PSD acceptă soluţia PNL: Iohannis premier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Social-democraţii vor realizarea unei majorităţi social-liberale, cu primarul Sibiului prim-ministru. Liberalii nu-l susţin pe Băsescu în turul doi şi au condiţionat sprijinul pentru Geoană de formarea unui guvern cu Klaus Iohannis premier. PSD a acceptat imediat. 

Oferta pusă pe masa PSD de preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost primită cu entuziasm de liderii social-democraţi. Mircea Geoană, contracandidatul lui Traian Băsescu în marea finală prezidenţială, a declarat că PSD este "interesat" de crearea unui acord politic cu "partenerii liberali" după al doilea tur, precum şi de numirea lui Klaus Iohannis în funcţia de premier.

Geoană a anunţat ieri că astăzi va avea loc şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CEx) al partidului, pentru parafarea acordului politic între PSD şi PNL pentru sprijin în turul doi.

Decizia social-democraţilor a venit după ce liderul PNL Crin Antonescu a arătat că liberalii exclud orice susţinere şi dialog cu Traian Băsescu.

Antonescu a mai dat asigurări că o eventuală susţinere a candidatului PSD Mircea Geoană în turul doi nu va fi rezultatul unor trocuri pentru posturi, ci va avea în vedere convenirea asupra unui proiect de formare a unui guvern pe criterii de competenţă.

"Cred în continuare în proiectul Klaus Iohannis, într-un premier independent cu un Guvern alcătuit altfel decât până acum, în care desemnarea miniştrilor să se facă de către partidele politice, pe criterii de competenţă", a mai spus Antonescu.

Băsescu refuză alianţele

În replică la acţiunea comună demarată ieri de PSD şi PNL, actualul preşedinte Traian Băsescu a declarat că el refuză alianţele în perspectiva turului doi.

"Singurul aliat pe care mi-l doresc este românul, de care astăzi prea puţin politicieni mai au grijă", a susţinut Băsescu. Totodată, şeful statului a lansat un atac virulent la adresa liberalului Crin Antonescu, pe care l-a acuzat că "s-a refugiat în braţele PSD, la Geoană, omul mogulilor". Potrivit lui Băsescu, o astfel de alianţă între Crin Antonescu şi PSD riscă să ducă România înapoi cu 20 de ani, la vremurile în care PSD făcea ce voia cu instituţiile statului.

image

Rezultate finale la prezidenţiale

Traian Băsescu şi Mircea Geoană au rămas candidaţii care se vor lupta în marea finală. Rezultatele finale la alegerile prezidenţiale, prezentate ieri-seară de Biroul Electoral Central, nu au modificat ierarhia stabilită de exit-poll-uri. În urma centralizării tuturor voturilor, pe primul loc se află în continuare Traian Băsescu, care a obţinut 32,43% din voturi, urmat de Mircea Geoană, cu 31,16%. Liderul liberal Crin Antonescu are 20,02%, potrivit rezultatelor finale. Pagini realizate de Departamentul Politic

Liderul PNL, locul doi în diaspora

Candidatul democrat-liberalilor, Traian Băsescu, a câştigat cu peste 50% alegerile de duminică din diaspora, fiind urmat de Crin Antonescu şi, pe locul trei, de Mircea Geoană, potrivit unor surse din rândul observatorilor acreditaţi la aceste alegeri, citate de Mediafax.

Centralizarea proceselor-verbale ale scrutinului din diaspora se desfăşoară dificil, potrivit surselor citate, mai multe dintre formulare fiind completate greşit şi retrimise pentru a fi completate corect la birourile secţiilor de votare. Potrivit observatorilor, liderul PSD ar fi obţinut un scor mai mic pe Europa, dar rezultate mai bune în Statele Unite.

Totodată, conform unor surse din MAE român, citate de portalul de ştiri UNIMEDIA, Băsescu ar fi obţinut 90,7% din voturile valabil exprimate în Republica Moldova, urmat de Antonescu, cu 3,7% (323 voturi) şi Geoană, cu 3,5% (308 voturi).

image

Băsescu - votat de tineri, Geoană, de vârstnici

Potrivit sondajului realizat de INSOMAR la ieşirea de la urne, candidatul PDL la Cotroceni, Traian Băsescu, a fost votat în egală măsură şi de orăşeni (32,5%) şi de locuitorii de la sate (32,9%). Mircea Geoană a obţinut mai multe voturi din mediul rural (37,1%), în timp ce Crin Antonescu a fost preferat la oraş (25,3%).

Cei mai mulţi dintre alegătorii cu o instruire redusă (37,6%) l-au preferat pe Mircea Geoană. Comparativ cu contracandidatul său de la PSD, Băsescu a obţinut mai multe procente datorită votanţilor cu liceu sau cu şcoală profesională (33,7%) şi a celor cu studii superioare (27,7%). Cel care a reuşit însă să câştige cele mai multe voturi de la intelectuali a fost Crin Antonescu (36,8%).

Tinerii (între 18 şi 34 de ani) s-au orientat preponderent spre Traian Băsescu (32,5%).

Tot el i-a convins şi pe electorii de vârsta a doua (35-49 de ani) (33,3%). Persoanele mai vârstnice (50-64 de ani) şi mai cu seamă cele peste 65 de ani au ales să pună ştampila pe buletinul de vot în dreptul lui Mircea Geoană (34,5 %, respectiv 43,7%).

Muntenia a mers pe mâna candidatului PSD

image

Antonescu a primit cele mai multe voturi de la segmentul de vârstă 35-49 de ani (25,4%) şi cele mai puţine de la alegătorii de vârsta a treia (peste 65 de ani) (15,3%).

Pe regiuni, Traian Băsescu a luat cele mai multe voturi din Transilvania, iar Mircea Geoană din Muntenia, în timp ce Crin Antonescu a obţinut cel mai bun procent al său în Bucureşti.

Sondajul INSOMAR mai arată că Traian Băsescu şi Mircea Geoană au atras mai multe voturi de la electoratul de sex masculin, spre desosebire de Crin Antonescu, care fost votat mai mult de femei.

Sondajul INSOMAR a fost ales pentru acurateţe şi pentru rapiditatea prezentării rezultatelor la primul tur al alegerilor prezidenţiale, care au avut loc duminică.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite