Pasagerii pot cere compensaţii dacă aeronava decolează şi revine pe pistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pasagerii pot cere compensaţii pentru prejudicii morale
Pasagerii pot cere compensaţii pentru prejudicii morale

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că în situaţia în care o aeronavă a declolat, însă ulterior a fost nevoită să revină la aeroportul de plecare, pasagerii respectivi pot cere compensaţii pentru prejudicii morale, chiar dacă au fost transferaţi pe un alt zbor.

CJUE a decis că, în cazul anulării unui zbor, pasagerii pot solicita, în anumite condiții, pe lângă compensația acordată pentru prejudiciul material, una pentru prejudiciul moral suferit. În plus, pasagerul poate solicita compensațiile datorate pentru anularea zborului atunci când aeronava sa a decolat, însă ulterior a fost nevoită, indiferent din ce motiv, să revină la aeroportul de plecare, iar pasagerul respectiv a fost transferat pe un alt zbor.

Regulamentul privind compensarea pasagerilor aerieni prevede măsuri standardizate pe care companiile aeriene trebuie să le pună în aplicare în privința pasagerilor lor în eventualitatea refuzului la îmbarcare, a anulării sau a întârzierii prelungite a unui zbor. Cu toate acestea, regulamentul precizează că se aplică fără a se aduce atingere drepturilor pasagerilor la o compensație suplimentară, relatează Mediafax.

Astfel, compensația acordată în temeiul regulamentului poate fi scăzută din eventuala compensație suplimentară pe care o pot solicita pasagerii.

Măsurile standardizate prevăzute de regulament în eventualitatea anulării unui zbor:
-    rambursarea costului biletelor sau redirecționarea pasagerilor.
-     în așteptarea unui zbor ulterior, compania aeriană trebuie să ofere pasagerilor o deservire adecvată (de exemplu, cazare, posibilitatea de a lua masa și de a efectua apeluri telefonice)
-    atunci când zborul este anulat fără preaviz sau cu un preaviz foarte scurt și nu există împrejurări excepționale, pasagerii au dreptul și la o compensație forfetară, al cărei cuantum variază în funcție de distanța zborului programat.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite