Recuperarea prejudiciului din cazul „Tracia -Asesoft”: ANAF a pus poprire pe contul în care fostul general SRI, Dan Grigoriu, primea despăgubiri de la ANRP

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ANAF a pus poprire pe contul Ministerului Finanţelor prin care urmează să se facă plăţile către generalul SRI (r) Dan Grigoriu în dosarul de despăgubire pentru terenul de 10 hectare din Otopeni, măsura a fost luată pentru a recupera prejudiciul de 1.700.000 de lei din cazul „Tracia –Asesoft”, în care generalul a fost judecat, alături de Sebastian Ghiţă.

Mutarea Fiscului vine după ce „România Curată” a semnalat situaţia ridicolă în care statul, prin ANAF, se chinuia de un an şi jumătate să îi ia banii generalului, iar pe de altă parte, tot statul, prin ANRP, îi băga în buzunar 88.000.000 de lei. „Este o nedreptate”, a declarat generalul Grigoriu pentru „România Curată”. Generalul a fost implicat în afacerea „Jimbolia” prin care statul român ar fi încălcat embargoul cu fosta Iugoslavie, în anii “90. Este generalul milionar anchetat şi în afacerea Bancorex. 

„În timp ce Fiscul luptă să recupereze prejudiciul de milioane de lei din dosarul Tracia Asesoft, generalul Dan Grigoriu primeşte despăgubiri de la ANRP”

Judecătoarea Ana Maria Trancă de la Curtea de apel Bucureşti l-a obligat pe Grigoriu să plătească prejudiciul de 1,7 milioane de lei din dosarul Tracia Asesoft, în solidar cu ceilalţi foşti inculpaţi, printre care şi fostul parlamentar Sebastian Ghiţă, acum fugar. Instanţa i-a obligat să achite prejudiciul chiar dacă nu i-a condamnat, întrucât a intervenit prescripţia. Până acum, ANAF nu a recuperat nimic din prejudiciu, deşi instanţa a emis sentinţa definitivă în martie anul trecut, a explicat România Curată această decizie.

În 2008, generalul a cumpărat drepturile litigioase pentru un teren de 10 hectare de teren în Otopeni şi acum primeşte despăgubiri de 88.000.000 de lei, adică 20.000.000 de euro. Până acum, generalul a primit de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) suma de 53.000.000 de lei şi urmează să i se achite şi restul banilor.

Comunicatul ANAF

„1. Prin sentinta penală nr. 901/F/11.11.2011, emisă de Tribunalul Bucureşti, ramasă definitivă prin decizia penală nr. 416/03.03.2016, pronuţată de Curtea de Apel Bucureşti – sectia I penală, în dosarul penal nr. 4758/3/2006, numitul Grigoriu Dan Constantin a fost obligat la plata sumei de de 1.730.951,10 lei, în solidar, suma la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii calculate de la data scadentei obligaţiei şi până la data plăţii efective. 

2. Din informaţiile deţinute de A.N.A.F., a rezultat faptul că numitul Grigoriu Dan Constantin are un titlu de despăgubire, fapt pentru care instituţia noastră a demarat procedurile necesare în vederea recuperării sumei sus amintite. Astfel, A.N.A.F. a solicitat M.F.P., în calitate de plătitor, ca sumele datorate cu orice titlu debitorului Grigoriu Dan Constantin să fie virate în contul deschis la Trezoreria Sectorului 1, pe numele debitorului, în vederea stingerii obligaţiilor stabilite prin sentinţa penală. 

3. Precizăm că măsurile de executare silită sunt în conformitate cu prevederile Legii nr.  207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, cap. 8 - Stingerea creanţelor fiscale prin executare silită, Art. 222. – Executarea silită în cazul debitorilor solidari.”

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite