Grefierii de la mai multe instanţe din ţară protestează faţă de legea salarizării

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Arhiva
Foto: Arhiva

Grefierii de la mai multe instanţe din ţară protestează, începând de luni, faţă de legea salarizării, a declarat preşedintele Projust, Ştefania Teleman, susţinând că această categorie profesională pierde venituri prin noua lege şi că reprezentanţii acesteia nu au fost invitaţi la negocieri cu decidenţii politici.

 "Protestele au început astăzi (luni, n.red.) la Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Alba, la Judecătoria Sectorului 1 al Capitalei şi în mai multe judeţe din ţară şi vizează legea unitară de salarizare. Legea aflată în prezent la Senat ne taie veniturile, noi suntem o categorie care pierde la salarizare”, a declarat pentru News.ro preşedintele asociaţiei ProJust, Ştefania Teleman.

Ea susţine că prin viitoarea lege grefierii cu studii superioare juridice pierd sporurile de vechime în muncă şi că nu au fost invitaţi la negocieri când s-au stabilit condiţiile legii.

"Sporurile se limitează la 30% din anvelopa salarială a angajatorului. Unii pot primi sporuri de 30%, alţii nu vor primi nimic. Am încercat să vorbim cu parlamentarii, dar nu avem nicio reacţie din partea lor. Am cerut să fim invitaţi la negocieri la Ministerul Muncii, dar nu ne-a chemat nimeni. Suntem într-o situaţie foarte complicată, nu ştim cât va dura protestul, cert este că el va continuă”, a mai arătat Teleman.

Un alt sindicat al grefierilor, IUS- LEX, a anunţat luni că grefierii, personalul conex şi auxiliar de la instanţele gălăţene intră, începând de marţi în grev[ pe termen nelimitat, cu întreruperea programului de lucru între orele 11.00 şi 13.00, asigurând doar cazurile urgenţe, în cadrul unui protest iniţiat de sindicatul IUS-LEX, angajaţii instanţelor fiind nemulţumiţi de prevederile proiectului legii salarizării”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite