Nimeni nu mai scapă de taxa auto

Nimeni  nu mai scapă de taxa auto

Taxa auto va influenţa vânzarea tuturor maşinilor second hand

Guvernul va aplica taxa de poluare, la prima vânzare, pentru toate maşinile înmatriculate în România. Coaliţia guvernamentală a hotărât, ieri, şi reducerea taxei de poluare cu 20-30 la sută. O decizie finală va fi luată mâine.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, susţine că persoanele care au plătit deja taxa considerată ilegală nu vor primi automat banii înapoi. Taxa le va fi returnată doar celor care câştigă în instanţă.  Acest lucru intră însă în contradicţie cu punctul de vedere al Ministerului de Justiţie. Conform unui document obţinut de Mediafax, experţii juridici au avertizat Guvernul că România riscă sancţiuni financiare din partea Uniunii Europene şi numeroase alte procese cu proprietarii de maşini, inclusiv cu cei care au pierdut iniţial în instanţă, dacă nu modifică urgent taxa auto şi nu restituie din sumele plătite.

Aceasta este urmarea deciziei Curţii Europene de Justiţie de la Luxemburg, ca urmare a sesizării Tribunalului Sibiu. Taxa de poluare a fost considerată discriminatorie întrucât încalcă legislaţia UE, prin producerea unui dezavantaj la vânzarea maşinilor second-hand din alte state pe teritoriul României. „În urma hotărârii Curţii de la Luxemburg, statul român este obligat să returneze taxa de primă înmatriculare tuturor cetăţenilor care au plătit-o de când a fost ea instaurată. Dar evident că statul român nu va face acest lucru, motivând lipsa fondurilor, iar oamenii vor fi nevoiţi să apeleze la justiţie", ne-a declarat avocatul Gheorghe Piperea. În prezent, pe rolul instanţelor de judecată se află peste 40.000 dosare privind taxa auto.

Bir pentru prima vânzare

Practic, discriminarea provine din faptul că la înscrierea unei maşini second-hand, cumpărate din străinătate, posesorul este obligat să plătesca taxa de primă înmatriculare, iar când este vorba despre o maşină la mâna a doua cumpărată din România nu se plăteşte nimic. Pentru a schimba această situaţie, coaliţia guvernamentală a hotărât să fie taxate, la prima vânzare, şi maşinile aflate deja în circulaţie în România.

Măsura se referă la autovehiculele înscrise până în 2007, întrucât, din acest an, a fost instituită taxa de primă înmatriculare înlocuită apoi, în 2008, cu cea de poluare. Astfel chiar şi posesorii de autoturisme Dacia Logan, înmatriculate până în 2007, vor fi nevoiţi să ţină cont de faptul că persoana căreia îi vor vinde maşina va trebuie să plătească o sumă considerabilă reprezentată de taxa de poluare. 

Reducere 20-30%

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat că legea pentru taxa auto rămâne în vigoare, la fel şi modul de calcul pentru aceasta. În schimb, taxa auto se va extinde la toate maşinile second-hand, indiferent că sunt româneşti sau provin din străinătate.  „Vom corecta numai acea discriminare indirectă pe care a sesizat-o Curtea Europeană de Justiţie pentru maşinile din România", a declarat Laszlo Borbely. În schimb, valoarea taxei va scădea cu 20-30%, dar procentul exact va fi stabilit miercuri în şedinţa de Guvern. Reducerea taxei auto, propusă de Ministerul Mediului, va fi aplicată după ce va intra în vigoare ordonanţa de urgenţă pregătită de Guvern.

„Ambele variante sunt discriminatorii din punctul meu de vedere fie că se numeşte taxă de primă înmatriculare, fie de primă vânzare. Oricum s-ar numi această taxă, Guvernul trebuie să găsească o soluţie să nu piardă bani. Cel mai probabil vor schimba denumirea. Acum este în discuţie ca taxa de poluare să fie mai mică. Vom vedea până la urmă ce hotărâre se va lua", a declarat avocatul Marius Coltuc.

Banii se duc la „Rabla"

Ministrul Mediului a arătat că banii proveniţi din taxa auto în 2010 s-au dus, în cea mai mare parte, la programul Rabla. „În 2010 am strâns din taxa auto 720 de milioane de lei, iar pentru programul Rabla am dat 700 de milioane de lei, deci mare parte din aceşti bani s-a dus pentru schimbarea parcului auto", a spus Borbely. El a adăugat că taxa auto a dus şi la scăderea importului de maşini mai vechi de 15 ani, de la 31%, în 2010, la 9,8%, în primele patru luni ale acestui an. Până la data de 31 ianuarie 2011 au fost cumpărate, prin Programul „Rabla" 2010, 63.000 de maşini, dintre care puţin peste 27.000 au fost mărci produse în România. 

"Doar cei cu sentinţe definitive vor primi banii înapoi. Nici vorbă ca toţi ceicare au plătit taxasă primească banii înapoi.''
Laszlo Borbely  ministrul Mediului

Evoluţia taxei

- 2007 Guvernul a introdus taxa de primă înmatriculare cu intenţia declarată de a nu transforma România în cimitirul de maşini al UE. Comisia Europeană a cerut modificarea modului de calcul, dar a criticat şi principiul taxei.
- 2008 Sub ameninţarea procedurii de infringement, taxa de primă înmatriculare a fost redenumită „taxa de poluare". A fost schimbat modul de calcul, dar principiul a rămas acelaşi.
- 2009 - 2010 La presiunile Comisiei Europene, Guvernul României a schimbat, în fiecare an, modul de calcul al taxei.

2011
-  La 7 aprilie, Curtea Europeană de Justiţie a decis că taxa auto de poluare din România este discriminatorie.
- La 18 aprilie, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, susţine că decizia Curţii Europene se referă la forma taxei din 2008 şi că taxa de poluare este în acord cu legile europene.
- La 29 mai, Ministerul Justiţiei avertizează că România riscă o nouă procedură de infringement dacă Guvernul nu modifică taxa auto şi nu restituie banii încasaţi.
- La 30 mai, Guvernul a hotărât să modifice atât principiul, cât şi modul de calcul al taxei.

Ce taxe vor plăti posesorii de Logan  la prima vânzare

Anul         Dacia Logan 1.4i    Dacia Logan 1.6i    Dacia Logan 1.5dci
fabricaţiei     1.390 cmC         1.598 cmC              1.461 cmC
2006             574 euro           864 euro                  772 euro
2005              527 euro          794 euro                         -
2004              472 euro          710 euro                         -
- modelul 1.5dCi a intrat la vânzare din anul 2006
- la aceste sume, Guvernul a anunţat o reducere de 20-30%

Ioan Tatu, învingătorul de la Luxemburg

Subiectul „taxa de poluare din România" a ajuns în atenţia Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene datorită sibianului Ioan Tatu (foto). În iulie 2008, acesta şi-a cumpărat o maşină second-hand din Germania, cu preţul de 6.600 de euro. Vehiculul avea o capacitate cilindrică de 2.155 de centimetri cubi şi standard de poluare Euro 2, fiind fabricat în 1997, an în care a şi fost înscris în Germania.

Pentru a-şi putea înmatricula maşina în România, bărbatul a trebuit să plătească o taxă de poluare de 7.595 de lei. Întrucât a considerat că taxa este contrară normelor europene, bărbatul a căutat să-şi recupereze banii. A deschis, pe rolul Tribunalului Sibiu, un proces, iar instanţa a cerut punctul de vedere al Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.

Aşteptare răsplătită

Curtea Europeană de Justiţie de la Luxemburg a decis că taxa de primă înmatriculare încalcă legislaţia Uniunii Europene. „Am aşteptat mult, dar a meritat. Sunt bani munciţi şi cred că a meritat să aştept. Am plătit atunci o taxă de aproape 2.000 de euro, la vremea aceea. Mi se pare aberant să achităm la început o taxă de acest gen. Ar putea fi introdusă în combustibil, dar mi se pare aberant să dai o sumă aşa mare de bani la început", a declarat Ioan Tatu.

Dragoş Târşia, avocatul sibianului Ioan Tatu, susţine că decizia Curţii de la Luxemburg va produce efecte pentru toate persoanele care au achitat o taxă de poluare. „Toate persoanele au reale şanse de succes, să obţină în instanţă restituirea sumei de bani cu dobânda aferentă. România va trebui să dea banii înapoi", a spus Dragoş Târşia.

Transportatorii se revoltă: taxa de primă înmatriculare este aberantă

citeste totul despre: