Intemperiile naturii şi prostia guvernanţilor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mă aflu, începând de duminică, la Brăila pentru a lua parte la Festivalul Zile şi nopţi de teatru organizat de Teatrul Maria Filotti din localitate. Am parcurs o distanţă, e drept, nu tocmai scurtă pe căile ferate române administrate prost, de fapt neadministrate, lăsate în voia sorţii de Ministerul condus de diletantul domn ministru Cuc, în aproape 24 de ore. Parcă aş fi avut parte de o deportare în Siberia.

Am pierdut legături fiindcă din aşa-zise şi eterne motive tehnice aproape trenurile din România au întârziere. Din cauza restricţiilor de circulaţie, a liniilor tot mai nesigure, a vagoanelor  vechi, a locomotivelor obosite care te duc cu greu la destinaţie, atunci când nu se defectează în plin câmp ori nu iau foc de-a dreptul. Asta în vreme ce Ministerului Transporturilor i se iau bani la rectificarea bugetară sub motivul că nu a putut să cheltuiască ceea ce i-a fost alocat la începutul anului şi nici nu ar putea să o facă până la sfârşitul lui decembrie.

Dar nu despre CFR şi avatarurile lui aş dori să scriu în însemnările mele de astăzi. Ci despre faptul că prezenţa la Brăila m-a ferit de intemperiile care au devastat duminică seara Vestul ţării.

E drept, aşa după um mi-am dat seama urmărind buletinele informative, situaţia nu atât a fost la fel de gravă în Oradea, aşa cum au stat lucrurile la Timişoara ori la Arad. M-am înspăimântat de-a dreptul văzând ce a putut să facă natura dezlănţuită într-o clipită.

Nu aş pune la zid, aşa cum au făcut unii, Administraţia Naţională de Meteorologie care nu a prevăzut în timp util dezlănţuirea furiilor naturii. Grav mi se pare încă cum au ştiut să administreze tragicele evenimente cele mai înalte autorităţi ale Statului. Totala lor lipsă de empatie pentru suferinţa locuitorilor zonelor afectate este scandaloasă de-a dreptul. Cu atât mai mult cu cât s-au înregistrat şi un număr însemnat de victime omeneşti. Cum morţii nu le mai pot da voturi pesedeilor, Dumnezeu cu mila! Guvernul doar cu vorbele aiurea şi implicare zero!

Premierul Mihai Tudose şi-a mai dovedit încă o dată proasta creştere, mitocănia, mentalitatea şi comportamentul de prim-secretar comunist, spunând în derâdere şi mişto că Guvernul nu poate da o lege împotriva furtunilor, împotriva bătăii vântului  şi că ar trebui întrebat primarul Robu de ce unei victime i-a căzut în cap o pancartă pe care scria Bine aţi venit la Timişoara!  După o astfel de tragedie, individul care conduce guvernul României are chef de glume proaste şi de răfuieli politice.

I-a ţinut îndată isonul duduia Carmen Dan, ajunsă, în ciuda studiilor ei puţine şi întârziate, eminamente prin protecţia nemernicului Liviu Dragnea, ministru de Interne. Această individă s-a gândit şi ea să politizeze evenimentul, învinovăţind administraţia liberală a Timişoarei. Care nu este nici ea fără prihană. Coniţa Dan, în fapt o biată tovărăşică ce în vremea comuniştilor de abia dacă ar fi ajuns o biată rândunică prin anturajul nu ştiu cărui prim-secretar de municipiu, s-a mai evidenţiat o dată prin inadecvare. Prin prostie în stare pură.

Aşa cum face, de altminteri zilnic, guvernarea PSD-ALDE.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite