Lavinia Săniuţă, director general al Apa Nova Bucureşti, dar şi un alt angajat al companiei, audiaţi ca martori la DNA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lavinia Săniuţă, audiată la DNA Ploieşti FOTO Arhivă Adevărul
Lavinia Săniuţă, audiată la DNA Ploieşti FOTO Arhivă Adevărul

Lavinia Săniuţă, directorul general al SC Apa Nova Bucureşti, soţia fostului ministru de Interne Marian Săniuţă, a fost luni la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) Ploieşti unde a dat declaraţii ca martor în dosarul de trafic şi cumpărare de influenţă în care este implicat numele companiei pe care o conduce.

Timp de două ore, Lavinia Săniuţă a dat declaraţii în faţa anchetatorilor pentru două ore.

La ieşirea din sediul instituţiei, aceasta a refuzat să facă declaraţii cu privire la prezenţa sa la DNA şi, întrebată despre ilegalităţile semnalate de către anchetatori în legătură cu activitatea companiei Apa Nova, Săniuţă le-a răspuns jurnaliştilor: „Ştiţi dumneavoastră?”.

Potrivit unor surse judiciare, Lavinia Săniuţă a fost citată ca martor în dosarul Apa Nova, iar anchetatorii nu au schimbat încadrarea juridică în privinţa acesteia, arată Mediafax.

Tot luni a mai fost citat la DNA Ploieşti şi Mircea Macri, angajat al Apa Nova Bucureşti, care se ocupă de derularea contractului de concesiune încheiat între Primăria Capitalei şi operatorul de servicii de apă şi canalizare.

Atât Lavinia Săniuţă, cât şi Mircea Macri au fost citaţi iniţial pentru a da declaraţii la DNA Ploieşti săptămâna trecută, însă niciunul dintre ei nu s-a prezentat, Lavinia Săniuţă din cauza unor probleme de sănătate, iar Mircea Macri pentru că nu se afla în ţară.

Lavinia Săniuţă este director general al Apa Nova Bucureşti din vara acestui an şi este, de asemenea, directorul Veolia România, din care face parte şi Apa Nova alături de alte companii membre ale grupului francez Veolia care au afaceri în domeniul furnizării de apă şi agent termic pe teritoriul României.

Până în prezent, în acest dosar au fost audiate şi alte persoane din conducerea Apa Nova, între care directorul executiv Mihai Savin, mai mulţi directori adjuncţi, dar şi liderul de sindicat şi şeful Direcţiei de pază din cadrul companiei.

Cinci persoane au până în prezent calitatea de suspect, printre aceştia fiind şi cetăţenii francezi Bruno Roche, fost director al Apa Nova, pus sub control judiciar, şi Laurent Lalague, fost director în cadrul Apa Nova şi care nu s-a prezentat la DNA săptămâna trecută, trimiţându-şi doar avocaţii.

De asemenea, în acest caz mai sunt cercetaţi pentru cumpărare şi trafic de influenţă Coston Berevoianu, fostul consilier personal al primarului suspendat al Capitalei Sorin Oprescu, fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu şi omul de afaceri Ovidiu Semenescu.

Procurorii au cerut arestarea preventivă a celor trei, însă Curtea de Apel Ploieşti a respins definitiv cererea DNA, aceştia fiind cercetaţi sub control judiciar.

Percheziţii la Apa Nova şi la Primăria Capitalei

Pe 24 septembrie, procurorii DNA Ploieşti au ridicat documente de la Apa Nova, Primăria Sectorului 1 şi Primăria Capitalei, într-un dosar care vizează fapte de corupţie ce ar fi fost comise de persoane din conducerea societăţii. 

De asemenea, anchetatorii au făcut percheziţii şi la cinci locuinţe şi sedii de firme care au legătură cu faptele vizate. O zi mai târziu, procurorii DNA Ploieşti au ridicat documente şi de la sediul Apa Nova Ploieşti, care are contract cu autorităţile din municipiu.

Procurorii arată că, în perioada 2008-2015, Semenescu, Moisescu şi Berevoianu şi-au traficat influenţa pe care o aveau la reprezentanţii unor instituţii publice din România (în principal, la Primăria Generală, Consiliul General ale municipiului Bucureşti, Primăria şi Consiliul Local ale Sectorului 1 Bucureşti) în beneficiul agenţilor economici care fac parte dintr-un grup de firme străin, obţinând în schimb de la reprezentanţii acestora sume importante de bani.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite