Poliţişti acuzaţi că au bătut un agent de pază

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru poliţişti din Petroşani sunt cercetaţi penal şi disciplinar după ce, săptămâna trecută, de Ziua Poliţiei Române, au distrus interiorul unui local din oraş şi au bătut un responsabil cu paza.

Agentul de pază bătut de oamenii legii, Constantin Alin Mihăilă, susţine că poliţiştii au intrat în bar vizibil „afumaţi” şi puşi pe harţă. „S-au luat de nişte copii din bar. I-au pus în genunchi şi se amuzau răcnind că ei sunt legea.

Apoi s-au luat de fetele din bar. Am luat patru fete să le bag în birou ca să le scap de ei şi au venit la mine, au spart uşa şi m-au lovit. Au spart sticle şi strigau că sunt şmecheri şi că ei sunt legea”, spune bărbatul. A sunat la 112, dar colegii veniţi să la faţa locului s-au făcut că nu îi văd.

„Le-am zis: uite ei sunt cei care au fac scandal, nu-i opriţi? Ei mi-au zis: unde, care că n-am văzut pe nimeni. S-au salutat şi au plecat”, susţine Constantin Alin Mihăilă, care în urma bătăilor s-a ales cu mai multe contuzii şi o rană la ochi.

Potrivit şefului Poliţiei Petroşani, comisar Titel Brăgaru, poliţiştii agresori sunt cercetaţi disciplinar de o comisie a IPJ Hunedoara, iar pe numele lor au fost întocmite dosare penale pentru distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi ei riscă să fie daţi afară din poliţie. „Nu ne putem antepronunţa, însă este sigur că faptele provocate de ei sunt  incompatibile cu statutul de poliţist. O parte dintre ei au şi antecedente”, a precizat comisarul Remus Sabău.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite