VIDEO Reportaj printre deţinuţii scoşi să deszăpezească Bucureştiul: muncă în folosul Gabrielei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aplombul cu care Primăria Capitalei înfruntă vitregiile iernii a continuat, ieri, cu un nou episod: scoaterea deţinuţilor în stradă. Efectele acestei iniţiative au fost aproape nule pentru locuitorii Capitalei, singurul rezultat fiind un plus de imagine pentru primarul Gabriela Firea.

După ce a dirijat personal deszăpezirea marilor artere şi le-a oferit, cu mâna ei, ceaiuri calde aurolacilor din Gara de Nord, după ce a demis manageri de spitale şi întreaga conducere a RATB, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, se luptă mai departe cu iarna. Marţi, Primăria a înarmat cu lopeţi câteva zeci de deţinuţi şi i-a scos din penitenciare să contribuie şi ei la biruirea zăpezii. În baza unui contract de voluntariat între autoritatea locală şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, un autobuz al RATB a luat deţinuţii de la Jilava şi i-a scos la deszăpezire.

Deşi implicarea deţinuţilor în acţiuni civice ar putea fi un demers lăudabil, în cazul acesta toată treaba a mirosit de la o poştă a operaţiune de imagine. Pentru că, deşi Gabriela Firea anunţase că este o situaţie de criză şi că deţinuţii vor fi scoşi pentru a curăţa prin faţa spitalelor sau pe străduţe adiacente unde cetăţenii nu se mai pot deplasa din cauza zăpezii, puşcăriaşii au fost duşi la intersecţia dintre bulevardele Aviatorilor şi Mircea Eliade. Fiind o zonă de ambasade, trotuarele erau deja curăţate, aşa că deţinuţii s-au apucat să dea la lopată pe breteaua paralelă cu bulevardul Aviatorilor, unde personalul diplomatic obişnuieşte să îşi parcheze maşinile. Cu toate că s-au spetit să degajeze porţiuni de zăpadă care nu prea deranjau pe nimeni, deţinuţii au fost bucuroşi. 

“Am venit să scoatem şi noi zile, să plecăm mai repede la familie acasă. Mulţumim că ne-au scos la muncă pentru că n-avem ce să facem pe cameră toată ziua. Am greşit şi noi cu pedeapsa pe care o avem şi sperăm să plecăm mai repede acasă. Suntem învăţaţi la muncă, nu ne sperie frigul. Unde ne scoate, acolo ne ducem”, ne-a spus Badea Nicuşor, de loc din comuna Purani, Teleorman.

Deţinuţii sunt motivaţi să iasă la muncă pentru că asta le poate aduce eliberarea înaintea de termen: ei primesc cinci zile reducere la pedeapsă pentru fiecare patru zile lucrate. “Ne ajută să ne eliberăm mai repede, ăsta e motivul pentru care suntem aici. E foarte frig, dar nu ne deranjează pentru că dacă facem mişcare, ne încălzim”, ne-a declarat Carolea Marinică, bucureştean. Uneori, deţinuţii sunt şi plătiţi pentru munca pe care o fac, însă în cazul acestei acţiuni s-a lucrat pe bază de voluntariat, singurul beneficiu fiind reducerea pedepsei. De asemenea, ei vor primi şi un certificat de voluntar din partea Primăriei Capitalei. 

image

“Aşteptăm o graţiere de la domnu’ Dragnea”

După ce au curăţat câteva locuri de parcare din faţa Ambasadei Kuweitului, deţinuţii de la Jilava au luat o binemeritată pauză de ţigară şi au dat interviuri la televiziuni şi la ziare. Unii au transmis mesaje către cei de acasă, anunţându-i că, de când sunt la puşcărie, s-au cuminţit. Alţii au încercat să afle de la ziarişti dacă se mai aude ceva cu planurile de amnistie şi graţiere ale noii puteri: “Am auzit şi noi la televizor. O fi ceva?”. 

Teleormăneanul Badea Nicuşor (foto dreapta) a ţinut să-şi exprime public speranţele că Liviu Dragnea, conjudeţeanul său, va avea grijă şi de cei aflaţi în spatele gratiilor. “Eu am votat cu PSD-ul şi cu PSD-ul merg înainte. Domnu’ Dragnea e de la noi, de la Alexandria. A dat Dumnezeu de a luat cu bine la alegeri şi acum să dea şi el o graţiere, să scăpăm şi noi. De la dânsul aşteptăm să dea”, a spus Nicuşor, ţinându-şi, cu fudulie, fesul pe vârful capului, ca să arate că nu-i pasă de frig. 

Deţinuţii au mai dat la lopată câteva zeci de minute şi, după ce au terminat de curăţat străduţa din faţa ambasadelor, s-au urcat în autobuzul de la RATB şi s-au întors în penitenciar, pe cameră. După bruma de muncă pe care au depus-o, toată lumea are de câştigat: ei vor primi o reducere la pedeapsă, diplomaţii kuweitieni vor parca mai uşor, câteva sute de mii de români se vor uita încântaţi la televizor şi vor exclama “las’ că bine le face, să-i scoată la muncă!”. Iar Gabriela Firea a mai câştigat o bătălie din războiul cu iarna. Această iarnă grea care s-a aşternut peste ţară şi care se anunţă dureroasă şi lungă. 

 Vreau să vă spun că aceasta este o măsură pe care am luat-o în criză. Cred că acest ajutor este binevenit din partea Administraţiei Penitenciarelor Gabriela Firea, primarul general al Capitalei
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite