Omerta. Colegiul Medicilor pune botniţă doctorilor dispuşi să sesizeze nereguli de genul celor reproşate chirurgului Burnei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Profesorul Gheorghe Burnei este acuzat de luare de mită şi suspectat că a făcut experimente pe copii FOTO Eduard Enea, Adevărul
Profesorul Gheorghe Burnei este acuzat de luare de mită şi suspectat că a făcut experimente pe copii FOTO Eduard Enea, Adevărul

Abuzurile medicilor precum cele care ar fi fost comise de chirurgul Gheorghe Burnei vor fi şi mai bine ascunse, după ce Colegiul Medicilor din România a decis să le pună oficial „botniţă” doctorilor care ar vrea să sesizeze autorităţile cu privire la astfel de cazuri. Mai exact, în urmă cu puţin timp, Colegiul a decis modificarea Codului deontologic. Printre altele acesta prevede că medicul se va feri să-şi denigreze colegii.

„De-a lungul întregii sale activităţi, medicul îşi va respecta confraţii, ferindu-se şi abţinându-se să îi denigreze”, arată Codul deontologic.

Concret, „medicul care ia cunoştinţă despre fapte care, în opinia lui, ar putea constitui erori profesionale, va informa prin scrisoare medicul autor al faptei. Dacă eroarea nu este corectată ori apreciază că nu s-au întreprins toate măsurile adecvate situaţiei, medicul va sesiza în mod cât mai detaliat organismele corpului profesional şi, cu excepţia situaţiilor prevăzute de lege, nu va face publice datele”, prevede articolul 38 din Codul deontologic. Amendamentul a stârnit numeroase nemulţumiri în interiorul breslei, care consideră că mizeria va fi ascunsă sub preş şi mai bine de acum înainte.

Panţiş: „Medicii nu s-au acuzat între ei în Bihor”

Doctorul Carmen Panţiş, preşedintele Colegiului Medicilor Bihor, susţine că o astfel de îngrădire va avea efecte negative asupra medicilor, asupra pacienţilor, dar şi asupra actului medical. Asta pentru că de la 1 ianuarie, dacă un doctor va dori să facă o sesizare de malpraxis, va fi nevoit să îi scrie prima oară colegului pe care îl acuză de greşeli pentru a-i cere să-şi schimbe conduita. Doar în lipsa unui răspuns din partea celui acuzat se va putea face o notificare la Colegiul Medicilor.

„Eu, personal, n-am votat pentru aşa ceva. Din 180 de persoane prezente la Adunarea Generală, 40 - 50 votau împotriva unui asemenea amendament, iar 120 votau „pentru”. Votul s-a tot reluat, până când a trecut acest amendament care nu este benefic nici pentru medic, nici pentru pacient şi nici pentru societatea medicală. Cred, totuşi, că dacă cineva este hotărât să sesizeze vreo neregulă va trece prin hăţişul birocratic”, a arătat medicul Carmen Panţiş, care a precizat că până acum nu a avut de soluţionat la nivelul judeţului Bihor cazuri de medici care să se fi denunţat între ei pentru malpraxis.

La rândul lui, profesorul Tudor Udriştoiu, preşedintele Colegiului Medicilor Dolj, arată că un prim efect al noului Cod deontologic al medicilor va fi acutizarea războiului dintre medici.. „E un fel de a băga zâzanie între medici. Dacă el nu-mi răspunde mă duc la Colegiu şi asta ar putea suna a defăimare. Iar prin acelaşi Cod ni se interzice să ne defăimăm colegii. Eun non-sens acest amendament”, a explicat profesorul Udriştoiu.

Alexandru Ulici: „Chirurgului dacă îi e frică, greşeşte”

Între timp, alte 48 de persoane l-au reclamat pe medicul Gheorghe Burnei pentru luare de mită şi malpraxis. Anchetatorii au audiat în ultimele zile zeci de persoane în acest caz. Însă la o săptămână de la izbucnirea scandalului autorităţile se confruntă cu o altă problemă: disperarea părinţilor ai căror copii au grave probleme de sănătate şi care nu mai au încredere în medici. Cei mai mulţi dintre aceştia s-au îndreptat către Spitalul Grigore Alexandrescu, cealalată unitate sanitară din Capitală  în care se fac operaţii de amploare prin programul naţional de ortopedie pediatrică.

„Vom fi nevoiţi să facem faţă cumva. În Capitală, ortopezi pediatri sunt doar la Spitalul Marie Curie şi la Spitalul Grigore Alexandrescu. Mai lucrează câţiva în privat. Din păcate, ortopedie pediatrică mai există doar la Cluj, la Iaşi şi în Timişoara, în rest ne confruntăm cu un deficit major de specialişti. Ministerul Sănătăţii va trebui să găsească o soluţie la această problemă, să scoată posturi la concurs”, arată conferenţiarul Alexandru Ulici, şeful secţiei de Ortopedie Pediatrică de la Spitalul Marie Curie.

Medicul a mai explicat şi cum scandalul din ultimele zile a afectat şi mai mult relaţia medic-pacient. „Acum suntem obligaţi să operăm după cum îşi dă cu părerea pacientul. Ne acuză de malpraxis de cum intră pe uşă. Ştiţi, cel mai rău lucru pentru un chirurg este să îi fie frică să intre în sala de operaţie. Degeaba ştie carte, degeaba a studiat. Dacă îi este frică, greşeşte!”, a explicat conferenţiarul Ulici, care a preluat, începând din 12 decembrie, şi pregătirea postuniversitară a celor 20 de rezidenţi de Ortopedie Pediatrică de la Spitalul Marie Curie din Capitală.

Copii din Bihor sunt trimişi în Ungaria

Şi expertul în politici de sănătate Sorin Paveliu e de părere că operaţiile programate în această unitate sanitară ar putea reprezenta o problemă. „Ar trebui ca listele de aşteptare să fie publice, transparente, de cele mai multe ori ele nici măcar nu sunt justificate pentru că CNAS a găsit întotdeauna soluţii şi s-a dat peste cap pentru a stinge aceste liste, mai ales că vorbim de copii”, a precizat medicul Sorin Paveliu.

Însă dacă în Bucureşti şi în centrele universitare mari se mai găsesc ortopezi pediatri care să poată corecta malformaţii de şold, scolioze sau alte probleme de sănătate din sfera ortopediei, situaţia în teritoriu este jalnică. „În tot judeţul Dolj avem un singur ortoped pediatru şi mă tem că situaţia e similară şi în judeţele vecine”, atrage atenţia profesorul Tudor Udriştoiu. La rândul său, medicul Carmen Panţiş spune că micuţii care necesită intervenţii complexe în judeţul Bihor sunt trimişi fie în Bucureşti, fie în Ungaria, pe formularul E 112”, a precizat şefa Colegiului Medicilor Bihor.

Tijele şi protezele, decontate de stat

„Totul este gratuit pentru copii”, susţine Augustus Costache, purtătorul de cuvânt al CNAS, precizând că programul naţional de ortopedie pediatrică prevede implanturi, tije şi proteze gratuite pentru copiii cu probleme ortopedice. Nici măcar nu este nevoie de un dosar pentru ca pacientul să beneficieze de un dispozitiv medical, arată purtătorul de cuvânt. Potrivit acestuia, copilul trebuie internat într-un spital din cele incluse în program, iar spitalul face solicitarea de dispozitiv medical.

„Programul achiziţionează dspozitivul şi el va fi decontat ulterior de CNAS, părinţii nu trebuie să dea niciun ban. Însă nu orice fel de proteză e pe listă”, arată specialiştii. În ceea ce priveşte numărul pacienţilor care pot intra în programul de endoprotezare, ei sunt 62 la număr, potrivit bugetului alocat pe 2016. Copiii cu tumori osoase maligne, cei cu scolioză şi cei cu alte patologii grave au întâietate, potrivit programului.

„Cam toţi copiii intră în program pentru că sunt făcute nişte estimări istorice. În cazul în care fondurile se termină, sunt două variante: fie eşti trecut pe o listă de aşteptare, fie îţi cumperi proteza din banii proprii şi se decontează strict costul operaţiei”, arată specialiştii. Spitalele în care funcţionează programul de ortopedie pediatrică sunt: Spitalul Marie Curie şi Spitalul Grigore Alexandrescu, pentru toate tipurile de intervenţii, Spitalul Sfânta Maria Iaşi, Spitalul Louis Ţurcanu, Spitalul Judeţean Constanţa şi Spitalul Foişor, acestea din urmă pentru anumite tipuri de intervenţii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite