Italienii şi germanii vor să restaureze clădirile istorice ale Timişoarei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi italienii vor să contribuie la restaurarea clădirilor istorice ale Timişoarei. La sfârşitul acestei săptămâni va sosi la primărie o delegaţie din Palermo, din care fac parte arhitecţii

Şi italienii vor să contribuie la restaurarea clădirilor istorice ale Timişoarei. La sfârşitul acestei săptămâni va sosi la primărie o delegaţie din Palermo, din care fac parte arhitecţii Giuseppe Cosentino, de la Departamentul de restaurare a centrului istoric, Rosario Bondi, expert în proiectare şi în accesarea de fonduri pentru restaurarea clădirilor istorice, precum şi reprezentanţi ai Asociaţiei Constructorilor din Palermo.
Germanii şi-au anunţat deja disponibilitatea de ajutor. Proiectul "Reabilitarea prudentă şi revitalizarea economică a cartierelor istorice", care a demarat luna trecută la Timişoara, este finanţat de Guvernul Germaniei şi are asistenţa tehnică a Societăţii Germane pentru Cooperare Tehnică. Acesta se va desfăşura până în 2008, în parteneriat cu specialişti români şi străini, reprezentanţi ai diverselor instituţii, organizaţii şi asociaţii cu activitate şi preocupări legate de domeniul reabilitării clădirilor şi siturilor istorice. Timişoara poate beneficia din partea Guvernului Germaniei de o finanţare nerambursabilă de până la cinci milioane de euro în acest scop. Ajutorul este mai mult decât bine-venit, în condiţiile în care cartiere întregi de clădiri istorice sunt în pragul ruinei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite