Lazăr: Am luat act de concluziile evaluării prezentate de ministrul Justiţiei. Ministerul Public va respecta decizia CCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Eduard Enea
Foto Eduard Enea

Procurorul general, Augustin Lazăr, a anunţat, miercuri seară, că a luat act de concluziile evaluării prezentate de ministrul Justiţiei şi că Ministerul Public va respecta întocmai decizia Curţii Constituţionale, care a stabilit că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa de a desfăşura activităţi de cercetare penală cu privire la legalitatea şi oportunitatea unui act normativ adoptat de legiuitor.

"Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, domnul Augustin Lazăr, a luat act de concluziile evaluării prezentată în cursul zilei de astăzi (miercuri, n.r.) de către ministrul Justiţiei, domnul Tudorel Toader", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Ministerului Public.

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) mai spun că Augustin Lazăr reafirmă că Ministerul Public va respecta întocmai decizia Curţii Constituţionale, care a constatat existenţa unui conflict de natură constituţională între Ministerul Public - PICCJ - DNA şi Guvern, generat de anchetarea OUG 13.

"În acest context, procurorul general reiterează punctul de vedere potrivit căruia Ministerul Public va respecta întocmai decizia Curţii Constituţionale şi va acţiona pentru îndeplinirea rolului de reprezentare, în activitatea judiciară, a intereselor generale ale societăţii şi de apărare a ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor", mai scrie în mesajul postat pe pagina Ministerului Public.

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, în conferinţa de presă în care a anunţat concluziile evaluării procurorului general şi a procurorului şef al DNA, că este oportună "instituiriea unei atente monitorizări, a unei obligaţii de raportare a activităţii procurorilor de la DNA, DIICOT, PICCJ", iar această autoritate trebuie exercitată de ministrul Justiţiei, fără ingerinţe în activitatea procurorului de a da soluţii.

Toader a mai susţinut că sistemul judiciar are multe probleme de remediat, existând "o practică încă neunitară, de natură să încalce egalitatea în faţa legii".

Ministrul Justiţiei a spus că "DNA nu poate funcţiona decât în acord cu rigorile statului de drept, iar derapajele instituţionale nu pot fi justificate prin invocarea dezideratului combaterii corupţiei".

Tudorel Toader a susţinut că evaluarea procurorului general Augustin Lazăr şi a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi a fost făcută de el fără niciun fel de presiune şi ingerinţă şi că nu a verificat soluţii din dosare. El a precizat că raportul de evaluare are 19 pagini.

"Această evaluare a procurorului general al României şi a procurorului sef al DNA a survenit în contextul în care Guvernul a adoptat OUG 13/2017, iar DNA a procedat la anchetarea circumstanţelor adoptării respectivei ordonanţe", a spus ministrul.

El a precizat că a solicitat informări de la Parchetul General şi de la DNA, pe care le-a primit complete şi la timp şi, de asemenea, a avut întâlniri punctuale cu şefii celor două instituţii.

Conferinţa de presă în care ministrul Justiţiei a prezentat raportul de evaluare a procurorului general al României şi a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a durat 45 de minute, Toader anunţând, la finalul acesteia, că în acest moment nu este oportună revocarea procurorului general şi a şefei DNA.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite