Minunatele aventuri ale romilor şi ale caprelor franţuzeşti

În inima Transilvaniei, câteva familii de romi au descoperit că lucrul la coada caprei e mult mai profitabil si mai lipsit de colesterol decât munca la coada vacii, de exemplu.

Romii din satul sibian Nemşa s-au pomenit într-o zi că o fundaţie americană îi roagă să le dea gratis nişte capre franţuzeşti foarte scumpe, care dau de două-trei ori mai mult lapte decât caprele normale şi pe deasupra mai sunt şi cuminţi şi pupăcioase. Vestea s-a răspândit ca fulgerul în tot satul. Tot ce trebuiau romii să facă era să aibă grijă de ele şi să le dea săracilor mai departe, tot gratis, câte capre au primit. După ce pasau darul, erau liberi să facă ce vor ei cu animalele.

Romii n-au stat prea mult pe gânduri. Caprele astea alpine erau aduse taman din Franţa. Şi nu de la orişicine, ci de la ferme de elită. Au călătorit caprele alpine trei zile şi trei nopţi până în România, în tiruri speciale pentru animale, cu un staff care ştia unde, cum să se opreasca să adape caprele, să le dea de mâncare. Proceduri complicate, nu e de joacă cu caprele franţuzeşti: una costă până la 1.000 de euro. La Cluj-Napoca, animalele au stat o lună în carantină, au fost vaccinate, li s-au făcut analizele, s-au acomodat cum au putut cu aerul din România şi uite aşa au ajuns gata de muls la romii din Nemşa. În total, 100 de capre şi vreo 5 ţăpişori pentru reproducere.

Aşa capre, aşa sacrificii

După ce au primit caprele, romii şi-au făcut garduri. Când ai ce să aperi, parcă nu-ţi mai vine să stai cu o ţandără la locul ei şi trei lipsă. Pe urmă, s-au pus să construiască adăposturi în curte. Gratis, gratis, dar capra nu se creşte singură. Un ţarc cât de mic, luminos, bine aerisit, dar nici să crape animalele iarna de frig, tot au trebuit să-şi facă romii. Pe cât de generoase, pe atât de pretenţioase sunt caprele franţuzeşti.

Pe urmă, au făcut romii training-uri: ce-i aia capră alpină franţuzească, ce mănâncă, cum o mulgi, când o dai la montă, când se supără (şi caprele se supără, ca oamenii, şi nu mai mânâncă), cum o faci să se simtă confortabil. Ce să mai, au învăţat romii din Nemşa tot ce înseamnă "animal well-being". Capră răsfăţată egal capră mai sănătoasă, adică mai mult lapte pentru romi şi pentru ţăpişori. Unde mai pui că un ied de 5-6 luni îl vinzi cam cu 1.000 de lei. Păi chiar că îţi vine să pupi zilnic capra aia.

Dar într-o zi (nu-şi mai aduce nimeni aminte dacă era cu soare sau nu), în câteva familii de romi s-a trezit un spirit anteprenorial. Aşa că romii, cu caprele lor cu tot, au trecut la un alt nivel. Cei mai dornici să devină fermieri au construit un padoc la marginea satului. S-au strâns câteva familii, au pus la comun materiale de construcţii şi au ridicat încet, dar sigur, o fermă. Acolo au adus toate caprele, acolo le cresc, acolo vând ţăpişorii.

Păi cum să nu pui osul la treabă când ai pe săturate lapte alpin franţuzesc cu potasiu pentru prevenirea afecţiunilor cardiovasculare şi calciu care previne anemia şi demineralizarea oaselor?

Euro - capra şi Axa 1.4.1

Rostul fermei îl ştie cel mai bine Iulius Comiza(52 de ani), un rom uscăţiv, tras la faţă, mustăcios, tot un zâmbet, cu o privire copilăroasă şi gesturi jucăuşe. Aşa capre, aşa stăpân.

Iulius a fost muncitor într-o fabrică de şuruburi în Mediaş. După Revoluţie, fabrica s-a privatizat, pe urmă a intrat în faliment şi Iulius a rămas să se uite pe pereţi în Nemşa. "S-a ivit oportunitatea cu caprele şi am zis să facem lucrul ăsta, că eu îs adeptul agriculturii. Eu zic aşa, că dacă ne-am vedea noi, România asta, de agricultură, am ieşi din impas".

Iulius e pornit să transforme caprele franţuzeşti într-o afacere. Are capre? Are. Ştie zootehnie? Ştie. Se pricepe la finanţe, birocraţie, legislaţie şi tot ce trebuie să îţi pui pe picioare un business în ţara asta?

"Am învăţat câte ceva de la nişte seminarii la care am participat. Am fost odată la Sinaia, unde chiar am învăţat să scriem un proiect pe fondurile vechi Phare, să facem un plan de afaceri, dar încă nu suntem la nivelul ăla. Sperăm să ajungem şi noi să punem mâna pe un fond european. Am depus deja actele pentru un fond european în 2009".

Căpraria de unul singur parcă nu are spor. Aşa că în 2007, Iulius s-a înrolat în Asociaţia "Grupul de acţiune locală Podişul Mediaşului", o adunare obştescă care poate căpăta, legal, bani de la Ministerul Agriculturii. Nu a primit el până acum fonduri, dar nu se lasă. Are o asociaţie "Fraternitatea Nemşa" cu tot ce îi trebuie, persoană juridică, cod unic de înregistrare, sediul în sat, la numărul 29. De n-or fi bani, măcar înţelegere şi frăţie între romi să fie.

Orice ar fi, Iulius vrea până la anul un "punct de procesare a brânzeturilor", pe urmă zice ceva de "să trecem pe producţia de lapte", pentru ca în final să ajungă "să desfacem produsele şi în magazine". Nu a învăţat el în van despre "axa 1.4.1" şi "sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistenţă".

Bufet suedez

Faima romilor fermieri din Nemşa a ajuns peste munţi. "Vin să cumpere de peste tot, din toata ţara, cel mai de departe au venit să cumpere din Brăila", spune asociatul lui Iulius, Dan Ghebenei (37 de ani), cu mândria lucrului bine făcut. "Nu avem capre câtă cerere avem". Anul trecut au vândut vreo 20 iezi, acum doi ani - vreo 15. "Suntem printre primii care vindem rasă pură şi le-am şi adaptat".

Momentan, romii anteprenori din Nemşa nu cresc caprele pentru lapte, ci pentru ţăpişori, pe care îi vînd pentru reproducţie. E mai rentabil aşa pentru ei. Un ţap îl dau cu vreo 250-300 de euro, chiar şi mai mult, în funcţie de cum merge negocierea. Capra o duc la montă toamna, prin luna martie fată unu-doi iezi şi când ajung ieduţii la 6-7 luni, sunt gata de vânzare.

Iulius nu creşte caprele doar pentru bani. Animalele au devenit pentru el un hobby. De-asta a şi făcut ferma, să stea el cu caprele oamenilor care se duc să muncească la oraş. Să (nu) moară şi capra vecinului. Şapte-opt familii lasă animalele la ferma şi se duc să lucreze în Mediaş, iar el este plătit fie cu bani, fie primeşte produsele de la capre. Aşa un drag a prins Iulius de căpriţele franţuzeşti că "le dăm să mănânce tot ce-şi doresc".

"Îs un pic mai pretenţioase având în vedere că au părul foarte scurt, au nevoie de o grijă mai aparte. Ne ocupăm doar de ele, nu mai avem timp de altceva. Având în vedere că avem o rasă bună, îi trebuie şi o masă bună şi o casă bună".

Acum, în fermă sunt cam 60 de capre, dar cu tot ce a vândut, cu tot ce a dat de pomană, prin padocul lui Iulius au trecut în patru ani câteva sute de capre, care au ajutat peste 40 de familii. "A fost un impuls pentru multe familii de aici".

"Ce primeşti dăruieşti mai departe. Dacă primeşti 10 capre, tre' să dai mai departe tot 10. Normal ar fi să dai prima femelă fătată. Aici la fermă a fost făcută pasarea, aproximativ 500 de capre. După pasare, fiecare om a putut să opteze ce să facă mai departe cu caprele".

Saşii, romii şi Revoluţia

Cât au schimbat caprele astea viaţa romilor din Nemşa nu prea ştie nimeni să spună clar. Dar de un lucru, Iulius e sigur: "s-a schimbat mentalitatea".

Satul a fost locuit încă de prin anii 1.200 de saşi, oameni gospodari, curaţi şi corecţi, care au construit case dreptunghiulare, pictate în albastru, galben, verde şi oranj, cu porţi masive din lemn. Saşii au prosperat şi alături de aşezările vecine, Nemşa a devenit, cu timpul, una din cele mai prospere aşezări din zona Târnavelor.

Destinul satului şi al saşilor s-a schimbat brusc în 1989. Majoritatea saşilor au plecat după Revoluţie în Germania şi în casele abandonate s-au mutat romii, până atunci argaţi ai saşilor, care locuiau în bordeie sărăcăcioase. Oricât de zdravene să fi fost casele saşilor, timpul a măcinat gardurile, ţigla de pe casă şi varul de pe pereţi. Desfiinţarea fabricilor din Mediaş, unde lucrau majoritatea romilor din Nemşa, i-a lăsat pe aceştia la mila destinului: fie au început să bată la uşa primarului pentru ajutoare, fie au lucrat cu ziua, alţii au luat drumul construcţiilor prin ţară. S-au dus romii pe unde şi cum au apucat.

"Dacă s-ar crea locuri de muncă, să ştiţi că romii nu ar sta cu mâna întinsă. Se vorbeşte mult şi se face puţin, mai ales pentru etnia romă. Nu ca am ţine cu etnia noastră, dar ar trebui lucrat un pic mai mult pe problema asta, să se creeze locuri de muncă", zice Iulius, în timp ce Dan îi garantează oricui vine şi stă mai mult în Nemşa că o să-şi schimbe total părerea despre romi.

Ce facem? Păi facem!

Dan Ghebenei (37 de ani) a fost vânzător în sat, pe urmă a lucrat în construcţii şi din 2007 a rămas la fermă. El aşa zice, că e fericit. Are o fetiţă de 15 ani dar nu o ţine la coada caprei. "Mai vine din când în când aici la fermă, dar ea e cu şcoala mai mult". Dan ştie proceduri veterinare, să facă injecţii şi dacă apare ceva şi nu se pricepe, dă repede un telefon la veterinar.

Oricum, lucrurile sunt clare pentru el - când se îmbolnăveşte o capră "e ca la om, e supărată, nu mănâncă, e mai aşa...". Stă la fermă de dimineaţa până seara. "Ce facem? Păi facem. Dimineaţa, până punem iezii să sugă toţi, avem porci, unul pleaca cu caprele, a început coasa, avem porumb, avem cartofi, ăhăăăăă.... ne-ar mai trebui încă pe atâţia oameni aici...".

Soţia lui Iulius, Dorina (47 de ani), ajută şi ea cum poate la fermă. Trece dacă îi mai rămâne timp după ce face mâncare. "Eu aşa m-am obişnuit cu ele, le spun «Hai la mama», apăi iezii vin. Unele capre nu vin, dar dacă intri între ele şi le mângâi, nu sunt rele, se lipesc aşa de om. Aşa-s de cuminţi...depinde şi cum vorbeşti cu animalul, exact ca un copil. Dacă vorbeşti urât cu el, nu se ataşează. Prima oară când au venit caprele, când începeam să le mulgem, veneau şi te lingeau pe faţă, ca copii", spune femeia, vorbind ca despre odraslele ei.

Nu-i de mirare, cu aşa căprari, cum a intrat satul Nemşa în clubul comunităţilor Heifer care "convieţuiesc în armonie şi împart în mod egal resursele unei planete sănătoase".

Ce mănâncă calul, mănâncă şi caprele

La câteva case depărtare de fermă, Ganga Tudor (33 de ani) creşte un copil, două capre şi un cal. Când te uiţi la băiat (6 ani), aşa murdar şi cum abia rupe două-trei cuvinte, ai zice că mai degrabă caprele cresc copilul.

"Cu ce ne-ajută astea? Păi mai mâncăm şi noi laptele, mai dăm şi la animale, la porci...E mai sănătos laptele ăsta decât cel de vacă, mai ales dacă ai treabă cu plămânii, cu chestii din astea. La noi în familie, sora mea a fost internată cu plămânii şi i-am dat mai tot laptele ei. Bea câte o cană aşa, nefiert, e mai bun", spune Tudor, un rom cu părul creţ.

A primit trei capre de la fermă. Una a murit şi-a rămas cu două, pe care le ţine în curte, într-un staul. Nu le scoate la păscut. "Ce mănâncă calul, mănâncă şi ele".

Înapoi la fermă, Iulius, Dan şi Dorina îngrijesc, după dibăcia şi dragostea fiecăruia, de capre. Şi după ce sug iezii pe săturate, romii verifică dacă a mai rămas ceva lapte şi pentru ei. Nu strică o căldare de caş sau o bucată de urdă. Mulge cine apucă, mănâncă toată lumea. Lapte dulce, fără colesterol.

"Capra se mulge de la spate. Capra stă capră şi pe la spate...vezi de capră, mulgi", spune Iulius. "Faci un masaj la uger, faci curăţenie la locul de muncă şi pe urmă te apuci de muncă". Iulius şi Dan mulg cu ambele mâini, Dorina doar cu dreapta.