STENOGRAME Ovidiu Puţura, arestat preventiv. Cum trăgea sforile la Justiţie: „Mă ocup de ea, proasta dracului”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Puţura a fost reţinut pentru 24 de ore FOTO Marian Iliescu
Ovidiu Puţura a fost reţinut pentru 24 de ore FOTO Marian Iliescu

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a fost arestat preventiv, miercuri, de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Acesta este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis încetarea detaşării acestuia la Ministerul Justiţiei a lui Puţura.

UPDATE Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis, miercuri, propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) şi au decis arestarea preventivă a lui Ovidiu Puţura pe o perioadă de 30 de zile.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea Supremă.

Magistraţii au decis arestarea fostului demnitar după ce procurorii au explicat cum Puţura şi judecătoarea Corina Iacob, s-au întâlnit în noiembrie 2014 la un seminar organizat de Institutul Naţional de Magistratură şi au discutat despre cum poate fi ajutat fiul Corinei Iacob să promoveze ilegal un concurs pentru dobândirea calităţii de notar stagiar.

În cadrul acestei discuţii, fostul secretar de stat a adus în discuţie problema dosarului în care recurent reclamant era soţia sa, Alina Ofelia Puţura. Acesta era nemulţumit de soluţia de la fond şi insista să se dea o soluţie corectă în condiţiile în care judecătoarea Iacob instrumenta dosarul.

Corina Iacob: lucrurile astea nu se fac pe bani, ci se fac prin influenţă majoră … trebuie să ai influenţă extraordinar de mare la un preşedinte al camerei, indiferent pe unde o fi… şi atunci, dacă ajungi la acel preşedinte şi el spune „Da, o fac”, … că o faci pentru o chestie de prietenie, pe … 

Ovidiu Puţura: Da, da, pe obligaţie...(...)

Ovidiu Puţura: Mă, eu îţi spun un lucru, deci scot acesta… acesta, omul acesta, el ne va spune domnule acolo şi mergem la anu unde trebuie din timp şi când omul spune exact unde trebuie mers, na gata, acesta… mai ales că acum că se mai schimbă primul ministru poate iar mă duc înapoi unde am fost şi atunci iar am… ştii, că ştii cum sunt ăştia… ăştia cât eşti tare şi acesta… dacă vede că nu ştiu ce… domnule…

Corina Iacob: Lucrurile astea trebuie ştiute din timp. Pentru că acum am aflat că…

Ovidiu Puţura: Asta e. Ne pregătim pentru anul viitor.

Corina Iacob: Cineva s-a interesat unde se mai poate merge. Şi s-ar mai putea interveni într-un singur loc, în prealabil cu … Na acum spune-mi tu cum facem.

Ovidiu Puţura: Deci facem aşa. Sunt două chestiuni, acum într-o lună ştim cred că… Până în decembrie ştiu şi eu asta, dacă eu sunt acolo, nu ne mai ducem, că rezolv eu. … Dacă nu ştim asta, atunci îi spun aşa domnule, să ne spună unde îs… Şi asta-i viaţa. 

Corina Iacob: Nu trebuie Cluj. 

Ovidiu Puţura: Nu, am înţeles. Ştiu, evident că nu. 

………………………………………………………………………………………

Corina Iacob: Dacă se întâmplă, să avem de unde pleca… o poţi face tu fără nici un fel de probleme?

Ovidiu Puţura: Da, sigur, corect.

Corina Iacob: Şi dacă nu, o facem în alt mod.

Ovidiu Puţura: Şi dacă nu, o facem pe alt traseu.

Corina Iacob: Pe alt traseu.

Ovidiu Puţura: Oricum ştim traseul bine…  da nu-i problemă… şi ăsta

Corina Iacob: Nu e exclus...

Ovidiu Puţura: Păi nu… vedem … că nu se vor stabilii, ne spune exact cum… ai înţeles? Că ala ne spune: acolo să mergeţi…  mereţi mă acolo… şi merem de la început.

Corina Iacob: Şi ajungem acolo…

Ovidiu Puţura: Da, unde ne zice el… ori în secuime, ori Moldova, nu contează unde. Că după un an, doi… venim.(…)

Ovidiu Puţura ar fi insistat în rezolvarea problemei privind dosar în care era implicată soţia sa. Astfel că, în cadrul discuţiilor purtate de Corina Iacob cu preşedinta completului în legătură cu acesta dosar, cea din urmă considera că recursul era de respins. 

„Iacob Corina a promis lui Puţura să vorbească cu judecătoarea Năşcuţiu Camelia şi chiar să formuleze opinie separată la nevoie (adică opinie în favoarea soţiei lui Puţura)”, se arată în documentele procurorilor.

Corina Iacob: Acum, vis-a-vis de… ţi-ai făcut cerere de strămutare?

Ovidiu Puţura: Nu mi-am făcut…

Corina Iacob: Ascultă-mă!

Ovidiu Puţura: Da. Da eu vreau să te întreb: tu te-ai uitat prin dosar, ca idee aşa?

Corina Iacob: Stai să îţi spun cum stau lucrurile!

Ovidiu Puţura: Da, i-a zi cum stau lucrurile. Alina mi-a povestit un pic, dar era foarte emoţionată că… zicea nu se poate, că nu ştiu ce…

(…)

Corina Iacob: Doamne ce…. Zic Ildi ce îi de făcut? Nu ştiu, pe mine nu mă interesează, aşa şi aşa… Păi tu: Nu zice chiar aşa. Gândeşte-te că poate îţi vine Ovidiu încă o dată preşedinte la Tribunal… Mie?... Îi rea, îi şi nebună, îi egoistă, îi complexată … îi nu ştiu ce să spun deci are în ea o răutate care îi vine… origine, nu un ţăran, un ţăran de vază… din origini, din felul cum arată, cum se comportă, are impresia că toată lumea râde pe la spate ei…  nu se mai opreşte, ştii cum face… merge, merge… Şi atunci zic: Tu hai să găsim o soluţie să putem… că eu… Gândeşte-te în ce situaţie mă pui. Că niciodată nu am pronunţat în majoritate şi cu opinie separată

Corina Iacob: Bun. Şi dacă ajung la o concluzie diferită de a ei… 

Ovidiu Puţura: Da.

Corina Iacob: Să fac opinie separată?

Ovidiu Puţura: Da. Poţi să faci liniştită opinie separată şi poate să facă şi Camelia, că oricum îi spun şi ei. Deci asta este foarte grav. Da oricum îi cad geamurile la asta…

Ovidiu Puţura: Da? Deci ea.. deci ea trebuie să … ea deci nu.. ţi-am spus şi ţie şi asta nici nu se pune problema… deci Camelia nu dă decât soluţia care trebuie din dosar. Nimic. Nu am nevoie de nici un ajutor de la nimeni, că nu vreau ajutoare.

Corina Iacob: Şi atunci cum coexistai acolo cu ea?

Ovidiu Puţura: Cu cine?

Corina Iacob: Vicepreşedinte de Tribunal?

Ovidiu Puţura: Lasă că mă ocup eu de asta, stai liniştită. Oricum mă ocup de ea, proasta dracului, tâmpita… ştii?

Corina Iacob: Dacă obţin casare cu .. de rejudecare să se verifice posesia, treburi socoteli şi aşa mai departe, îi bine?

Ovidiu Puţura:  Ok. Să verifice, ţi-am zis. Pentru mine este bine oricum.

Corina Iacob: Nu. Nu, nu, nu. Că atunci nu mai este Costea şi gata.

Ovidiu Puţura: Da, asta. Pentru că… de ce zic treaba asta? Pentru că eu, pot să îmi dovedesc posesia, deşi nu este necesar. Pot să o dovedesc posesia până în anul respectiv.

Corina Iacob: Aşa.

Ovidiu Puţura: Pentru că ălalalt nu a avut cum să aibă posesia, pentru că eu voi face şi eu provocare, adică şi acela trebuie să vină să dovedească posesia. Acela la poziţia lui a venit şi s-a apucat de… şi-a scos autorizaţie de construcţie şi a venit înapoi. El şi-a scos… da el şi-a scos autorizaţie de construcţie pe terenul lui, care este identificat greşit. Pentru că expertul asta şi spune: este adevărat zice, şi rezultă foarte clar că…

Corina Iacob: Cine e expertul?

Ovidiu Puţura: Bruj, mă.

Corina Iacob: Bruj Ovidiu.  (…)

Procurorii precizează că au cerut arestarea preventivă a lui Ovidiu Puţura ca urmare a faptului că ar putea comite noi infracţiuni, dar şi pentru „înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”.

UPDATE Secţia pentru judecători a CSM a decis, miercuri, încetarea detaşării la Ministerul Justiţiei a lui Ovidiu Puţura, în urma solicitării făcute de Ministerul Justiţiei.

Astfel, detaşarea lui Puţura la Ministerul Justiţiei încetează începând de miercuri.

Potrivit unui comunicat emis de DNA, în cursul lunii noiembrie 2014, Ovidiu Puţura i-ar fi promis Corinei Iacob, judecător la Tribunalul Bistriţa – Secţia civilă, că, din funcţia pe care urma să o exercite în Ministerul de Justiţie sau printr-un funcţionar de legătură ce îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va asigura promovarea, de către o persoană din familia judecătoarei, a examenului pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia. 

În schimbul intervenţiei promise, Puţura  i-a solicitat judecătoarei Corina Iacob să pronunţe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soţia sa era reclamant.

Puţura, întâlnire cu judecătoarea într-un restaurant din Capitală

Astfel, pe 4 noiembrie 2014, Ovidiu Puţura s-a întâlnit cu judecătoarea Corina Iacob, care făcea parte din completul care judeca dosarul în care era parte soţia fostului secretar de stat, în incinta unui restaurant al unui hotel din Capitală unde au discutat despre faptul că Gheorghe Titus, fiul magistratului, nu a promovat concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar la care a participat în septembrie 2014.

„În acest context, numitul Puţura Ovidiu, fost secretar de stat în cadrul Ministerului de Justiţie, în prezent director la Direcţia contencios a lăsat să se înţeleagă că prin intervenţii, prin intermediul unui funcţionar cu influenţă la nivelul comisiei de examinare a Camerei Notarilor Publici Cluj,  sprijinirea fiului judecătoarei se va realiza să promoveze în 2015 acest examen”, se arată în documentele anchetatorilor.

Procurorii precizează că fiul magistratului nu a trecut concursul din cauza unui incidente petrecut în sala de examen ce a dus la „sancţionarea disciplinară” a acestuia de către comisia de examinare şi prin prin acordarea notei 3,63.

„În cadrul întrevederii din data de 04.11.2014, numitul  Puţura Ovidiu i-a promis judecătorului Iacob Corina că, din funcţia pe care o va exercita în perioada următoare în Ministerul de Justiţie, sau printr-un funcţionar pe care îl va capacita el va realiza legătura ce să poate influenţa membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici va asigura promovarea de către Iacob Titus Gheorghe a examenului pentru  notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia”, mai spun procurorii.

Puţura, sfaturi pentru fiul judecătoarei

Totodată, Puţura i-a sugerat judecătoarei să-l înscrie pe fiul ei la „o altă cameră a notarilor publici din ţară decât Camera Notarilor Publici din Cluj Napoca, ce urma a fi stabilită de funcţionarul la care apela şi despre care ştia că este mai acesibilă, probabil în secuime sau în zona Moldovei, urmând ca după admitere stagiarul să fie susţinut să se mute cu cabinetul în mun. Bistriţa”.

În urma acestor „promisiuni”, judecătoarea Corina Iacob trebuia să dea o soluţie favorabilă soţiei lui Puţura în dosarul aflat pe rolul Tribunalului Bistriţa. Pentru ca acest lucru să fie posibil, Iacob mai trebuia să convingă cel puţin încă un coleg din complet să dea aceeaşi soluţie.

„În dosarul 11544/190/2012 a fost stabilit termen la data de 27.11.2014. Anterior termenului de judecată din data de 27.11.2014, Puţura Ovidiu a contactat magistraţii din complet. De asemenea, prin intermediul avocatului Olariu Liviu a fost contactat expertul Bruj Ovidiu pentru a depune o opinie favorabilă numitei Puţura Alina Ofelia”, mai spun procurorii.

DNA arată că, în urma influenţei pe care Ovidiu Puţura o avea asupra judecătorilor din complet, în mod direct şi prin intermediul preşedintei Tribunalului Bistriţa, pe care acesta susţine că ar fi sprijinit-o pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al tribunalului, completul a amânat pronunţarea pentru data de 4 decembrie 2014 când a dat o soluţie favorabilă.

Concret, instanţa a admis recursul formulat de Alina Ofelia Puţura împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Bistriţa care a fost modificată în tot. Mai exact, pârâţii din acest caz au fost obligaţi să recunoască dreptul de proprietate al soţiei fostului secretar de stat asupra unui teren de 916 metri pătraţi din Bistriţa, „evidenţiat cu roşu în schiţa anexă la raportul de expertiză tehnică, să-l predea în posesie şi să se abţină pe viitor de la orice acte de conturbare ori deposedare. Totodată, pârâţii au fost obligaţi să-şi ridice imobilele construcţii edificate pe terenul de mai sus”.

Puţura ar fi primit primit foloase necuvenite în valoarea de circa 30.000 de euro

Ovidiu Puţura mai este acuzat că, în perioada 2013 - 2014, a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, unor sejururi la mare, un costum de vânătoare, precum şi aproximativ 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători să dea o soluţie favorabilă într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat.

Ovidiu Puţura urmează să fie dus în faţa instanţei Curţii de Apel Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Mai multe ştiri pe aceeaşi temă:

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a fost reţinut

Ovidiu Puţura, fost secretar de stat în Ministerul Justiţiei, a fost dus, marţi, la Direcţia Naţională de Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat de procurori în dosarul în care este acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă. După audieri acesta a părăsit sediul DNA împtreună cu mai mulţi procurori care la această oră îi percheziţionează locuinţa. În acest caz anchetatorii audiază si trei judecătoare din Bistriţa.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite