Oare la Pungeşti moare democraţia în România, tovarăşi miliţieni?

Evenimentele de sâmbătă de la Pungeşti ne obligă să ne întrebăm dacă mai avem democraţie în România. Principalul câştig al Revoluţiei din Decembrie 1989 este dreptul la opinie, fără să ne fie teamă că Miliţia ne arestează şi ne bate. Oare a reînviat Miliţia din România comunistă la Pungeşti sau azi, acolo, la Pungeşti, a fost îngropată democraţia din România?

Nu încurajez nici violenţa din partea demonstranţilor. Ca istoric cunosc destul de bine mecanismele manipulării maselor şi efectele periculoase ale spiritului de turmă. În mijlocul unui grup agitat este suficientă o scânteie, involuntară sau provocată, pentru ca acea mulţime să treacă de la lozinci şi vociferări la îmbrânceli şi provocări la adresa jandarmilor.

Nu exclud existenţa unor provocatori infiltraţi printre manifestanţi, pentru că provocarea unor violenţe face parte din instrumentarul forţelor de ordine pentru a justifica intervenţia lor în forţă.

La manifestaţia de la Pungeşti participă şi activişti ecologişti din ţară, care ştiu că orice violenţă duce la măsuri de forţă împotriva lor şi astfel demersul lor este compromis, deci nu pot să cred că sunt atât de naivi încât să sară la gâtul jandarmului.

De unde au apărut acei tineri cu bâte, care au dat în jandarmi? Cine avea fumigene?

Absolut deloc nu sunt de acord cu încălcarea proprietăţii private. Manifestanţii nu trebuiau nici să dărâme gardul Chevron-ului, nici să intre pe acea proprietate. Şi nu aveau dreptul să îi lovească pe jandarmi.

Ce au apărat jandarmii şi poliţiştii? Dreptul companiei americane de a polua apa freatică din care se alimentează localnicii? Prezenţa lor se justifică atâta timp cât trebuie să preîntâmpine violenţe. Însă nu au dreptul nici să legitimeze localnicii când ies pe stradă, nici să blocheze traficul auto pe un drum public pentru a nu permite altor protestatari să vină la demonstraţie şi nici să îi bată pe demonstranţi.

Subsolul este al statului, indiferent de proprietarul terenului. Este o anomalie legislativă, pentru că, potrivit acestei interpretări a legilor, apa din fântână nu este a proprietarilor terenului, ci a statului. Poate inventează guvernul un nou impozit pe apa din fântână, pentru că ea vine din subsol, care este al statului.

Atâta timp cât proprietarii au dreptul să folosească apa din fântâna pe care o au în ograda lor, înseamnă că statul le garantează acest drept şi trebuie să le asigure condiţii optime pentru exploatarea acestei bogăţii a subsolului, vitală pentru oamenii locului – APA.

Astfel că protestul localnicilor împotriva exploatării gazelor de şist este legitim, pentru că ei îşi apără dreptul de a bea o apă curată din fântânile de pe pământurile lor.

Atâta timp cât nicio companie de exploatare a gazelor de şist nu a reuşit să ne convingă că exploatarea acestor gaze nu infestează absolut deloc apa în regiune, dreptul localnicilor primează faţă de orice autorizaţie de mediu sau alte avize favorabile date de funcţionarii de la Bucureşti. Aceşti funcţionari nu locuiesc la Pungeşti şi nu beau apa din fântânile de acolo. Iată încă un efect al centralismului administrativ din România, încă un caz în care birocraţii din Bucureşti iau decizii care privesc viaţa unei comunităţi, care nu îşi poate decide singură dreptul la viaţă.

Chiar dacă subsolul este al statului, apa freatică este, prin drept de uzufruct recunoscut de orice lege a proprietăţii, un drept al proprietarilor terenurilor. Odată ce statul recunoaşte proprietarilor de pământ că au dreptul de folosinţă asupra apei freatice din fântânile pe care le au pe proprietăţile lor, acelaşi stat nu mai are absolut niciun drept să afecteze dreptul respectiv, care este prioritar faţă de orice decizie ulterioară a autorităţilor statului.

Nu ştiu ce interpretări legislative caută avocaţii şi judecătorii care se ocupă de cazul Pungeşti, deşi situaţia este extrem de simplă. Dacă un proprietar de pământ îşi face o groapă pentru bălegar la marginea terenului său şi astfel afectează calitatea apei din fântâna vecinului, se iau urgent măsuri pentru desfiinţarea şi interzicerea acelei gropi poluante. Situaţia este la fel şi în cazul exploatării gazelor de şist, însă la scară mult mai mare.

România are nevoie de surse de gaze naturale, care să o elibereze din dependenţa faţă de Rusia. Dar această necesitate nu ne permite să otrăvim fântânile oamenilor.

Oricâte asigurări ne-ar da cei de la Chevron privind siguranţa exploatării, nu cred că efectul acelor filme, pe care le-a văzut toată ţara la televizor, despre poluarea fântânilor în regiunile din America, unde erau instalaţii pentru exploatarea gazelor de şist, poate fi anulat doar prin vorbe.

În orice caz, jandarmii şi poliţiştii români nu au niciun drept să intervină în forţă împotriva manifestanţilor care îşi apără dreptul la o apă bună de băut, apă care este proprietatea lor.

Jandarmeria şi Poliţia trebuie să apere drepturile poporului român, nu interesele unei companii străine care, după ce îşi face profitul, pleacă fără să se mai uite înapoi.