Procurorii anticorupţie cer pedepse peste medie în dosarul afaceristului Dan Adamescu

Procurorii anticorupţie cer pedepse peste medie în dosarul afaceristului Dan Adamescu

Dosarul se află în prima fază de judecată FOTO Mediafax

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie le-au cerut luni magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti, la ultimul termen al procesului în care Dan Adamescu este judecat pentru corupţie, să îi condamne pe judecătorii Elena Rovenţa, Sorin Viziru, Mircea Moldovan şi Ion Stanciu, dar şi pe oamenii de afaceri Dan Adamescu şi Iosif Armaş, la închisoare peste media prevăzută de lege.

Ştiri pe aceeaşi temă

Judecătorii au luat în discuţie astăzi ultimul termen din dosarul în care patru judecători de la Tribunalul Bucureşti şi alte 16 persoane, printre care şi afaceristul Dan Adamescu sunt acuzaţi de fapte de corupţie.

Cu această ocazie procurorul anticorupţie a cerut instanţei condamnarea celor 20 de inculpaţi la pedepse orientate peste media prevăzută de lege.
 
Douăzeci de inculpaţi trimişi în judecată


Magistraţii Mircea Moldovan, Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian – Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie, fiind acuzaţi de mai multe infracţiuni de corupţie. În acelaşi dosar au fost trimişi în judecată şi oamenii de afaceri Dan Adamescu şi Iosif Armaş.

Cei patru judecători şi-au desfăşurat activitatea la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă, însă au fost suspendaţi din funcţii în urma scandalului în care au fost implicaţi. Alături de cei patru magistraţi au mai fost trimise în judecată şi alte şapte persoane, printre ele numărându-se afaceriştii Dan Adamescu şi Iosif Armaş, dar şi mai mulţi practicieni în insolvenţă.
 
Acuzaţiile aduse de procurori
 
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), judecătorul Mircea Moldovan este acuzat de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. De asemenea, Moldovan este acuzat şi pentru şapte infracţiuni de luare de mită, dintre care trei în formă continuată, mai arată procurorii DNA.
 
La rândul lor, magistraţii Ion Stanciu, Elena Rovenţa şi Ciprian-Sorin Viziru au fost trimişi în judecată pentru luare de mită.
 
În cazul afaceristului Dan Adamescu, procurorii au decis trimiterea acestuia în judecată pentru două infracţiuni de dare de mită. În schimb, Iosif Armaş a fost acuzat de dare de mită în formă continuată (trei acte materiale).
 
Monica-Angela Borza, practician în insolvenţă, a fost trimisă în judecată pentru complicitate la două infracţiuni de luare de mită şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, iar Ilie Preda, tot practician în insolvenţă, pentru dare de mită şi complicitate la infracţiunea de luare de mită în formă continuată (patru acte materiale).
 
De asemenea, Cristina Elena Popa (fostă Cândea) şi Emanoil Postelnicu, practicieni în insolvenţă, au fost judecaţi pentru dare de mită în formă continuată. Aceeaşi acuzaţie i se aduce şi lui Gabriel Hanganu.
 
Dosare preferenţiale în schimbul unor sume de bani
 
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, cei patru magistraţi ar fi pretins şi primit sume de bani sau bunuri atât personal cât şi prin intermediari. De exemplu, în schimbul unor sume de bani, bunuri ori servicii, judecătorul Mircea Moldovan s-ar fi angajat să atribuie preferenţial, unor societăţi sau unor practicieni în insolvenţă, anumite „dosare bune”. 
 
„Prin sintagma «dosare bune» în materie de insolvenţă se înţelege, din punctul de vedere al lichidatorului sau administratorului judiciar, cauze cu active valoroase de valorificat, ceea ce generează obţinerea unor venituri substanţiale de către societatea de insolvenţă”, potrivit anchetatorilor.
 
DNA arată că, în alte cazuri, oferta s-ar fi materializat în prezentarea importanţei dosarelor pe care le-a avut sau le avea repartizate spre judecată, demersurile fiind exercitate în scopul de a-l determina pe beneficiar să ofere sume de bani, în perspectiva desemnării ca administrator judiciar.
 
Valoarea mitei primită de cei patru judecători
 
Procurorii arată că judecătorul Mircea Moldovan a fost cel care ar fi obţinut, de departe, cele mai multe bunuri şi  cei mai mulţi bani. Valoarea mitei calculată de anchetatori ajunge la aproape 30.000 de lei.
 
Mircea Moldovan:
 
  • ar fi primit pe 12 ianuarie 2014, de la Ilie Preda, practician în insolvenţă, un televizor color
  • ar fi pretins unei denunţătoare să o angajeze pe nepoata sa la societatea de insolvenţă a acesteia, 
  • ar fi pretins şi primit produse alimentare pe 13 decembrie 2012, suma de 3.000 de lei pe 8 mai 2013, suma de 1.800 de lei pe 18 iunie 2013 şi un telefon mobil în decembrie 2012 de la Iosif  Armaş, pentru soluţionarea favorabilă  a unui dosar  îl avea repartizat spre soluţionare, privind pe  societatea omului de afaceri
  • ar fi pretins şi primit în martie 2013, un ceas de marcă în valoare de 7.960 de lei şi respectiv suma de 8.000 de lei pe 3 iulie 2013, de la  o persoană pentru soluţionarea favorabilă  a unui dosar pe care îl  avea repartizat spre soluţionare  
  • ar fi primit pe 5 decembrie 2013, în baza unei pretinderi anterioare, un covor de la Emanoil Postelnicu, practician în insolvenţă prin intermediar, pentru a da soluţii favorabile în trei dosare în care societatea reprezentată de practician a fost desemnat în calitatea de lichidator judiciar
  • ar fi pretins 2.800 de lei şi ar fi primit 4.100 de lei, pe 17 iunie 2013, de la Emanoil Postelnicu, în vederea soluţionării favorabile a două dosare în care societatea reprezentată de practician a fost desemnat lichidator judiciar
  • ar fi pretins şi primit, prin intermediul lui Ilie Preda, de la Gabriel Hanganu, pe 18 iunie 2013, 27 iulie 2013, 8 august 2013 şi pe 7 mai 2014, elemente de cherestea, valoarea totală fiind de 6.652 de lei, pentru a-l favoriza pe acesta în două dosare privind procedura falimentului 
 
Ion Stanciu
 
  • ar fi primit, în cursul lunilor iunie şi decembrie 2013 suma de 15.000de  euro (10.000 de euro în iunie 2013 şi 5.000 de euro în decembrie) de la omul de afaceri Dan Adamescu şi de la o altă persoană, prin intermediul şi cu ajutorul Monicăi Angela Borza, pentru a pronunţa o hotărâre favorabilă într-un dosar, respectiv de a accepta deschiderea procedurii insolvenţei unei societăţi coordonate de afacerist şi în schimbul numirii unei anumite societăţi de insolvenţă drept administrator judiciar 
  • ar fi primit, în perioada septembrie 2013 – 5 mai 2014, de la Cristian Elena Popa, prin intermediul unui denunţător, suma totală de 7.300 de lei (în şapte tranşe) şi produse de patiserie, în scopul desemnării provizorii a întreprinderii profesionale unipersonale cu responsabilitate limitată, administrată de ultima menţionată, în calitate de lichidator sau administrator judiciar provizoriu, în şapte dosare, magistratul fiind învestit cu judecata acestor cauze
 
Elena Rovenţa
 
  • ar fi primit, pe 10 decembrie 2013, de la Dan Adamescu şi de la o altă persoană, prin intermediul şi cu ajutorul Monicăi Borza, suma de 23.000 de lei (echivalentul a 5.000 de euro), pentru a pronunţa  hotărâri în două dosare, favorabile societăţilor coordonate omului de afaceri 
 
Ciprian Viziru
 
  • ar fi primit de la Monica Borza, pe 16 aprilie 2014, suma de 10.000 de lei, pentru soluţionarea favorabilă  a unui dosar pe care îl avea repartizat, având ca obiect judecarea acţiunii în anulare acte transfer de proprietate, formulată de către societatea administrată de către Borza
 
Magistraţii „căutau” dosarele
 
Anchetatorii precizează că activitatea infracţională a magistraţilor s-a derulat pe mai multe paliere. Mai exact, aceştia aveau întâlniri periodice, aparent protocolare sau profesionale, chiar în incinta Tribunalului Bucureşti, în faţa clădirii Tribunalului Bucureşti sau în proximitatea instanţei. Întâlnirile periodice erau discrete, manifestate sub forma plimbării cu maşina prin Bucureşti pentru a putea fi discutate aspectele infracţionale, modul conspirat de comunicare atunci când vorbeau la telefoanele mobile.
 
Mai mult, aceştia căutau dosarele de insolvenţă „bune” în care să fie desemnaţi sau cele în care judecătorii puteau pronunţa soluţii favorabile mituitorilor şi cumpărătorilor de influenţă şi formulau „oferte” care constau în hotărâri judecătoreşti favorabile, „prilej cu care nu era exclus din analiză niciun dosar, trimiterea mesajelor prin intermediul unor persoane de încredere către şi de la practicienii în insolvenţă (inclusiv prin intermediul unei rude a judecătorului Moldovan Mircea, angajată tocmai în acest scop, la societatea unui practician în insolvenţă”.
 
Sechestru pe maşini de lux şi apartamente
 
Procurorii anticorupţie au dispus punerea sub sechestru a unei maşini marca Mercedes Benz ML 320 care aparţine magistratului Mircea Moldovan, până la concurenţa sumei de 29.935,95 de lei, reprezentând totalul sumelor şi a contravalorii bunurilor primite de către acesta cu titlu de mită, a unui apartament din Bucureşti, coproprietate a Elenei Rovenţa, până la concurenţa sumei de 5.000 de euro.
 
În cazul judecătorilor Ciprian Sorin Viziru şi Ion Stanciu, anchetatorii au pus poprire pe sumele de 10.000 de lei, respectiv 7.500 de lei şi 15.000 d euro.
 
În acest caz, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi de sprijinul conducerii Tribunalului Bucureşti. Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.
 
Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
 
 
Omul de afaceri Dan Adamescu este urmărit penal pentru că ar fi mituit doi dintre cei patru judecători arestaţi zilele trecute pentru corupţie. Acesta s-a prezentat joi la DNA, unde a stat aproximativ trei ore, fiind citat de procurori după ce miercuri au fost făcute percheziţii la locuinţa şi la sediile unor firme ale sale.
 
 
George Claudiu Dumitru, avocatul lui Dan Grigore Adamescu, care s-a sinucis luni la metrou, este cel care a furnizat procurorilor anticorupţie probe împotriva celor patru judecători acuzaţi de fapte de corupţie.
 
 
Al doilea cel mai bogat român, afaceristul Dan Adamescu, este urmărit penal pentru că ar fi mituit magistraţi de la Tribunalul Bucureşti pentru a primi soluţii favorabile în dosare de insolvenţă.
 
 
Omul de afaceri Iosif Armaş s-a prezentat, luni, la sediul central al DNA, pentru a fi audiat în dosarul în care patru judecători de la Tribunalul Bucureşti au fost arestaţi sub acuzaţia că primeau bani şi bunuri pentru intervenţii în dosare de insolvenţă. Acesta este al doilea afacerist audiat în acest dosar. Primul, Dan Adamescu, a fost pus săptămâna trecută sub acuzare pentru dare de mită.

 

citeste totul despre: