MAE şi Agerpres încep să-şi arunce pisica pentru gafa cu harta Franţei în culorile Germaniei. Sancţiunile de catifea aplicate de cele două instituţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bogdan Aurescu, oferindu-i harta greşită omologului său german, Frank-Walter Steinmeier. FOTO Mediafax
Bogdan Aurescu, oferindu-i harta greşită omologului său german, Frank-Walter Steinmeier. FOTO Mediafax

Brânduşa Predescu, purtătorul de cuvânt al MAE, a fost demisă pentru gafa diplomatică de luni, când ministrul Externelor Bogdan Aurescu i-a oferit omologului său german o hartă a Franţei acoperită de drapelul Germaniei. Predescu va rămâne însă în MAE, cu gradul diplomatic de ministru plenipotenţiar. La Agerpres, singurul vinovat a fost specialistul în PR al agenţiei, sancţionat cu 10% din salariu timp de trei luni.

La două zile după ce Frank-Walter Steinmeier, şeful diplomaţiei germane, a primit în dar de la autorităţile române o hartă a Franţei acoperită de culorile steagului german pe o broşură cu titlul „Germania-România. 135 de ani de relaţii diplomatice”, atât Ministerul Afacerilor Externe, cât şi agenţia naţională de presă Agerpres, cea care a redactat broşura, au aplicat sancţiuni pentru gafa care a adus România încă o dată în atenţia presei internaţionale. 

Bogdan Aurescu, cel care i-a înmânat personal broşura omologului său german la finalul unei conferinţe comune de presă, a decis s-o demită pe Brânduşa Predescu (foto jos), purtătorul de cuvânt al instituţiei, „care a gestionat, în relaţia cu Agerpres, problematica materialului în cauză”. „Purtătorul de cuvânt al MAE şi-a asumat responsabilitatea neverificării integrale a broşurii respective înainte de a-i fi prezentată şefului instituţiei spre a fi oferită oaspetelui german”, transmite Ministerul într-un comunicat.

Demisă din funcţie, dar rămâne în MAE

Brânduşa Predescu

Încă o dată, MAE a reluat poziţia de bază adoptată de la izbucnirea scandalului şi anume că „situaţia creată, complet regretabilă, nu a afectat conţinutul substanţial şi atmosfera pozitivă a vizitei demnitarului german în România, şi nici fondul relaţiilor româno-germane”. Predescu, diplomat de carieră, ocupa funcţia de purtător de cuvânt al MAE din mai 2013, fiind numită în mandatul lui Titus Corlăţean. Ea va rămâne în continuare în cadrul Ministerului, având gradul diplomatic de ministru plenipotenţiar. Bredescu lucrează în MAE din 1993. 

Similar, comisia pentru cercetarea şi soluţionarea abaterilor disciplinare din cadrul Agerpres a decis, miercuri, să o sancţioneze pe Alexandra Ştefan, specialistul în PR al agenţiei de presă, cu o tăiere salarială de 10% pentru o perioadă de trei luni. „Precizăm că sancţiunea disciplinară aplicată doamnei Alexandra Ştefan este printre cele mai mari permise de lege”, arată Agerpres într-un comunicat. 

MAE şi Agerpres încep să se contrazică

Însă detaliile cu privire la unul dintre cele mai penibile momente din ultimii ani ai diplomaţiei române încep să iasă la iveală abia după ce s-au decis sancţiunile. Pentru prima dată, Agerpres se apără şi contrazice MAE, care a insistat până acum că elaborarea broşurii a fost strict o iniţiativă a agenţiei de presă, iar plinatul oferit nu a fost rezultatul unei colaborari, ci a fost elaborat în totalitate de Agerpres, fără nicio contribuţie din partea MAE.

„Discuţiile referitoare la realizarea broşurii pentru aniversarea a 135 de ani de relaţii diplomatice dintre România şi Germania au fost iniţiate de Ministerul Afacerilor Externe, prin doamna Brânduşa Predescu”, se arată în comunicatul agenţiei de ştiri. „Conţinutul fotografic, cu excepţia câtorva fotografii furnizate de MAE, aparţine Agenţiei Naţionale de Presă. De asemenea, textele în limba română, ce conţineau detalii despre fiecare fotografie, au fost furnizate de Agerpres către MAE, fiind traduse în limba germană de aceştia din urmă”, se mai arată în document.

În plus, continuă reprezentanţii Agerpres, MAE a solicitat, prin Brânduşa Predescu, câteva modificări, în zile diferite, pe care agenţia le-a pus în aplicare. 

Nemţii au răspuns printr-o gafă la Sofia

Gafa de la Bucureşti n-a rămas însă singura din vizita externă realizată de oficialul german. După ce a plecat din România, Steinmeier şi-a continuat drumul în Bulgaria, unde a avut o serie de întâlniri la nivel înalt. Printre alţii, ministrul german al Externelor s-a întâlnit cu preşedintele bulgar Rosen Plevneliev. Pe Facebook însă, Steinmeier a postat o fotografie cu Plevneliev pe care-l numeşte „preşedintele român”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite