Misterele Iuliei Ionescu, fata fugită de-acasă. Implicaţiile religiei în acest caz, dezbătute în „Adevărul”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iulia Ionescu, o elevă strălucită FOTO Arhivă personala
Iulia Ionescu, o elevă strălucită FOTO Arhivă personala

Iulia Ionescu, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional “Sfântul Sava” din Bucureşti, dispărută miercuri de acasă, a fost găsită sâmbătă. Timp de patru zile, fata de 15 ani ar fi bătut la porţile mănăstirilor din Neamţ şi Suceava, unde ar fi încercat să se călugărească, după cum i-ar fi spus de multe ori duhovnicului ei, preotul Visarion Alexa.

În toate aceste zile, în care părinţii şi-au făcut gânduri negre, autorităţile s-au mobilizat pentru a o găsi pe Iulia, organizând o celulă de criză condusă de vicepremierul Gabriel Oprea. Fata a decis să revină acasă, iar poliţiştii au localizat-o în tren. 

Duhovnicul Visarion Alexa a vorbit despre neliniştile adolescentei a cărei dispariţie a ţinut cu sufletul la gură o ţară întreagă. Poliţiştii au găsit-o în tren, întorcându-se acasă de la Suceava

Preotul Visarion Alexa, de la Biserica Sfântul Nicolae din cartierul bucureştean Militari, duhovnicul Iuliei Ionescu, i-a povestit părintelui Eugen Tănăsescu, blogger „Adevărul“, despre discuţiile cu fiica spirituală Iulia Ionescu.  Adolescenta de 15 ani, elevă eminentă la Colegiul „Sfântul Sava“ din Bucureşti, a dispărut miercuri de acasă şi a revenit sâmbătă seară, după o călătorie la mănăstirile din nordul Moldovei. 

Părintele Visarion Alexa a mărturisit că primul semnal de alarmă referitor la Iulia a apărut în urmă cu trei ani. În acea perioadă, fata descoperise pe internet mai multe site-uri care anunţau iminenţa Apocalipsei. Ideea de sfârşit al lumii a început să o preocupe atât de tare, încât bunica ei, femeie foarte credincioasă, a luat decizia de a o duce la preotul Visarion, pentru a-i alunga temerea. 

La duhovnic, Iulia a mers însoţită, iar părintele i-a explicat, conform Bibliei, ce este Apocalipsa. Preotul a liniştit-o pe fată, spunându-i să nu mai dea crezare alarmelor propagate de falşi profeţi.

„Vorbea despre viaţa monahală“

După ce a primit informaţiile, Iulia a părut că s-a lămurit despre subiect. A rămas oricum stabilit ca, pentru orice întrebare, să se adreseze preotului. Pentru a ţine legătura mai uşor, chiar şi când nu vine ea la biserică, părintele i-a dat Iuliei adresa sa de e-mail. 

Iar mailurile nu au întârziat să apară. Cu sutele. La vârsta pubertăţii, Iulia vorbea despre viaţa monahală, pe care o vedea ca pe un refugiu. Vorbea despre dorinţa de a pleca la mănăstire, fără să specifice un loc anume unde să se retragă. „Gândurile de a pleca nu îi dădeau pace, având permanent discuţii cu părintele Visarion pe această temă. Au fost sute de e-mailuri în aceşti trei ani, în care tot discutau. Unele mailuri erau scrise de fată la cererea mamei, în speranţa de a o lămuri“, relatează părintele Tănăsescu, după discuţia pe care a purtat-o cu preotul Visarion.

O adolescentă premiantă şi credincioasă

Iulia Ionescu (15 ani) este elevă în clasa a IX-a la Colegiul Naţional “Sfântul Sava” din Bucureşti, unde a intrat cu media 10, fiind cunoscută de profesori şi colegi drept o elevă eminentă. Părinţii spun că tânăra este credincioasă şi merge des cu bunica ei la biserică. Mai mult, fata ar mai fi încercat să fugă la mânăstire, în urmă cu trei ani, dar duhovnicul familiei, părintele Visarion Alexe de la Biserica „Sfântul Nicolae“ din Militari, a reuşit s-o convingă să renunţe.

Părinţii Iuliei sunt despărţiţi. Tânăra locuieşte cu mama ei, dar are o relaţie foarte apropiată şi cu tatăl. Fata a fost întotdeauna preocupată de învăţătură, iar sâmbăta şi-o petrecea, uneori, la meditaţii sau la liceu, ca să se pregătească pentru diferite concursuri.  

„Săptămâna trecută a ieşit cu mama ei la teatru. Este o persoană mai introvertită“, a declarat tatăl Iuliei, adăugând că nu ştie ca fiica sa să aibă prieteni foarte buni, cărora să se confeseze. Elena Croncan, directoarea Colegiului Naţional „Sf. Sava“, ne-a declarat că adolescenta este o fire veselă. „Colegii ei spun că nu vorbeşte despre viaţa personală“, a precizat directoarea. (Ionuţ Ungureanu)

Telefon localizat de autorităţi

Iulia a fost găsită în trenul internaţional Moscova – Sofia, după ce ar fi fost urcată în tren, la Suceava, de către un călugăr. Fata şi-a sunat mama pentru a o anunţa că va reveni acasă, iar poliţiştii au reuşit să localizeze telefonul mobil pe care l-a folosit. „Iulia era monitorizată deja. Atunci când şi-a vândut telefonul, ea şi-a păstrat cartela SIM pe care ulterior a folosit-o de pe un alt telefon. Sâmbătă, în jurul orei 17.00, a sunat acasă ca să-i spună mamei că se întoarce şi am ştiut exact unde este. În tren a urcat o echipă formată din poliţişti sub acoperire, printre care şi mai multe femei. De altfel, acestea au stat de vorbă cu ea şi i-au explicat că o vor însoţi acasă”, au explicat, pentru “Adevărul”, surse din rândul anchetatorilor. Conform unor surse din rândul celor care a coordonat ancheta, Iulia ar fi stat la Mănăstirea Văratec, în judeţul Neamţ. (Mihaela Cojocariu)

Filmul dispariţiei

Miercuri, 12 februarie, ora 12. Iulia este lăsată de mama ei la staţia de metrou Eroilor. Urma să primească un telefon de la când fata ajungea la liceu. Femeia s-a alertat la scurt timp după despărţirea de Iulia, pentru că, deşi era aşa era obiceiul, Iulia n-a mai sunat după ce a ajuns la liceu. „Am sunat-o eu şi am văzut că are telefonul închis, ne-am mirat toţi şi am crezut că i l-a furat cineva. Am fost la liceu şi, când am văzut că nu a ajuns deloc, am zis că cineva a răpit-o”, a declarat mama Iuliei.

Miercuri seară. Iulia este dată dispărută de părinţi. În paralel, Iulia îşi vindea, la un magazin din sectorul 1, telefonul mobil, un iPhone 5, şi lănţişorul din aur, cu 800 de lei.  

Joi. Anchetatorii continuă cercetările şi audierile. Fata este căutată în gări, autogări, dar şi aeroporturi, de unde au fost luate imaginile surprinse de camerele de luat vederi. Totodată, în aceste zone au fost chestionaţi sute de taximetrişti. 

Vineri. Audierile continuă. Poliţiştii discută cu membrii familiei, colegi, profesori, vecini din bloc, precum şi cu duhovnicul acesteia. Preotul paroh al Bisericii „Sfântul Nicolae” Militari, Visarion Alexa, le spune poliţiştilor că fata îşi dorea să se călugărească. Părintele le arată anchetatorilor un mail în care fata îl anunţa că doreşte să plece la o mănăstire. În aceeaşi zi, la nivelul Poliţiei Capitalei a fost constituit un centru de comandă - coordonat de vicepremierul Gabriel Oprea. 

Sâmbătă, ora 17. Iulia o sună pe mama ei de pe un alt telefon, în care îşi pusese cartela SIM. Fata o anunţă că vine acasă. Graţie acestui apel, poliţiştii îi dau de urmă. În drumul ei spre Bucureşti, poliţişti sub acoperire erau deja lângă ea, în momentul în care şeful de tren, Cornel Gricoriciuc, anunţă la 112 că a găsit-o.

Sâmbătă noapte. Iulia ajunge în Bucureşti şi este dusă la Poliţie. Tânăra a scris în declaraţie că a stat la o mănăstire încă din prima noapte. Poliţiştii făcuseră o solicitare Bisericii Ortodoxe Române pentru a fi ajutaţi. Reprezentanţii Bisericii au anunţat că nu s-a confirmat prezenţa elevei în niciun lăcaş de cult din Arhiepiscopia Suceava şi Rădăuţi. „După declaraţiile din presă, conform cărora fata ar fi fost la o mănăstire din judeţul Suceava, am cerut încă o verificare ieri-seară (n.r. – sâmbătă). Din nou, nu s-a confirmat informaţia”, ne-a declarat Constantin Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române. ; Ionuţ Ungureanu

Radu Preda, teolog: „Mai bine îl cauţi pe Dumnezeu decât pe negustorul de droguri!“

Teologul Radu Preda susţine că în cazul Iuliei Ionescu avem de a face cu un tânăr care îşi caută drumul în viaţă, chiar dacă nu prin modalitatea potrivită, şi că duhovnicul nu este obligat de nicio lege să dezvăluie ce i se mărturiseşte la spovedanie. Director-fondator al Institutului Român de Studii Inter-ortodoxe, Inter-confesionale şi Inter-religioase (INTER) din Cluj-Napoca, totodată şi blogger Adevărul, Radu Preda ne-a explicat care sunt condiţiile care trebuie respectate de cineva pentru a se călugări şi care sunt regulile tainei spovedaniei.

Teologul a ţinut să sublinieze un lucru: „Nici fata care a plecat de acasă, nici familia sa nu trebuie stigmatizate sau arătate cu degetul pentru ceea ce s-a întâmplat. Un astfel de caz e o excepţie şi ar trebui să îi încurajeze pe părinţi să dialogheze mai mult cu copiii lor, decât să îi lase pe aceştia în compania calculatorului sau a telefonului“.

Duhovnicul şi secretul mărturisit

Radu Preda spune că nu există nicio lege a statului român care să-l oblige pe duhovnic să spună autorităţilor că un creştin are gânduri de sinucidere ori de crimă, deoarece spovedania este un secret pe care acel preotul îl păstrează ca urmare a canoanelor bisericeşti. Oricum, preotul îl sfătuieşte pe acel om să nu îşi ducă la bun sfârşit gândurile rele şi încearcă, discutând, să îl convingă să nu comite ilegalităţi.

„Părintele/duhovnicul nu poate să joace rol de poliţist. Toţi suntem egali în faţa legii, iar în cazul unei anchete penale, într-o infracţiune, duhovnicul ar putea fi acuzat de complicitate prin omisiune la denunţ dacă se stabileşte că evenimentul putea fi evitat în cazul în care preotul îl denunţa pe credincios. Însă aceasta este o excepţie, lucrurile diferă de la caz la caz“, susţine teologul clujean.

Taina spovedaniei ţine de secretul profesional. Radu Preda spune că sensul acestui secret constă în faptul că păcatele sunt acele „rele“ din viaţa credinciosului de care el scapă prin spovedanie.

Cât priveşte canoanele bisericeşti în cazul tinerei plecate de acasă care dorea să se călugărească, acestea sunt clare: nu se poate intra la mănăstire sub vârsta de 18 ani şi nu se poate ajunge călugăr decât dacă se parcurg anumite etape de pregătire sufletească, etape care pot dura şi ani. „Pentru a fi călugăr trebuie parcursă o etapă de pregătire care înseamnă şi o perioadă foarte lungă de timp. Uneori şi 10 ani. Etapă de pregătire, adică rugă şi meditaţie, şi nu colhoz“, afirmă Radu Preda.

Rolul părintelui spiritual

Teologul susţine că duhovnicul e „un părinte spiritual cu care dialoghezi, e cel care te ajută să-ţi păstrezi echilibrul, să te dezvolţi personal“ şi să nu te abaţi de la calea cea dreaptă, şi nu „un coş de gunoi unde te descarci emoţional“. 

„Un bun duhovnic te învaţă nu cum să renunţi la libertate, ci cum să o foloseşti în cunoştinţă de cauză. Arta duhovniciei e arta libertăţii în Hristos. Asta nu exclude abuzul; din păcate, printre duhovnici sunt şi cei care joacă rolul de Dumnezeu în viaţa altora“, este de părere Radu Preda.

Ce crede despre cazul Iuliei Ionescu

Despre cazul Iuliei Ionescu, Radu Preda spune că e unul tipic de „căutare a drumului“ în viaţă, chiar dacă modalitatea de căutare nu a fost una potrivită. 

„Trăim într-o societate unde tinerii îşi caută drumul, chiar dacă nu fac asta prin modalităţile potrivite. De aceea, insist pe ideea să nu stigmatizăm tinerii care îşi caută drumul. Mai bine să-ţi cauţi pacea la mănăstire decât la birt. Mar bine să-l cauţi pe Dumnezeu decât pe negustorul de droguri“, afirmă teologul.

Radu Preda mai spune că situaţia tinerei fete l-a speriat când s-a gândit la tot ce s-ar fi putut întâmpla, eleva fiind foarte frumoasă, şi s-a simţit uşurat că Iulia Ionescu a ajuns acasă nevătămată. „Ca viitor tată, uitându-mă la televizor şi văzând această minunăţie de fată, m-am speriat. Multe lucruri s-ar fi putut întâmpla. Mă bucur că totul s-a terminat cu bine“, zice Radu Preda. 

„Am avut un caz în care un criminal s-a dus la mănăstire“

Dan Antonescu, expert criminolog şi blogger adevarul.ro, a vorbit despre cazul care a pus pe jar întreaga Românie.

„Faptul că la ora actuală educaţia religioasă este sau nu înţeleasă de copii, coroborat şi cu aspectul informativ, respectiv corespondenţa pe mail cu duhovnicul ei, dovedeşte că Biserica ţine pasul cu cuceririle tehnologiei, dar în anumite aspecte rămâne la nivelul Evului Mediu. Inclusiv în privinţa secretului spovedaniei. Am avut o situaţie când un criminal, după ce făptuit crima în Bucureşti, s-a retras la o mănăstire şi s-a spovedit preotului de acolo, care l-a găzduit în continuare. În momentul în care am ajuns noi acolo, pe informaţiile noastre, preotul a ridicat din umeri când l-am întrebat de ce nu a anunţat.  Întrebat în continuare dacă şi-a dat seama că pune în pericol viaţa unor oameni, pentru că un criminal lăsat în libertate poate recidiva, proetul n-a mai zis nimic. Asta este, a respectat nişte canoane bisericeşti, însă nu ştiu cât atinge prevederile Codului Penal un astfel de secret. Asemenea chestiuni intră în contradicţie cu Codul Penal”, spune fostul şef al Serviciului Omoruri din Poliţia Capitalei. 

„Posibil că unii s-au speriat de vâlva creată“

Dan Antonescu reliefează şi rolul presei în acest caz: „Fata a stat patru zile, iar la momentul actual se spune că a fost într-un pelerinaj, iar aşa cum a spus ea, a vrut să se călugărească şi probabil că meritul este în special al mass-media. Făcându-se atâta vâlvă, cei care erau interesaţi sau intenţionau să o primească între zidurile unei mănăstiri 

s-au speriat de amploarea pe care a luat-o fenomenul şi posibil să o fi sfătuit să plece înapoi acasă. În sprijinul afirmaţiilor mele stă însăşi mărturia acelui angajat CFR care a afirmat că fata a fost condusă la tren de un preot şi că, în prima parte a călătoriei, ea ar fi fost îmbrăcată în straie monahale, pe care le-a abandonat ulterior. Nu se ştie unde au ajuns bagajele ei, dacă au fost găsite astfel de veşminte în bagajele ei sau nu. Important e că a ajuns acasă şi poate e pe drumul cel bun”. 

Supraveghere discretă

Fostul judiciarist evocă şi eforturile autorităţilor. „Adevărul este undeva la mijloc, asta dacă nu cumva pot fi acuzat de partizanat, dar deja anumite structuri ale poliţiei împreună cu cele ale SRI-ului ajunseseră la ea, dar văzând traseul pe care îl avea fata, spre Bucureşti, au încercat să facă doar o supraveghere, nu să o salte şi să o pună într-o maşină spre Bucureşti, pentru că ar fi fost o traumă şi mai mare asupra fetei. Au lăsat-o în pace, o supravegheau în aşa fel încât fata să nu mai devieze de la traseul spre Bucureşti, unde se ştia că urma să ajungă”, explică Antonescu.

„O vârstă foarte periculoasă”

„De cele mai multe ori, presa face şi servicii, şi deservicii. În unele cazuri de crimă, de tâlhării, de furt, greşeşte intrând foarte adânc în anchetă şi făcând publice anumite aspecte pe care anchetatorii încearcă să le ţină ascunse. Dar în acelaşi timp, şi poliţia greşeşte ţinând ascunse nişte date care, dacă ar fi făcute publice, ar ajuta ancheta, ar apela la spiritul civic al spectatorilor”, spune criminologul.

„De data aceasta, sunt convins că a fost o colaborare bună între Poliţie şi presă. Finalul a fost fericit. Fetiţa este vie, nevătămată, dar nevătămată fizic, pentru că psihic va trebui lucrat, cum ar trebui lucrat cu foarte mulţi tineri de vârsta ei. Aceasta este o vârstă foarte periculoasă; decât o oră de Religie, mai bine o oră de Educaţie Civică, de Psihologie aplicată. Un psiholog sau un poliţist de proximitate le-ar putea arăta copiilor care sunt realităţile societăţii. Aceste lucruri ar fi mult mai practice decât o oră de chestii care sunt abstracte.Să înveţi câteva texte care să nu fie explicate este în detrimentul copiilor”, crede Antonescu.  

„La 16 ani este dificil să înţelegi texte biblice, să înţelegi anumite concepte religioase şi este vârsta la care poţi fi uşor de manevrat. Eşti în prag de maturitate, aproape de momentul în care răspunzi pentru faptele tale şi decizi asupra propriei persoane, moment când mulţi profită de acest lucru. Voit sau nevoit, se întâmplă să modifici concepţiile unui copil, chiar şi fără să doreşti acest lucru”, a încheiat Dan Antonescu.

Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Spovedania duhovnicului Iuliei, părintele Visarion: „Trimitea sute de mailuri“

La vârsta pubertăţii, Iulia Ionescu îi vorbea la nesfârşit părintelui Visarion Alexa despre inevitabilul Apocalipsei şi despre refugiul în viaţa monahală. Şi asta se întâmpla de trei ani, de când fata avea 12 ani. Preotul Eugen Tănăsescu, blogger „Adevărul“, a stat de vorbă cu duhovnicul fetei.

Cum a fost depistată Iulia Ionescu, eleva eminentă de la Sf Sava. Şeful trenului, martor chemat de poliţişti sub acoperire

Iulia Ionescu, eleva de 15 care a dispărut săptămâna trecută din Bucureşti, a ajuns în această dimineaţă acasă. Între timp ancheta în acest caz continuă, iar surse judiciare susţin că fata a fost găsită de fapt de către poliţişti, iar Cornel Grigoriciuc, şeful de tren despre care s-a spus iniţial că a găsit-o pe tânără, a fost chemat în compartimentul în care aceasta se afla de poliţişti pentru a fi martor în caz.

Iulia Ionescu a fost găsită teafără. Eleva dispărută miercuri din Capitală venea cu trenul de la Suceava spre Bucureşti

Iulia Ionescu (15 ani), eleva de la Colegiul „Sf. Sava” din Capitală, dată dispărută miercuri, a fost găsită, sâmbătă, într-un tren internaţional care venea de la Moscova şi mergea spre Sofia. Adolescenta s-a urcat în tren la Suceava pentru a ajunge la Bucureşti, fiind identificată de angajaţii CFR.

Fata, duhovnicul şi duşmanii BOR

Suntem în Duminica Întoarcerii Fiului Risipitor. Dacă ar fi să ne uităm la cazul Iuliei Ionescu, l-am putea numi foarte bine „Duminica întoarcerii fiicei risipitoare”. Sau a neîntoarcerii fiilor duşmănoşi ai Bisericii, care au găsit momentul să-I mai dea un ghiont, neînţelegând mare lucru din existenţa ei.

Mesajul părinţilor Iuliei Ionescu, eleva din Bucureşti care a dispărut: „Nu a plecat să se călugărească. E într-un loc ascuns, lipsită de libertate, în suferinţă”

Familia Iuliei Ionescu, eleva în vârstă de 15 ani, din Capitală, care este dată dispărută de miercuri, 12 februarie, a transmis un mesaj public prin care susţine că fata nu a fugit la o mănăstire, să se călugărească, variantă prezentată de mass-media, în ultimele zile.

Sute de şoferi au fost opriţi în trafic pentru a li se arăta poza Iuliei Ionescu, eleva dispărută miercuri din Capitală

Iulia Ionescu (15 ani), elevă în clasa a IX-a la Colegiul ”Sfântul Sava”, unde a intrat cu media 10, pare să fi intrat în pământ, de miercuri la ora 12.00, când a fost lăsată de mama ei la staţia de metrou Eroilor. Aici s-au despărţit, femeia plecând spre serviciu, iar copila spre şcoală.

Tatăl Iuliei, eleva dispărută miercuri: „I-a trimis un mesaj duhovnicului ei că vine Apocalipsa. A intrat pe site-uri ciudate“

Tatăl elevei în vârstă de 15 ani, de la Colegiul „Sf. Sava” din Capitală”, care a dispărut miercuri, este de părere că fiica lui a fost ademenită în nişte cercuri „extremiste“. Bărbatul se bazează pe faptul că, în urmă cu câteva zile, fiica lui, Iulia, i-a trimis un mesaj duhovnicului ei în care îi spunea că vine Apocalipsa şi că ar trebui să se roage.

Sociologul Bulai, despre fata dispărută: Nu e normal să ai duhovnic la 15 ani. Preotul ei: Nu pot vorbi despre subiect

După ce Daniel Ionescu, tatăl fetei dispărute miercuri în Capitală, a declarat că fiica sa în vârstă de 15 ani avea un duhovnic, sociologul Alfred Bulai a explicat, pentru „Adevărul“, că acest lucru nu este considerat normal într-o societate modernă.

Iulia, eleva dispărută de la Colegiul „Sf. Sava“, obişnuia să-i lase scrisori mamei sale: „Îi scria că o iubeşte sau să o ierte dacă mai greşeşte câteodată“

Daniel Ionescu, tatăl fetei dispărute miercuri, a declarat că Iulia obişnuia să îi lase scrisori mamei sale în care să îi spună că o iubeşte sau că regretă dacă a suparat-o. După ce Iulia Ionescu, tânără dispărută, i-a trimis un mesaj duhovnicul său în care i-a scris că Apocalipsa este aproape, preotul a fost audiat de poliţişti.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite