Familia Regală se reuneşte în Elveţia. Principele Nicolae poate participa la funeralii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Principele Nicolae cu Radu Duda si principesa Margareta FOTO Mediafax
Principele Nicolae cu Radu Duda si principesa Margareta FOTO Mediafax

Şefa Casei Regale, Principesa Margareta, a ajuns marţi, la Aubonne, în Elveţia, la reşedinţa privată a Majestăţii Sale, unde în zilele următoare sunt aşteptaţi şi ceilalţi membri ai Familiei Regale pentru a participa la ceremoniile care vor fi organizate pentru comemorarea Regelui Mihai. De asemenea, la ceremoniile din România este aşteptă şi Irina Walker, fiica regelui aflată în Statele Unite, anunţă TVR.

Potrivit corespondentului TVR, în zilele următoare vor ajunge în Elveţia şi celelalte fiice ale Regelui Mihai - Principesa Elena şi Principesa Sofia, Principesa Maria aflându-se deja la Aubonne. La funeraliile din România va participa şi fiica aflată în Statele Unite, Irina, care a fost absolvită de orice vină după ce a avut probleme în justiţie în anii trecuţi, probleme în urma cărora şi-a pierdut titlul de principesă

La evenimentele din Elveţia, vor fi prezenţi şi cei care nu pot veni la funeraliile din România.

Principelui Nicolae nu i se va interzice participarea la funeralii.

Familiei Regale i-a fost dificil să găsească o biserică ortodoxă pentru că Majestatea Sa este ortodox şi a ţinut să-şi păstreze religia poporului chiar şi în exil, a precizat corespondentul TVR.

La Liturghia săvârşită, miercuri, în biserica parohiei româneşti „Sfântul Gheorghe” din Stockholm, Episcopul Macarie a săvârşit o slujbă de pomenire pentru odihna sufletului Regelui Mihai.

Prima fotografie de la rugăciunea pentru Regele Mihai

familia regala lumanari pomenire regele mihai prima poza instagram

„Să îi mulţumim Regelui Mihai pentru prezenţa nobilă, discretă şi demnă printre noi şi să ne rugăm pentru odihna sufletului său. Se cuvine, cuacest prilej, să medităm duhovniceşte şi la ceea ce a însemnat regalitatea pentru noi, românii, dar şi la tragediile istorice care au implicat direct România şi pe Regele Mihai. Să ne amintim că deviza istorică a regilor României a fost: «Nimic fără Dumnezeu!»”, a declarat Episcopul Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord. 

Acesta vorbeşte despre încercările istorice traversate de regele Mihai ”demn şi cu stăpânire de sine, cu o mare încredere în ce suntem şi ce putem fi, ca ţară, ca neam”.

”Regele Mihai este, poate, singurul care ştia să ne insufle în mod autentic încredere în viitorul nostru, prin atitudinea şi convingerea sa, pentru că avea încredere sinceră în noi şi în potenţialul acestei naţiuni. Să ne amintim, aşadar, de Regele Mihai şi să ne rugăm pentru ca Bunul

Dumnezeu să aşeze sufletul său acolo unde drepţii se odihnesc!”, a mai spus Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord.

Trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi adus miercurea viitoare în ţară şi transportat la Castelul Peleş, pentru două zile. Sicriul va fi adus apoi la Bucureşti. Funeraliile vor avea loc sâmbătă, pe 16 decembrie, la Curtea de Argeş.

COLAJ FOTO REGE

Moment de reculegere în Camera Deputaţilor în memoria regelui Mihai

Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor de miercuri a început cu un moment de reculegere în memoria regelui Mihai, continuând cu difuzarea unor fragmete din discursul susţinut de fostul suveran în plenul Parlamentului, în octombrie 2011.

„Vă propun să păstrăm un moment de reculegere pentru Majestatea Sa, regele Mihai. Vă invit să vizionăm câteva secvenţe din discusul susţinut de Majestatea Sa în şedinţa din 25 octombrie 2011”, a spus preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, la începutul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor.

Pe ecranul central din sala de plen a Camerei Deputaţilor au fost difuzate mai multe fragmente din discursul susţinut de regele Mihai în 2011.

”Am primit cu bucurie şi cu speranţă invitaţia reprezentanţilor legitimi ai poporului. Prima noastră datorie astăzi este să ne amintim de toţi cei care au murit pentru independenţa şi libertăţile noastre, în toate războaiele pe care a trebuit să le ducem şi în evenimentele din Decembrie 1989, care au dărâmat dictatura comunistă. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru. 

Nu m-aş putea adresa naţiunii fără a vorbi despre Familia Regală şi despre importanţa ei în viaţa ţării. Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie.

Am servit naţiunea română de-a lungul unei vieţi lungi şi pline de evenimente, unele fericite şi multe nefericite. După 84 de ani de când am devenit Rege, pot spune fără ezitare naţiunii române: Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere.

Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!”.

Te-ar putea interesa şi:

Tulburătoarea confesiune a suveranului: „Gândesc în limba română, Biblia o citesc în română. Cum să uit limba poporului meu?“

Prima declaraţie a Principesei Margareta, noul Şef al Familiei Regale a României, după moartea Regelui Mihai

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite