Lecţii de la profesori şpăgari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mircea Niţu susţine că dosarul împotriva lui este o făcătură
Mircea Niţu susţine că dosarul împotriva lui este o făcătură

Doi dascăli din Rovinari condamnaţi pentru că au luat mită de la elevi ţin în continuare cursuri. Ei susţin că dosarul le-a fost „fabricat“. Decizia instanţei nu e definitivă, iar condam­nă­rile sunt date cu sus­pendare. Statutul cadrelor didactice nu are prevederi clare prin care profesorii penali să fie „exmatriculaţi“. 

Mircea Niţu, 53 de ani, profesor de discipline tehnice la  Grupul Şcolar Industrial din Rovinari, a fost condamnat de către Tribunalul Gorj la o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare, iar Alin Rovenţa, 36 de ani, profesor de matematică, profesor la Grupul Şcolar din Bâlteni, la un an şi nouă luni, ambele sancţiuni fiind cu suspendarea executării pedepsei. Aceştia au fost acuzaţi de 13 elevi că şi-au mărit veniturile timp de doi ani din banii celor slabi la învăţătură, dornici să termine liceul.

30 de lei corijenţa, 100 de euro bacalaureatul

Potrivit plângerilor făcute de elevi, în cursul anilor şcolari 2006-2007 şi 2007-2008, cei doi profesori le-au cerut bani, ţigări, băuturi alcoolice, cartele telefonice sau motorină pentru a nu-i lăsa corijenţi. „Tariful" pentru promovarea unei corijenţe era de 30 de lei, iar cel pentru examenul de bacalaureat de 100 de euro (420 de lei).

Dosarele penale ale celor doi profesori nu i-au împiedicat pe aceştia să se prezinte joi, 7 ianuarie, la ore. Mircea Niţu a avut cursuri la şcoala din Rovinari până la 13.30. Profesorul susţine că dosarul său este fabricat şi că nu există probe pentru condamnarea sa:

„Au depus plângeri la poliţie 13 persoane care îşi pierduseră calitatea de elevi pentru că se aflau în clasa a XII-a şi anul şcolar se încheiase. Singurele probe din acest dosar constă doar în declaraţiile acestora, care au fost dictate de altcineva. Nu a fost organizat un flagrant. I-am lăsat corijenţi pe zece dintre ei. Nu am primit nicio decizie, dar  voi face contestaţie". Mircea Niţu este profesor de 20 de ani la Grupul Şcolar Industrial din Rovinari.

Profesorul Alin Rovenţa s-a transferat, la începutul anului şcolar, de la liceul din Rovinari la Grupul Industrial din Bâlteni. Profesorul Rovenţa a refuzat să comenteze decizia dată de instanţa de judecată: „Nu comentez nimic. Nu aveţi voie să publicaţi ceva fără acordul meu. Dosarul acela este o înscenare".

Inspectoratul aşteaptă decizia instanţei

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj susţine că vor fi luate măsuri împotriva celor două cadre didactice în momentul în care vor fi condamnaţi printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.

„La Inspectoratul Şcolar nu a venit încă hotărârea judecătorească. Abia atunci când vom primi această hotărâre vom şti exact ce măsuri se impun în această situaţie. Nu ştim nimic despre cei doi profesori. Am avut un singur caz de acest gen în urmă cu câţiva ani: un profesor de matematică de la Mătăsari a fost condamnat la închisoare pentru luare de mită. Acesta nu a mai avut voie să profeseze, lucru care, probabil, se va întâmpla şi de această dată. Conform statutului profesorului, atât timp cât dascălii sunt condamnaţi, nu mai au ce căuta la catedră", a precizat Camelia Bibere, inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj.

Directorul Grupului Şcolar Industrial Rovinari, Nicolae Năgară, spune că nu ştia nimic de situaţia celor doi profesori: „Ceea ce ştiu este că cei 13 tineri care l-au denunţat nu mai erau elevi în acea perioadă. Profesorul Mircea Niţu nu mi-a spus nimic de această condamnare, însă ca dascăl este foarte bun, un  inginer care a scris mai multe cărţi de specialitate. De când s-a întâmplat acel incident, a devenit mai puţin comunicativ. Îmi vine greu să cred că ar fi recurs la astfel de tertipuri şi poate fi vorba şi de o răzbunare".

AcuzaŢI că au fraudat bacalaureatul în 2009

Zece cadre didactice din Gorj au primit interdicţia de a mai corecta lucrări de bacalaureat, după ce Ministerul Educaţiei a constatat că aceştia au dat note umflate la examenul din 2009.

Daniel Mocioi, profesor la Liceul „Henri Coandă" din Târgu-Jiu, şi Nicolae Covaciu, profesor la Tismana, au supraevaluat chiar şi cu trei puncte unele lucrări. Cea mai drastică măsură a fost aplicată de Inspectoratul Şcolar Gorj  profesorului Daniel Mocioi, căruia i s-a diminuat salariul cu 15% pe o perioadă de trei luni. Ianuarie va fi ultima lună în care acest dascăl va primi un salariu redus.

Ce prevede statutul profesorului

Articolul 115 din Statutul personalului didactic arată că „personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar şi cel didactic răspund disciplinar pentru încălcarea îndatoririlor ce le revin prin contractul de muncă, precum şi pentru încălcarea normelor de comportare care dăunează interesului învăţământului şi prestigiului şcolii.

În acest caz, dascălii în cauză pot primi sancţiuni de la director sau de la cel puţin o treime din numărul total al membrilor consiliului de administraţie ori ai consiliului profesoral. Sancţiunile pot fi de la observaţie scrisă până la desfacerea contractului de muncă".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite