Primele declaraţii ale românului rănit grav în atacul din Las Vegas: De fiecare dată când merg într-un loc public îmi spun „Nu eşti în siguranţă, naivule“

Primele declaraţii ale românului rănit grav în atacul din Las Vegas:
 De fiecare dată când merg într-un loc public îmi spun „Nu eşti în 
siguranţă, naivule“

Luca Iclodean a stat mai bine de o săptămână la terapie intensivă FOTO Facebook

Luca Iclodean, românul care a fost rănit grav în atacul armat din 2 octombrie de la Las Vegas, a vorbit pentru prima dată despre atac, mulţumindu-le celor care l-au sprijinit şi i-au trimis mesaje de susţinere şi spunând că incidentul l-a marcat pentru tot restul vieţii şi că acum are coşmaruri şi se simte în pericol de fiecare dată când merge în locuri publice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Luca Iclodean, care a stat mai bine de o săptămână la terapie intensivă, spune, într-un mesaj publicat pe Facebook, că, deşi se aştepta la un atac în Las Vegas, nu ar fi crezut niciodată că el va fi o victimă într-o astfel de circumstanţă. Tânărul de 24 de ani rememorează momentul atacului, dar şi clipele care au urmat.

”Din păcate, cu tot terorismul din această lume, mă aşteptam la un atac aici în Las Vegas. Nu aş fi crezut niciodată, însă, că voi fi victima unui atac. După cum cei mai mulţi dintre voi ştiţi, făceam parte din echipa de la bar, lucrând tot weekendul la Route 91. Nu voi reuşi niciodată să exprim teama pe care am simţit-o în secunda în care am auzit acel sunet oribil… Am ştiut imediat ce însemna. Vreau să precizez că am fost împuşcat în mai puţin de un minut de când a fost deschis focul. M-am ascuns într-o remorcă pentru bere, sperând că atacatorul nu va ajunge la mine. Glonţul a trecut prin uşă şi m-a lovit în spate. Chiar în spatele inimii”, a povestit Luca Iclodean.

”Din fericire, glonţul nu a trecut prin inimă, ci a coborât cumva, în diagonală, abia atingând o vertebră şi ajungând în plămânul drept. Am suferit o intervenţie chirurgicală în care au fost îndepărtate două treimi din plămân. După cum am spus, nu pot exprima teama pe care am simţit-o în acea noapte… Însă, imaginaţi-vă doar că aşteptaţi acolo, acceptând faptul că probabil acolo vi se va încheia viaţa şi că nu vă veţi mai vedea niciodată persoanele iubite. Tot ce îmi doream era să îi spun mamei mele cât de mult o iubesc. Voiam să le spun tuturor cât de mult îi iubesc şi să simt îmbrăţişarea caldă a mamei pentru ultima dată”, a continuat el. 

Tânărul şi-a însoţit mesajul cu o fotografie în care apare zâmbind, zâmbet despre care spune că ascunde multă durere fizică şi emoţională. El spune, însă, că este recunoscător că este în viaţă şi că în prezent se recuperează acasă.

”Ultimul lucru pe care mi-l amintesc de dinainte de operaţie este că mă aflam în camera de urgenţe, cineva mă ţinea de mână şi îmi spunea: «Familia ta este aici, o voi aduce pe mama ta, bine?» şi apoi am încetat să mai lut, am închis ochii şi… S-a întâmplat un miracol şi i-am redeschis. Am deschis ochii după operaţii, într-o cameră de spital la SICU şi eram înconjurat de oameni dragi. Nu puteam să cred că îi văd. Mă aflu pe drum spre recuperare, iar zâmbetul care apare pe faţa mea în această fotografie arată cât de recunoscător sunt să fiu în viaţă. Totuşi, în spatele acelui zâmbet se află multă durere, fizică şi emoţională. Acum nu mai sunt la spital, mă recuperez în confortul casei mele, dar am un drum lung înainte”, a spus el.

Luca Iclodean a adăugat că, deşi rănile fizice i se vor vindeca la un moment dat, atacul armat l-a marcat pentru tot restul vieţii.

”Rănile fizice se vor vindeca la un moment dat, dar ceea ce s-a întâmplat în acea noapte… Voi păstra cu mine, fără să vreau, pentru tot restul vieţii. Am coşmaruri. Sunetele puternice care apar brusc mă fac să tresar şi să simt teamă. De fiecare dată când merg într-un loc public mă gândesc: «Nu eşti în siguranţă, naivule, oricine poate începe să tragă focuri de armă oricând doreşte». Am aproape 24 de ani şi o rog pe mama să vină să petreacă noaptea cu mine, pentru că să dorm lângă ea pare să fie ceea ce mă linişteşte în prezent”, a adăugat el.

”Dispoziţia mea se schimbă foarte des. Obişnuiam să zâmbesc şi să râd tot timpul. Am luptat să obţin fericirea în ultimii ani şi tocmai reuşisem să o dobândesc… Acum sunt speriat că într-o noapte, un bărbat  îmi poate lua asta apăsând o singură dată pe un trăgaci. În timpul nopţii mă simt gol. În prima noapte în care am dormit singur, am reuşit să plâng, în sfârşit. Ceea ce pentru mine nu este uşor, ci aproape imposibil. Am plâns pentru aproximativ 30 de secunde şi îmi doream să continui să plâng întreaga noapte, până să adorm – nu reuşesc să mă eliberez, iar asta face lucrurile mai dificile. Totul s-a schimbat, totul este diferit. Îmi este dor de vechea mea persoană şi îmi vreau vechea viaţă înapoi. Însă, trebuie să îmi aduc aminte că măcar încă am o viaţă”, a mai povestit tânărul.

El a mai spus că ”îl doare inima” pentru victimele care nu au supravieţuit atacului şi pentru familiile acestora şi că toţi cei care l-au sprijinit sunt eroi.

”Mă doare inima pentru victimele care nu au supravieţuit şi pentru familiile lor. Acest lucru îmi face rău fizic. Am vrut să scriu despre experienţa mea cât de bine pot deocamdată, pentru că foarte mulţi dintre voi m-aţi ajutat. Vreau să vă mulţumesc din suflet tuturor celor care v-aţi rugat pentru mine. Chiar cred că toată acea dragoste şi pozitivitate pe care mi le-aţi trimis m-au salvat. Voi toţi şi Dumnezeu m-aţi salvat. Toată lumea mă numeşte eroul lor, dar eu nu sunt un erou. Voi sunteţi eroii”, a scris Luca Iclodean.

”Familia mea de aici, familia mea din România, prietenii mei cei mai buni, apropiaţi şi vechi, familia mea de la Eyecon, colegii/ managerii de la festival şi de la The M şi The Hard Rock, oameni din întreaga lume, oameni care nu mă cunosc… Fiecare dintre voi mi-a salvat viaţa doar trimiţând acea energie pozitivă către mine. Cred că Dumnezeu v-a auzit pe toţi şi v-a ascultat şi îl iubesc pentru asta. Şi vă iubesc pe voi toţi”, a continuat el.

În finalul mesajului său, Luca Iclodean a precizat că va răspunde la fiecare mesaj pe care l-a primit şi că este încrezător că îşi va putea recăpăta fericirea.

”Încă am multe mesaje la care trebuie să răspund. Vă rog să ştiţi că voi răspunde la fiecare în parte, pentru că măcar atât pot să fac, să vă mulţumesc personal fiecăruia. Voi continua să lupt. Mi-am găsit fericirea cândva, cred că o pot face din nou. Doar că îmi va lua ceva timp. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Voi continua să mă rog pentru celelalte victime şi familiile lor şi sper că veţi face şi voi acest lucru. Vă mulţumesc, vă mulţumesc, vă mulţumesc!”, a mai scris el.

În atacul armat comis în 2 octombrie la Las Vegas, 58 de oameni au fost ucişi, iar peste 500 au fost răniţi.

citeste totul despre: