Gabriel Giurgiu: „Din bube, mucegaiuri şi noroi…“
0
Nu doream defel să scriu pe tema asta. Dar evenimentul m-a şocat, ca pe majoritatea conaţionalilor (bănuiesc). Evident, este vorba despre arestarea pentru 29 de zile a lui Mircea Băsescu.
Stau şi mă tot frămînt: de ce am o senzaţie teribilă de disconfort văzînd la televizor tamtamul legat de aventurile judiciare ale fratelui preşedintelui? În fond, ar trebui să fiu cetăţeanul perfect al unui stat de drept, convins că nimeni nu este mai presus de lege, aşteptînd cu o cotă medie de interes desfăşurarea unor evenimente care să mă convingă o dată în plus că trăiesc într-o ţară cu justiţie puternică, imparţială, imposibil de influenţat. Ceva, însă, nu se potriveşte în tablou. Prezenţa unui Bercea Mondial în peisaj, familiile de lumpeni şi depoziţiile lor publice, filmările şi dezvăluirile – totul dă impresia unui fir epic grotesc, mizerabil, ordinar. Totul pare o megamanea, cu iz de policier prost, pe un scenariu întocmit de minţi stîlcite de o ură perversă, cu promisiunea unei continuări teribile, trimiţînd spre ideea mituirii procurorului-şef al Republicii. Voi căuta, aşadar, părţile bune ale scandalului, posibile învăţăminte utile, bune, oferind mai degrabă rezon de optimism decît de depresie.
Nu încerc în nici un fel să neg existenţa infracţiunii. Nu mi-aş permite aşa ceva, deoarece nu am suficiente date. Nici să sugerez că este vorba de o înscenare nu îmi vine. Pur şi simplu, habar nu am care este adevărul şi pe unde se ascunde. Rămîn la ceea ce ştiu sigur. În primul rînd, această afacere publică pare ilustrarea perfectă a proverbului referitor la urmarea firească a băgatului în troacă: eşti mîncat de porci. Se plăteşte un populism ca la carte, fără pic de discernămînt, în care ambii fraţi Băsescu (chiar dacă Mircea nu are de-a face cu politica) s-au complăcut timp de ani de zile. E drept, un vot e un vot.
În principiu, merită să lupţi pentru favorurile oricărui elector. Există, însă, limite de bun-simţ pe care nu e bine să le calci. Există părţi din electorat care nu sînt tocmai frecventabile.
Dacă uiţi această regulă banală, rişti. De dragul numărului, ignori calitatea. Ştim, politica nu este pentru cei slabi de înger sau cu prea multe scrupule. Dincolo de o limită, însă, populismul devine păgubos, periculos, sabie cu două tăişuri. De reamintit oricui s-ar mai juca de-a candidatul tuturor. Ar putea deveni o învăţătură de minte care să mai răcorească prea încinsa noastră scenă politică. Am, totuşi, dubii că o atare conduită nu se va repeta cît de curînd. Este mult prea mare tentaţia cîştigului electoral rapid, fără scrupule, întru mulţumirea oamenilor din aparatul propriu de partid. Pe de altă parte, nici contextul european al momentului nu-mi hrăneşte speranţele.
Gabriel Giurgiu, autorul acestui articol, este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană, la TVR.
Se încarcă comentariile...
