. Dacă nu ar fi drapelele turceşti, ai putea crede, că te afli la Orleans, la Chartres ori în faţa oricărei catedrale simbol a evului mediu francez, nu pe o insulă mediteraneană, la doi paşi de Orientul Mijlociu. Nu departe, în oraşul nou, se află semnele conflictului din prezent: un întreg cartier-fantomă.

Cartierul-fantomă

Locuinţe cu etaj înconjurate de un zid din beton. Clădirile fac subiectul litigiului dintre comunităţile greacă şi turcă, de la despărţirea lor, în 1974. Când forţele greceşti favorable ideii unirii cu Grecia ( „enosis") au dat o lovitură de stat, armata turcă a atacat prin nord şi a ocupat circa o treime din insulă. A avut loc o purificare etnică.

Oamenii au lăsat totul în urmă şi au plecat, iar azi îşi revendică avutul abandonat. „Problema proprietăţilor e ca un călcâi al lui Ahile pentru procesul de reconciliere", recunoaşte profesorul Altay Nevzat.


Pe scurt: Cum funcţionează „statul"?

1 Servicii publice. Ce servicii oferă cetăţenilor săi un stat care nu e stat? „Transportul public nu e dezvoltat, dar nici nu avem nevoie, fiindcă mai toţi au maşini. Fiecare district al insulei are propriul spital public, tocmai s-a deschis unul nou la Nicosia. Nu avem sistem de pensii propriu, avem un sistem legat de cel din Turcia, dar foarte mulţi lucrează la firme din sudul insulei, deci beneficiază de serviciile sociale de acolo", îmi spune Fatoş.

2 Investiţii în educaţie. Şase universităţi locale investesc enorm şi reuşesc să obţină recunoaşteri ale diplomelor, prin asocierile lor în consorţii globale. East Mediterranean University din Famagusta, prin al cărui campus microbuzul rulează încet, este un adevărat oraş. Sunt peste 45.000 de studenţi în Ciprul de Nord, foarte mulţi veniţi din străinătate.

3 O ţară de şoferi. În Ciprul de Nord există 900 de maşini la 1000 de locuitori, şofează practic oricine poate ţine un volan în mână. Oraşele sunt aglomerate, dar şoselele sunt în stare foarte bună. Tocmai a fost inaugurată o nouă autostradă, de 35 de kilometri, între Lefkoşa şi Guzelyurt. Finanţarea pentru autostradă a venit din Turcia.

4 Turcia, dar nu numai... Turcia este principala economie prezentă pe insulă, ca rezultat al embargoului impus Ciprului de Nord. Dar nu este singura. Circa 25 de companii israeliene sunt implicate, în special în proiecte imobliare şi în cele de infrastructură turistică. Există, de asemenea, capital venit din Marea Britanie, Statele Unite şi din alte economii puternice.

5 Criza nu doare. Ciprul de Nord profită de faptul că economia Turciei se află în creştere, în pofida crizei, astfel încât efectele se simt destul de puţin. Banca centrală nord-cipriotă are un excedent de 4,5 miliarde de dolari, sumă considerabilă pentru un „stat" cu ceva mai mult de 200.000 de locuitori. O mare parte din aceşti bani ajunge în vistieria băncii centrale prin taxarea cazinourilor. Turcia mai finanţează un proiect de transport al apei, deficitară pe insulă şi, de asemenea, o reţea de transport a energiei.


citeste totul despre: