Onţanu, despre denunţul lui Cristian Borcea: Era în închisoare, probabil într-o situaţie grea. Să fie sănătos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, a declarat, marţi, la Curtea Supremă că nu are resentimente faţă de denunţătorul său, Cristian Borcea, fost acţionar al echipei Dinamo, transportat luni seară la Spitalul Floreasca, chiar înaintea procesului lui Onţanu.„Borcea a fost denunţător, era în închisoare atunci, probabil că era într-o situaţie foarte grea. Nu-i port pică sub nicio formă", a spus Onţanu cu privire la denunţătorul său.

"Acum am auzit că este bolnav. Îi doresc să fie sănătos", a spus marţi dimineaţă Neculai Onţanu, înainte de începerea procesului său aflat în recurs la Curtea Supremă după ce, în iulie, 2017, Curtea de Apel Bucureşti a decis încheierea procesului în urma prescrierii faptelor, potrivit Mediafax.

"Curtea de Apel a prescris presupusa faptă şi, în aceeaşi zi, am făcut recurs pentru că nu mă interesează prescrierea faptelor, ci instanţa de judecată să constate că fapta nu există", a explicat Onţanu stadiul în care se află dosarul său la Instanţa Supremă.

El pune dosarul DNA pe seama unei comenzi politice dată pentru îndepărtarea sa din cursa pentru Primăria Sectorului 2. Onţanu refuză, însă, să spună cine ar fi dat comanda respectivă.

"Ei (procurorii DNA - n.r.) au prezumat o faptă din 2006 şi după 10 ani de zile s-au trezit că eu aş fi făcut-o în momentul în care este evident că nu este adevărat. Este evident că, din anul 2016, cu acea măsură abuzivă pe care DNA a luat-o (arestarea - n.r.) făcând parte din "festivalul DNA" din acea perioadă, s-a încercat eliminarea mea din cursa electorală pentru Primăria Sectorului 2. Ştim foarte bine că acest lucru (arestarea - n.r.) a intervenit imediat după ce eu am fost desemnat candidat pentru primăria sectorului 2. Dacă cineva dorea să nu fiu putea să-mi spună şi nu era nicio problemă. (...) Cineva, de fapt vreo două persoane, mi-au spus că ar fi bine să fac un denunţ faţă de cineva (...) tot persoane aflate în dificultate juridică, persoane cunoscute. (...) Nu era procuror, două persoane importante din mediul juridic. (...) N-am luat niciodată şpagă, e un dosar comandat. Eram ţintă politică", a mai spus Onţanu cu privire la natura dosarului său.

Fostul acţionar al echipei Dinamo, Cristian Borcea, denunţător în dosarul lui Neculai Onţanu, a fost transportat luni seară la Spitalul Floreasca din Capitală având probleme cu inima, a anunţat marţi avocatul său. Omul de afaceri trebuia să ajungă la instanţa supremă pentru a fi audiat în dosarul lui Neculai Onţanu, dar nu s-a mai prezentat.

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a decis, în iulie 2017, să înceteze procesul penal împotriva fostului primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, în dosarul în care acesta este acuzat de luare de mită, ca urmare a prescripţiei faptelor, decizia instanţei nefiind definitivă. În aceeaşi zi, Onţanu a făcut recurs invocând faptul că nu este interesat de prescrierea faptelor ci doreşte ca Instanţa Supremă să-i probeze nevinovăţia.

Fostul primar al Sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost trimis în judecată în iunie 2016 pentru luare de mită. Alături de Neculai Onţanu a fost trimisă în judecată şi Loredana Radu, avocat, fiind acuzată de complicitate la luare de mită şi spălare de bani. În acelaşi dosar au fost judecaţi şi Toma Şutru, la data faptelor secretar al Consiliului local al Sectorului , pentru luare de mită şi spălare de bani dar şi Aurel Radu, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani.

Potrivit DNA, Neculai Onţanu, „în perioada 2006 - 2007, în calitate de primar al Sectorului 2 Bucureşti, a acceptat promisiunea unor foloase materiale de la o persoană, beneficiar al unor drepturi litigioase (denunţător în cauză), pentru ca în schimb să faciliteze procedura de reconstituire a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 18/1991, asupra mai multor terenuri ce totalizau 83.500 mp, situate pe raza sectorului 2. În aceeaşi perioadă, inculpatul Onţanu Neculai a pretins, iar după emiterea titlului de proprietate a primit în mod indirect, o suprafaţă totală de teren de 1.500 mp cu o valoare de piaţă estimată la 1.441.495 euro (pe strada Barbu Văcărescu din sectorul 2 - o zonă rezidenţială) şi care a fost transferată de denunţător, în mod gratuit, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive, către două persoane interpuse, indicate de inculpat. Cele două persoane sunt inculpaţii Radu Loredana Claudia şi Radu Aurel”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite