UPDATE Fiul lui Dragnea şi soţia lui acuză că au fost agresaţi. „Agresorul”, fiul lui Caramitru, i-ar fi făcut hoţi. Nora lui Dragnea: „Gunoiule, ştii cine suntem?”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea, şi soţia acestuia acuză că au fost agresaţi pe stradă. Parchetul Judecătoriei Sectorului 5 a deschis un dosar penal in rem în care se cercetează fapte de ameninţare şi tulburarea ordinii publice. Surse apropiate anchetatorilor au explicat pentru adevărul.ro că „agresorul” fiului lui Dragnea ar fi fiul celebrului actor Ion Caramitru care i-ar fi strigat lui Valentin Dragnea că e hoţ.

UPDATE Ştefan Caramitru, fiul actorului Ion Caramitru, a transmis, luni seară, printr-un comunicat de presă, că în urmă cu zece zile a avut un incident verbal minor cu Valentin Dragnea, pe strada pe care locuiesc amândoi, el spunând că soţia acestuia i-a persiflat, iar el le-a reproşat asocierea cu PSD şi agresivitatea generală faţă de cetăţeni.

Ştefan Caramitru precizează că locuieşte pe aceeaşi stradă cu familia Dragnea, în Cotroceni, însă nu se cunosc. 

„Într-adevăr, în urmă cu aproximativ 10 zile a avut loc un incident verbal minor în trafic pe strada unde locuiesc (maşina pe care o conduceam nu putea avansa din cauza autoturismului care bloca strada în care se aflau - ulterior am aflat - Valentin Dragnea şi soţia acestuia, conduşi de un şofer). Am claxonat pentru a semnaliza prezenţa noastră şi intenţia de a avansa, moment după care pasagerii au coborât din maşină. În acel timp a avut loc o altercaţie verbală cu doamna Dragnea, moment în care dl. Dragnea a plecat în grabă şi a intrat în curtea imobilului. Soţia acestuia ne-a persiflat, folosind o atitudine lipsită de eleganţă, iar noi am reproşat asocierea cu PSD şi agresivitatea generală faţă de cetăţeni", afirmă Ştefan Caramitru.

UPDATE  Surse apropiate anchetatorilor au declarat pentru „Adevărul” că „agresorul” i-ar fi strigat „Hoţule!” lui Valentin Dragnea.

Ştefan Valentin Dragnea ar fi fost agresat de către fiul lui Ion Caramitru, Ştefan Caramitru.

Scriitoarea Raluca Fehrer susţine pe blogul personal că acesta ar fi „fiul unui mare actor”. Ea a povestit pe blogul personal întreg incidentul: ajuns acasă, Valentin Dragnea, mutat recent în Capitală, a fost recunoscut de un vecin din Cotroceni, „fiul unui mare actor”. Acesta i-ar fi strigat celebrul mesaj anti-PSD.

„Hoţilor, ticăloşilor, corupţilor, nu vă e ruşine, mă, să vă bateţi joc de ţara asta şi să furaţi de la copii săraci, tâlharilor? M***  PSD”, i-ar fi spus protestatarul lui Dragnea Jr.

Potrivit lui Fehrer, soţia lui Valentin Dragnea nu s-a lăsat intimidată de scenă. „Băăi, săracule, tu ştii cine suntem noi, măi, tu ştii bai cine e bărbată-miu, băi, gunoiule, tu ştii ce o să vă facem, băăi? O să vă strivim, băăăi, nimeniule!!!”, i-ar fi strigat Gina Alexandra protestatarului.

În scurt timp, două maşini de poliţie ar fi ajuns la vila fiului lui Dragnea. Nimeni nu fusese agresat fizic, aşa că incidentul nu a fost urmat de sancţiuni. Poliţia ar fi fost apelată şi după puţin timp de la prima solicitare, de „socrul fiului marelui actor” pentru că din casa familiei Dragnea s-ar fi auzit ţipete, însă nu a mai intervenit.

***

Ştirea iniţială: Incidentul ar fi avut loc în urmă cu 10 zile. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 au deschis dosar penal in rem pentru ameninţare şi tulburarea liniştii publice, după ce fiul liderului PSD ar fi depus o plângere în acest sens, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, procurorul Andreea Ceauşu. 

"În urmă cu aproximativ două săptămâni, o persoană a formulat plângere cu privire la săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Anterior, aceeaşi persoană, prin apel 112, a sesizat că a fost agresată verbal de către doi necunoscuţi. Cercetările sunt continuate de către secţia de poliţie, sub supravegherea unităţii de parchet competente material şi teritorial, în stabilirea situaţiei de fapt şi de drept", precizează Poliţia Capitalei,potrivit Mediafax.

Liviu Dragnea, a declarat luni că fiul său a fost agresat de mai multe ori şi că de data aceasta s-a hotărât să depună plângere. „Nu pot să vă dau mai multe detalii, uumai că a fost agresat de mai multe ori ştiu. Se pare că într-un final a decis să depună plângere", a spus liderul PSD.

Nunta cu protestatari

Valentin Dragnea, fiul liderului PSD Liviu Dragnea, s-a căsătorit la sfârşitul lunii august. Petrecerea a avut loc la Palatul Snagov, unde au fost invitaţi toţi parlamentarii şi primarii importanţi ai PSD. 

Câţiva protestatari au întâmpinat invitaţii la nunta fiului lui Liviu Dragnea, pe marginea drumului către Palatul Snagov, cu pancarte pe care au scris mesaje anti-PSD. De frica huiduielilor, liderul PSD a mutat cununia religioasă de la biserica Sfântul Elefterie din centrul Capitalei la capela de la Snagov. „Nuntă cu penali”, „M... PSD”, „Casă cu gratii pentru tată socru”, „Fără penali” sunt mesajele de pe pancartele protestatarilor. „Am venit pentru nunta băiatului lui Dragnea. Vrem să îi urăm să facem un dans cu dânsul şi să răpim socrul mare, să-l ducem într-o pădure în Buzău să stea cu mistreţii, să vedem dacă ia pesta porcină de acolo”, a spus o protestatară, potrivti Mediafax. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite