NATO se pregăteşte de război. Cu România alături
0
Vizita în ţara noastră a generalului Philip Breedlove, Comandatul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR), a prilejuit un anunţ extrem de important şi de o gravitate deosebită. Întrebat dacă este luată în calcul o poziţionare pe teritoriul României a unor sisteme de armament greu, domnia sa a răspuns absolut fără ezitare:
„Da, această decizie va fi anunţată foarte curând. Sunt sigur că atunci când lucrul acesta se va întâmpla, România va răspunde prompt, ca de fiecare dată, şi va fi de acord cu prepoziţionarea acestei tehnici, fiind întotdeauna un partener de încredere pentru NATO”. Ministrul român al Apărării a confirmat, precizând că există „discuţii deja la nivel tehnic vizavi de pre-poziţionare”.
Este, evident, un anunţ cu valoare de avertisment, spunând deja, de acum, că există proiectul unei asemenea decizii, că planurile militare sunt făcute şi se aşteaptă o hotărâre ce pare iminentă. Asta înseamnă deja posibilitatea de a echivala momentul de acum cu o declaraţie de război a NATO?
Nu. Cert, nu. În schimb la fel de cert, strategii NATO pun din nou în aplicare ceea ce au făcut de zeci şi zeci de mii de ori înaintea lor predecesorii gradaţi din cabinetele de război: aplicând sfatul antic Si vis pacem, para bellum (Dacă doreşti pace, pregăteşte-te de război), demarează poziţionarea pe zona aliniamentului estic al Alianţei a efectivelor şi, mai ales, a tehnicii de luptă necesare pentru disuadarea unor eventuale acţiuni ofensive, de tip ocupare de teritorii, lovituri împotriva reţelelor strategice sau sprijin pentru forţe insurecţionale cu identitate neasumată, „omuleţii verzi” din Crimeea, spre exemplu.
Sintagma „armament greu” înseamnă, în definiţia clasic acceptată, tancuri, transportoare blindate, maşini de luptă infanterie, artilerie - tunuri, obuziere, aruncătoare de proiectile reactive, rachete antitanc sau anti-aeriene montate pe transportoare (până la nivelul sistemelor de rachete PATRIOT care să poată face faţă rachetelor S-400 ruseşti). Dotarea standard pentru o brigadă mecanizată sau de infanterie, diferenţele apărând în calitatea dată de generaţia dotării militare respective.
Asemenea trimiteri de sprijin, prepoziţionările de armament greu, se fac de câteva luni pe toată linia de est, începând cu statele baltice şi Polonia. Sunt mişcări logice de întărire, foarte semnificative, ale capacităţilor naţionale de apărare (poate este cazul să revenim asupra echipamentelor de care dispune armata română, foarte multe demodate şi în cantităţi insuficiente) şi răspunzând logicii de sistem a NATO care, iată, este în stare să desfăşoare mecansimele de apărare necesare în cazul unor ţări care au nevoie evidentă să fie protejată deoarece, singure, sunt o pradă uşoară şi imediată.
Dar, mare atenţie la folosirea termenilor în viitoarele analize: NATO nu a anunţat intrarea în război, nu a decis trecerea trupelor vreunuia dintre comandamente la stare de luptă şi nici nu a procedat la măsuri de interzicere a spaţiului aerian sau maritim în zonele proxime teritoriului NATO, cu atât mai puţin interdicţii totale de survol deasupra teritoriului Alianţei, cele care se iau de regulă în caz de război.
Stadiul în care ne aflăm acum este acela, foarte precis definit, al unei pre-poziţionări de forţă. Şi de forţe.
În continuare, totul depinde de evenimentele care vor marca spaţiul proxim acestei graniţe de est a UE şi NATO. De răspunsul, cu siguranţă din ce în ce mai tensionat al Federaţiei Ruse. De celelalte decizii, cele ce vor fi luate sau nu la Summitul de la Riga din a treia săptămână de mai, cele care, iarăşi, ar pute induce o reacţie violentă şi isterică a Rusiei care, în continuare, nu poate admite că există foste ţări din fosta URSS care vor să rupă cu memoria sovietică şi să opteze pentru spaţiul occidental. Cel economic şi cel de securitate...
Acestea sunt datele obiective. Sunt importante. Dar, la fel de importante, sunt cele subiective, reprezentate de reacţia pe care o va avea opinia publică din ţările „graniţei calde”. Sigur, niciodată, în niciun fel de circumstanţă, nu este admisibilă ideea că poate exsta un entuziasm în chemarea populaţiei la război sau, cum s-a întâmplat, apelul idiot-patriotard al unor imbecili care vor să mobilizeze tânăra generaţie cum că plecatul la război e un lucru bun. Orice război este o tragedie şi morţii sunt cel mai adesea soldaţii tineri...
Ce trebuie văzut cu adevărat este dacă, da sau nu, suntem pregătiţi, ca naţiune, să înţelegem, măcar o singură dată până la capăt, valoare de a fi membru al unei Alianţe în care am intrat conform propriei noastre opţiuni. Ştiu că, din acest moment se vor declanşa, nemiloase, toate armele propagandei de război care pledează pentru pace, neutralitate, pictează Rusia ca prietenul pe care l-am avut întotdeauna şi care ne-a salvat mereu de toate cele rele. Va intra în funcţiune, veţi vedea imediat, armata postacilor profesionişti, numai că de data asta, în noile condiţii, sub atenta lectură a unor profesionişti care, măcar ei, au intrat în modulul „apărare avansată”.
Urmează o perioadă de intens război informaţional, ţintele fiind fiecare dintre noi. România este ţintă, noi suntem ţinte, asta fiindcă, aşa cum ştiţi, în doctrina de apărare şi securitate a Rusiei, NATO este o ameninţare directă de rang înalt. Iar noi suntem, iată, parte a acestei structuri care trimite dispozitive pentru a ne apăra. Primele dintr-o serie ce se poate completa cu dotări suplimentare, în măsura în care, Doamne fereşte!, ameninţările se vor preciza şi se vor identifica eventuale mişcări ostile directe.
România este acum parte a unei logici de securitate porprie spaţiului euroatlantic, cu toate consecinţele acestei apartenenţe fără de care, însă, destinul nostru ar fi fost plasat într-o zonă inacceptabilă de insecuritate. Dacă încă nu sunteţi convinşi, priviţi cu atenţie la destinul Ucrainei din imediata noastră vecinătate.
Dacă nu era această umbrelă de securitate care se ridică acum şi peste noi, oare ce alegeri trebuia să facem pentru a supravieţui?
Se încarcă comentariile...
