Procurorii, sesizaţi în legătură cu ororile de la Măciuca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul de Resurse Juridice i-a denunţat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea pe angajaţii Centrului de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Măciuca, pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, omisiunea sesizării şi supunerea la rele tratamente a celor 97 de persoane cu dizabilităţi mintale instituţionalizate aici.

Reprezentanţii Centrului de Resurse Juridice (CRJ) au făcut o vizită, în 26 ianuarie, la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică Măciuca, în cadrul proiectului „Clinica Juridică Mobilă”.

Condiţiile de viaţă observate de experţii CRJ la data vizitei nu îndeplinesc standardele minime de calitate prevăzute de legislaţia în vigoare, persoanele cu dizabilităţi fiind cazate în încăperi lipsite de lucruri personale şi de obiecte de igienă personală, cu igrasie pe pereţi şi umezeală persistentă.

„Gradul de accesibilizare al instituţiei e defectuos, astfel că persoanele cu dizabilităţi care nu se pot deplasa şi sunt imobilizate la pat sunt cazate în camerele de la etaj, neexistând nicio rampa de acces. Aparent, rezidenţii care locuiesc la etaj nu sunt scoşi la aer şi nu au acces în curtea instituţiei“, precizează CRJ.

„Deşi practica internaţională recomandă implicarea persoanelor cu dizabilităţi în activităţi de terapie ocupaţională, care să le susţină dezvoltarea şi să le poată reduce inegalităţile în integrarea în comunitate, personalul din centrul Măciuca nu a demonstrat că deţine calificările necesare şi nici interes pentru a pune în practică astfel de activităţi. Practic, rezidenţii îşi petrec tot timpul între pereţii centrului, fără activităţi care să îi stimuleze, trăind în condiţii de sărăcie extremă“, mai arată experţii.

În centrul de la Măciuca, absolut toţi rezidenţii primesc tratament psihiatric, medicamente pe care însă nu ar avea cine să le prescrie, în mod normal, deoarece, conform documentelor interne, niciun medic psihiatru nu e angajat aici.

Cauzele deceselor de la Măciuca, neinvestigate şi raportate eronat

Cum se întâmplă în aproape toate centrele rezidenţiale din România, şi la Măciuca se moare, iar investigarea cauzelor care au condus la deces nu sunt cercetate conform normelor legale, arată CRJ.

Potrivit experţilor, „nu există interes la nivelul autorităţilor locale şi centrale responsabile pentru a cerceta cauzele, în scopul prevenirii unor decese viitoare. Astfel că asistăm de mai bine de 13 ani de zile la raportatea unui număr însemnat de decese având drept cauză pneumonia sau bronşita acută, fără însă a fi adoptate măsuri care sa reducă rata morţilor din aceste cauze“.

În urma solicitărilor CRJ, DGASPC Vâlcea a raportat că, în octombrie 2016, în centru muriseră recent trei rezidenţi: unul de 39 de ani, cu dizabilităţi asociate, din cauza unei insuficienţe cardiorespiratorii acute, şi alţi doi (de 46 şi 79 de ani) din cauza unui stop cardiorespirator.

În 2015, DGASPC Vâlcea a raportat alte cinci decese în Măciuca, menţionând la toate o singură cauză: stopul cardiorespirator. Totuşi, la data vizitei CRJ, din certificatele constatatoare ale deceselor a reieşit că toate cele cinci persoane decedaseră, de fapt, din cauza pneumoniei sau a bronşitei acute. În dosare nu există însă informaţii despre solicitarea unui ajutor medical de urgenţă sau internarea de urgenţă a persoanelor într-un spital de specialitate.

Conform legii in vigoare, toate decesele survenite în condiţii privative de libertate trebuie notificate ca fiind decese survenite în condiţii suspecte.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite