Pedepse cu închisoarea pentru cei care nu virează la buget contribuţiile sociale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nu mai puţin de 32 de impozite şi contribuţii datorate bugetului vor intra sub incidenţa actului normativ
Nu mai puţin de 32 de impozite şi contribuţii datorate bugetului vor intra sub incidenţa actului normativ

Ministerul Finanţelor a elaborat un proiect de Ordonanţă de urgenţă care prevede că neplata către buget, cu intenţie, a impozitelor şi contribuţiilor supuse regimului de reţinere, va fi incriminată ca faptă de evaziune fiscală şi pedepsită cu închisoare de la un an la 6 ani.

„Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 6 ani nereţinerea sau neîncasarea, reţinerea şi neplata ori, după caz, încasarea şi neplata, în tot sau în parte, cu intenţie, în cel mult 30 zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în anexa la prezenta lege. Neplata cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la termenul de scadenţă prevăzut de lege, a impozitelor şi contribuţiilor prevăzute în anexă constituie infracţiune şi atunci când neplata este consecinţa utilizării acestor sume în alte scopuri“, potrivit proiectului de act normativ, citat de Agerpres.

Nu mai puţin de 32 de impozite şi contribuţii datorate bugetului vor intra sub incidenţa actului normativ. Printre acestea se numără impozitul pe venitul din salarii şi asimilate salariilor, impozitul pe veniturile din pensii, impozitul pe veniturile din drepturile de proprietate intelectuală, impozitul pe veniturile din arendă, impozitul pe veniturile sub formă de dobânzi şi dividende, impozitul pe veniturile din premii şi din jocuri de noroc, contribuţia de asigurări sociale datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate datorată de persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor.

Ministerul Finanţelor speră că în aceast fel să crească substanţial gradul de colectare a veniturilor la bugetul asigurărilor sociale de stat şi, în acelaşi timp, să-i responsabilizeze pe angajatori în ceea ce priveşte plata la timp a contribuţiilor sociale obligatorii datorate atât de către aceştia, cât şi de către angajaţi.

Actul normativ vine în contextul aprobării Ordonanţei de urgenţă 79/2017, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, care transferă în totalitate la angajat sarcina fiscală a contribuţiei de asigurări sociale şi a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, angajatorul urmând ca, în continuare, să stabilească, să reţină, să declare şi să plătească obligaţiile datorate.

De la 1 ianuarie 2018, contribuţiile sociale trec de la angajator la angajat iar impozitul pe venit scade de la 16% la 10%.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite