Fiul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, a raportat la Facebook protestul studenţilor la Drept din Iaşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Facebook
FOTO: Facebook

Organizatorii protestului de miercuri de pe holurile facultăţii de Drept din Iaşi susţin că evenimentul a fost raportat la Facebook de către Alexandru Toader, fiul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader. Aceştia au protestat faţă de modificarea Codului Penal, a Codului de Procedura Penală şi a Legilor Justiţiei.

La protest au luat parte zeci de studenţi. Au venit cu volume de specialitate printre care şi Codul Penal şi cu mesaje precum: „Nu vrem republică infracţională“ sau „Studenţii ieşeni sunt solidari cu judecătorii“. Au purtat banderole negre pe ochi şi la gură.

Protestul a fost organizat de Liga Studenţilor (LS Iaşi) şi a fost anunţat pe Facebook. Potrivit organizatorilor, evenimentul ar fi fost raportat pe un grup de Alex Toader, fiul Ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.

"Suntem consternaţi de faptul ca domnul Ministru al Justiţiei, prof. univ. dr. Tudorel Toader, susţine modificarea politicii şi legislaţiei penale a Statului Român într-un sens străin şi total contrar principiilor de drept şi logicii, precum şi a valorilor, noţiunilor şi cunoştintelor transmise de profesorii Facultăţii de Drept.” susţin tinerii.

Proteste asemănătoare au avut loc în mai multe oraşe din ţară. Aproximativ 100 de studenţi ai Facultăţii de Drept din Bucureşti au protestat faţă de modificările la Legile Justiţiei şi la Codurile Penale.Manifestanţii au ţinut în mână câte o copie a Constituţiei României, fiind aplaudaţi de trecători.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite