Noi manifestaţii sunt anunţate la Parlament. Vlad Voiculescu: „Mergeţi la Parlament, o gaşcă de golani vrea să-şi treacă ţara pe persoană fizică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Protestele din faţa Parlamentului/ Foto: Inquam Photos, Liviu Florin Albei
Protestele din faţa Parlamentului/ Foto: Inquam Photos, Liviu Florin Albei

Noi manifestaţii sunt anunţate, pentru joi, la Parlament, care dezbate modificările le legile justiţiei. Fostul ministru Vlad Voiculescu a lansat un apel către români să meargă să protesteze la Parlament, unde se află „o gaşcă de golani cu gura mare care călăresc ţara de ani de zile şi vor să şi-o treacă pe persoană fizică fără a mai fi deranjaţi“.

Protestele sunt convocate, ca de fiecare dată, pe Facebook, fiind programate să se desfăşoare zilnic, între orele 17.00 - 23.55, până în 9 decembrie, la Parlament, unde ar urma să se voteze în aceste zile modificările la legile justiţiei.

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a lansat un apel către români să meargă să protesteze la Parlament, unde "Ciordache face din nou ce ştie să facă". 

"Dacă sunteţi în Bucureşti, mergeţi la Parlament! La intrarea de la Izvor înţeleg că s-au strâns oamenii cărora le pasă! E incredibil ce fac în Parlament! Ciordache face din nou ce ştie să facă! Mergeţi la Parlament! O gaşcă de golani cu gura mare care călăresc ţara asta de ani de zile şi vor să şi-o treacă pe persoană fizică fără a mai fi deranjaţi! Asta e tot ce ştiu, asta e tot ce pot! Ei nu ştiu altfel. Trebuie opriţi! Mergeţi la Parlament!", a scris Vlad Voiculescu pe Facebook, miercuri noapte, spunând că se află la Bruxelles şi că se întoarce la Bucureşti joi.

Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost adoptată miercuri pe articole într-o şedinţă maraton care a durat peste 12 ore, votul final fiind însă amânat pentru că PSD - ALDE - UDMR nu au reuşit să strângă suficienţi deputaţi pentru a adopta actul normativ. Singura modificare adoptată de plen faţă de varianta comisiei a fost obligativitatea statului de a se îndrepta împotriva magistratului care a săvârşit o eroare din rea-credinţă sau gravă neglijenţă. ”Votul final va fi stabilit într-o şedinţă ulterioară de Birou Permanent”, a anunţat preşedintele de şedinţă, Gabriel Vlase, la finalul dezbaterilor. 

Partidele de opoziţie, PNL şi USR, au criticat din nou, la finalul dezbaterilor, modul în care s-a desfăşurat şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor, acuzând partidele din arcul guvernamental, PSD, ALDE şi UDMR, de abuz şi încălcarea regulilor democratice.

Pe durata dezbaterilor din Camera Deputaţilor, aproximativ 400 de oameni au protestat în faţa Parlamentului, unde au strigat "Pui de hoţi şi de mafioţi!", "Elicoptere pentru hahalere!", "Hoţii", "Dragnea la puşcărie!", "Parlament penal, marş la tribunal!”,  "Justiţie, nu corupţie".

În timpul protestelor s-au înregistrat şi incidente, existând îmbrânceli între manifestanţi şi forţele de ordine, după ce mai mulţi oameni au rupt cordonul de jandarmi, ieşind pe şosea şi blocând pentru scurt timp traficul. De asemenea, trei persoane au fost duse la Poliţie după ce doi manifestanţi au acuzat că au fost atinşi de maşina în care se afla un deputat. La ieşirea din Parlament, deputaţii au fost huiduiţi de către manifestanţi. Parlamentarii USR au ieşit cu lanternele telefoanelor aprinse şi s-au alăturat manifestanţilor, pe care i-au aplaudat, mulţumindu-le că au venit să împiedice adoptarea legilor justiţiei. Proteste au avut loc miercuri seară şi în Cluj-Napoca, unde oamenii au plecat în marş pe străzi, dar şi în Iaşi şi Sibiu.

Te-ar putea interesa şi:

Tudor Chirilă: PSD dă o lovitură de graţie statului de drept. Românii trebuie să iasă în stradă până nu e prea târziu

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite