Gata cu vacanţa! „Munca înnobilează, serviciul prosteşte“ sau cum să dăm restart economiei prin lideri

A venit toamna şi tragem din nou aer în piept, ne suflecăm mânecile şi de apucăm de treabă. Merită însă să începem cu o pauză... de reflecţie. Cum putem să revenim la muncă mai bine, mai eficient, mai inspiraţi, mai constructivi? Şi poate că momentul revenirii din vacanţa de vară e la fel de bun ca cel al Anului Nou că să ne propunem obiective mai clare pentru noi înşine, pentru echipele şi afacerile noastre.

Cum ar fi, de exemplu, dacă ne-am propune o ţară în care fiecare ministru să se comporte ca un Manager de hotel Four Seasons şi fiecare angajat să se simtă ca şi cum ar lucra la Apple?

Simon Sinek este unul dintre cei mai inspiraţi speakeri motivationali ai Americii. Aşa cum spune chiar el, faptul că „speaker motivaţional“ e o meserie, şi încă una foarte cerută, e în sine un semn că societatea în care trăim e imperfectă. „Încrederea“, „spiritul de echipă“, „motivaţia“ ar trebui să fie intrinseci în momentul în care ţi-ai ales o carieră şi un loc de muncă. Iar dacă nu sunt, a cui e vina? Păi, am zice noi, vina e a angajatului, că aşa e românul... nu are încredere în ceilalţi, nu ştie să facă echipă, e demotivat, leneş, nu ştie cum să plece mai repede acasă, etc. Surpriză – lipsa de încredere, „criza de încredere“ nu e o inventie românească, e o maladie răspândită azi la nivel mondial, şi cu atât mai acută în aceste vremuri tulburi şi nu tocmai prietenoase.

Ce-ar fi însă dacă schimbăm perspectiva - în loc să punem biciul pe oamenii nostri, să ne restartăm modul în care ne definim noi ca lideri, fiecare acolo unde are putere de decizie sau de influenţă. Cum? Prin empatie şi viziune. Prin înţelegerea Leadership-ului ca responsabilitate faţă de cei pe care îi conducem, nu doar ca responsabilitate faţă de cei care ne conduc. Adica diferenţa dintre a fi Lider şi a fi Manager.

Simon, şarmant şi convingător că orice speaker de succes, dă exemplul întâlnirii cu un barman în Las Vegas. Noah, barmanul, se dovedeşte a fi un adevărat Dr Jeckyll şi Mr Hide – extraordinar atunci când serveşte la Four Seasons, apatic şi invizibil când serveşte la Ceasar’s. Dar nu, Noah nu e bipolar ci stilul de management al celor două hoteluri e diferit. Noah îşi merită (şi îşi primeşte) bacşişul de 100% la Four Seasons pentru că managerii de aici – şi încă orice manageri, nu doar managerul lui direct – îl întreabă de câte ori îl văd ce mai face, cum merge treaba, daca are tot ce ii trebuie, ce pot face pentru el. Efectul? Noah e relaxat, se simte apreciat, primeşte „stabilitate emoţională“ – acea valoare atât de elusiva şi preţioasă în orice relaţie, de la căsătorie la parteneriate strategice între ţări... Lecţia exemplului lui Noah: empatia.

Teoria şi mai interesantă este însă cea a viziunii manageriale privită prin prisma teoriei jocurilor. Cu exemplele de rigoare si prestigiu aferente: Microsoft Vs Apple. Sau obsesia pentru competiţie vs. pasiunea pentru o misiune de viaţă. Apple – ca şi Harley Davidson sau Tesla – e un fenomen care ia prin surprindere competiţia pentru că nu măsoară succesul ca într-un joc finit, încercând să câştige sau contabilizeze fiecare repriză. Apple îşi învaţă oamenii să gândească nu precum concurenţa ci precum beneficiarii muncii lor. La training-urile Microsoft se măsoară performanţa fiecărei bucăţi de tehnologie. La training-urile Apple se vorbeşte despre cum îi poate ajuta tehnologia pe profesori să predea mai bine, pe doctori să salveze mai multe vieţi şi pe membrii oricărei echipe să colaboreze mai uşor. Pentru că dacă vei reuşi să faci asta, vei avea mereu o piaţă. Pentru că asta e diferenţa între un leadership bazat pe o viziune de „joc infinit“ vs. o ambiţie de „joc finit“.

Lecţia empatiei şi a strategiei de „joc infinit“ se poate aplica oricărui domeniu în care lucrăm cu oameni.  De la relansarea unui bar de cartier la reforma în sănătate - de ce nu? Ar trebui numai să ne propunem să trăim într-o democraţie reală, responsabilă, nu doar într-una funcţională. O democraţie în care fiecare sef de secţie sau ministru să se comporte ca un Manager de hotel Four Seasons şi fiecare angajat, la stat sau nu, să se simtă ca şi cum ar fi angajat la Apple. Simplu, nu?...

A venit toamna şi ne întoarcem să muncim. Să ne dăm voie să facem un #restart şi la cum gândim. Măcar şi doar pentru că cei din Coreea de Nord nu au luxul ăsta... (un apropos de final pentru cei care au uitat sursa de inspiraţie pentru „Casa Poporului“).