Mulţumesc pentru flori, dar vreau respect!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
O floare nu înseamnă un
pas în plus spre egalitatea de gen.
O floare nu înseamnă un pas în plus spre egalitatea de gen.

În luna în care se vorbeşte despre flori şi cadouri, un grup de activiste feministe îndeamnă la solidarizare pentru dreptate socială, politică, economică. O solidarizare împotriva discriminării şi a abuzurilor comise împotriva femeilor. Mesajul campaniei online care se derulează în perioada 1-8 martie este #MultumescPentruFlori dar vreau respect!

Florile nu pot şterge umilinţa, jignirea, frica, marginalizarea cu care un număr mare de femei se confruntă în viaţa de zi cu zi. Atunci când li se cere să rămână „în banca lor”. Atunci când li se cere să-şi joace rolurile în tăcere. Atunci când li se cere să nu iasă din cuvântul acelor bărbaţi pentru care „împreună” înseamnă o continuă luptă pentru impunerea puterii.

Florile nu pot compensa greutăţile cotidiene, munca neplătită în gospodărie, orele nedormite şi lipsa de apreciere pentru femei, blamate când nu sunt gospodine adevărate, soţii care se sacrifică sau mame exemplare.

Florile nu pot îndulci palmele. Normalizarea violenţei naşte frică şi oprimare, într-o societate în care tradiţia violenţei e ruptă din rai şi în care mass-media face rating din agresivitate. Florile nu pot alunga rânjetele la glumele cu violuri.

Florile nu pot îmblânzi apelative ca „târfe”, „curve”, „panarame”, „piţipoance”, „paraşute”, „păpuşele”, „pisi”. Aceste cuvinte nu trebuie să mai aibă puterea de a crea teritorii de separare între femei bune şi femei rele, între femei „cuminţi” şi femei „uşoare”. Cuminţenia este o iluzie care scuză violenţa. Violenţa e pretutindeni şi nu discriminează.

Florile nu pot scuza încadrarea în tipare şi clişee care jignesc, în stereotipuri simpliste care transformă corpul femeii într-un abţibild sexy sau diform, într-un modelaj supus presiunii dietei, accesorizării, barbie-zării. Femeile nu sunt corpuri pentru fantasmele altora!

Florile nu pot anula discriminarea cu care femeile se confruntă la toate nivelurile şi în toate structurile decizionale din societate. Bărbaţii ocupă posturile importante din universităţi, partide, sindicate, companii şi instituţii-cheie din economie. În „comisia pentru ţară” nu era nicio femeie.

Florile nu pot cosmetiza atacurile asupra drepturilor reproductive. Corpurile femeilor sunt captive în ideologii, politici de stat represive (există voci politice care au susţinut nestingherite sterilizarea femeilor rome şi a femeilor sărace) şi discursuri religioase care pledează pentru interzicerea avortului. Coaliţia pentru Familie şi Marşurile pentru Viaţă sunt exemple de acţiuni împotriva dreptului femeilor de a alege.

Florile nu pot reduce presiunea socială a căsătoriei şi a maternităţii. După căsătorie se aşteaptă de la femei să devină mame, altfel „nu se împlinesc ca femei”. Când rămân însărcinate, riscă să-şi piardă locul de muncă. Multe femei nu au acces la ecografii gratuite sau la condiţii decente pentru naşteri. După ce nasc, li se cere să se sacrifice pentru copil, să nu se plângă, să nu intre în depresie. Căsătoria şi maternitatea schimbă viaţa femeilor într-un mod despre care nimeni nu vorbeşte.

Florile nu pot îndepărta umilinţa violului marital – cel comis de soţ asupra soţiei – subiect tabu în România.

Florile nu vorbesc despre suferinţele şi dramele femeilor exploatate în fabrici pe salarii de nimic. Despre traumele femeilor plecate la muncă în străinătate, care ajung de multe ori sclavele patronilor. Despre sentimentul de inutilitate trăit de femei care s-au reprofesionalizat de nenumărate ori ca să poată supravieţui. Despre realitatea discriminării femeilor lesbiene, queer sau transgender, nevoite să-şi pună la bătaie sănătatea fizică şi mentală pentru a-şi păstra demnitatea în faţa unei societăţi homofobe şi transfobe care le consideră cetăţeni de mâna a doua.

Florile nu vorbesc nici despre durerea femeilor în vârstă, cu pensii umilitoare, care au muncit toată viaţa în condiţii precare. Despre angoasele femeilor singure, care îşi cresc copiii cu mari eforturi. Despre greutăţile femeilor cu dizabilităţi. Despre ura cu care sunt tratate femeile rome. Despre supravieţuirea la limită a femeilor bolnave într-un sistem de sănătate nefuncţional.

Florile nu vorbesc despre marginalizarea şi stigmatizarea atroce a femeilor invizibile în societatea noastră. Despre vulnerabilitatea femeilor traficate, a femeilor fără adăpost şi despre suferinţele fetelor abuzate în centrele de plasament .

Pentru un 8 Martie al solidarităţii între femei!
Pentru un 8 Martie al respectului pentru demnitatea femeilor!
Pentru un 8 Martie al angajării civice în crearea unui sistem legislativ care să nu tolereze abuzurile!
Pentru un 8 Martie al eliberării din captivitatea rolurilor prescrise!
Pentru un 8 Martie al drepturilor, nu al florilor!
De 8 Martie îţi #MulţumescPentruFlori, dar vreau respect!

============

Alătură-te campaniei #MultumescpentruFlori dar vreau respect.

Schimbă-ţi poza de profil cu badge-ul #multumescpentruflori: isupportcause.com/campaign/multumescpentruflori-1

Scrie propria postare despre o situaţie cu care te-ai confruntat ca femeie. Adaugă hashtag-ul #multumescpentruflori

***

Event: facebook.com/events/1824689727786061/

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite