Poliţiştii au reţinut în doar două zile peste 1.000 de permise de conducere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţia Rutieră a aplicat sute de sancţiuni
Poliţia Rutieră a aplicat sute de sancţiuni

Peste 1.000 de şoferi care au ăncălcat regulile de circulaţie au rămas fără permis în ultimele două zile. Poliţiştii au constatat peste 1.500 de infracţiuni, au aplicat peste 15.000 de sancţiuni contravenţionale.

În perioada 11 - 15 august, zilnic, 9.695 de poliţişti acţionează pentru prevenirea faptelor antisociale, apărarea patrimoniului public şi privat, creşterea siguranţei rutiere şi a transporturilor feroviare, astfel încât cetăţenii să se bucure în linişte de timpul liber.

Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor evenimente grave, poliţiştii de la rutieră au acţionat pe drumurile publice, în zona lăcaşurilor de cult, pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone.

Pe lângă prezenţa activă în trafic, poliţiştii au folosit peste 340 de aparate radar, iar cu ajutorul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie s-a monitorizat fluenţa traficului de pe Autostrada Soarelui şi din judeţul Constanţa.

De asemenea, poliţiştii de la transporturi au asigurat patrularea în trenurile de călători, cu precădere pe rutele către staţiunile montane şi litoral,  precum şi în staţiile şi triajele de cale ferată.

În urma activităţilor desfăşurate, vineri şi sâmbătă, au fost constatate 1.510 infracţiuni, dintre care 479 contra persoanei, 605 contra patrimoniului şi 203 la regimul siguranţei rutiere. Dintre infracţiunile descoperite, 248 au fost constatate în flagrant delict. Pentru comiterea infracţiunilor, faţă de 52 de persoane au fost luate măsuri preventive, iar 34 de persoane care erau urmărite au fost depistate de poliţişti.

În acelaşi timp, au fost aplicate 15.112 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 5.704.162 de lei, dintre care 2.425 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică.
În urma activităţilor desfăşurate în trafic, pentru salvarea de vieţi omeneşti, poliţiştii au aplicat 11.486 de sancţiuni contravenţionale prevăzute de OUG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, dintre care 92 pentru consum de alcool, iar 3.742 pentru viteză neregulamentară.

Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat bunuri în valoare de 239.010 lei, au reţinut 1.037 de permise de conducere, dintre care 123 pentru consum de alcool şi 340 pentru viteză şi au retras 277 de certificate de înmatriculare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite