EXCLUSIV George Friedman, fondatorul Stratfor: Suntem deja într-un Război Rece. SUA nu vor apăra România, dacă ea nu face eforturi pentru a se apăra
0
România se află în plin proces de a-şi defini relaţia cu SUA, iar SUA încearcă să stabilească ce forţă militară trebuie să aibă România, un aliat esenţial al Washingtonului, în contextul crizei din Ucraina, explică George Friedman, fondatorul agenţiei de analize geopolitice Stratfor.
Aflat în Bucureşti a doua oară în acest an, unde participă la cea de-a treia ediţie a Bucharest Forum, organizat de Institutul Aspen, specialistul în geopolitică George Friedman a vorbit pentru „Adevărul” despre posibilitatea organizării unui referendum pentru autonomia Ţinutului Secuiesc, connflictul din Ucraina şi cooperarea militară dintre România şi SUA.
George Friedman consideră că NATO - „care, de fapt, înseamnă SUA, pentru că restul aliaţilor nu au forţă militară” - nu va ajunge să poarte un război direct, deschis în Ucraina şi arată că toate măsurile luate de SUA pentru consolidarea flancului estic al Alianţei Tratatului Nord Atlantic depind de eforturile României de a se apăra singură.
Pe fondul referendumului care a avut loc în Scoţia, vedeţi vreo posibilitate reală de se a organiza un referendum în România privind autonomia minorităţii ungare?
Lăsaţi-mă să vă răspund într-un sens mai larg. Am văzut o uniune veche de 300 de ani între Scoţia şi Anglia care nu a fost înţeleasă de aproape 45% dintre votanţi şi asta în inima unei Europe unite, stabile. Acum există o mişcare pentru independenţa Cataloniei, o altă uniune care datează de aproximativ 500 de ani cu Spania. Acordul general de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial a fost ca problemele privind graniţele care au condus la declanşarea celor două războaie mondiale să nu mai fie puse în discuţie.
Oricare ar fi graniţele acum, acolo trebuie să rămână. Asta a dat naştere unor lucruri ciudate în Polonia, unde o parte a fost luată de la germani şi a devenit Polonia, unde jumătatea de est a Poloniei care a fost cucerită de sovietici, să rămână parte din Uniunea Sovietică. Întrebarea despre graniţele Ungariei stabilite prin Tratatul de la Trianon, şi, în acelaşi sens în care graniţele Poloniei sau ale Scoţiei nu au fost pe placul localnicilor, nu a fost niciun secret că nici Ungariei nu i-a convenit acest pact.
Dar Europa a avut un acord. Acum, din cauza scoţienilor, acest acord e un pic deschis şi eu cred că poate fi catastrofal pentru Europa. Unele divorţuri sunt precum cele dintre cehi şi slovaci: de catifea. Altele sunt uşoare, cum ar fi fost cel dintre Scoţia şi Marea Britanie. Iar altele, cum ar fi graniţele Poloniei de la est, sau problema Ungariei cu România, nu ar fi manevrate într-un mod drăguţ. Nu poţi deschide uşa pentru unul şi nu pentru toţi. Tocmai de aceea am fost foarte deranjat de evenimentele din Scoţia. Nu că americanilor chiar le pasă de Scoţia, dar Europa este aliatul nostru. Avem nevoie de o Europă stabilă şi când problema graniţelor Europei este deschisă dezbaterii, începe războiul. Ca american, chiar nu-mi pasă unde sunt graniţele României sau ale Ungariei.
Dar aveţi origini maghiare.
Da, aşa este, şi mă duc în Ungaria, şi-mi place, dar, sincer, sunt mult mai interesat de Texas. Deşi vorbesc ungureşte acasă, eu am crescut ca american, am plecat din Ungaria atunci când aveam şase luni. Din punctul meu de vedere sunt foarte fericit să văd graniţa acolo unde e deja pentru că astfel se evită conflictele. Adevărata problemă a Europei este aceasta: din 1914 până în 1945, 100 de milioane de europeni au murit din cauza disputelor pentru graniţe. Un număr incredibil. Din 1945 până în 1992, Europa a fost ocupată de americani, de sovietici, iar deciziile de război şi pace nu se luau la Paris sau la Bucureşti, se luau la Washington şi la Moscova. Şi nu era niciun război.
Din 1992 până în 2008, Europa a fost autonomă, dar foarte prosperă. Acum este o nouă perioadă. Europa este autonomă, dar nu aşa prosperă. Aşa că acum se pune adevărata problemă a Europei: oare perioada de 31 de ani dintre 1914 şi 1945 chiar s-a încheiat? E istorie deja? Sau se poate întâmpla din nou? Europenii sunt foarte încrezători că nu se poate întâmpla din nou. Noi, cei care am studiat Europa, întrebăm de ce. Aşa că mi-e tare teamă de orice schimbare de graniţe, oricât de legitime ar fi solicitările Poloniei sau ale altora. Pentru că o dată ce Europa începe să se schimbe, nu se va opri.
Dar vedem cel puţin o duzină de mişcări separatiste în Europa, vedem trei în Spania, încă două în Franţa, vedem Italia, România, vedem Transnistria. Avem multe mişcări separatiste în Europa, cum să ne descurcăm cu ele şi să nu schimbăm graniţele?
Dacă majoritatea populaţiei din regiune îşi doreşte separarea, fie poţi să porneşti un război, fie îi laşi să plece. Eu nu pot face nimic ca american să-i conving pe unguri să nu-şi dorească separarea.
Vorbiţi de riscurile imense care derivă din renunţarea la regiuni. Sunt aceste riscuri atât de mare încât, în anumite cazuri, războiul să fie o opţiune mai bună pentru ele?
Riscul unor regiuni care vor să se separe este războiul. Kosovo este un exemplu. Europa a făcut destule excepţii privind schimbarea graniţelor, cum ar fi în Kosovo, sau Nagorno-Karabah din Caucaz. Problema pentru mine nu este cât de legitim este războiul, ci cum eviţi războiul. Nu ştiu dacă Europa poate evita războaie, nu ştiu dacă cel din '45 a încheiat istoria europeană, dar ştiu că dacă începem să avem minorităţi în toată Europa care cer autonomie... Şi nu trebuie gândite ca probleme de sine stătătoare, chiar dacă eşti român, Ungaria nu este o singură problemă, este parte dintr-un set de „obişnuinţe“ care sunt pe cale să se petreacă. În 1992, Uniunea Sovietică s-a dizolvat. Părţi din ea, ţările baltice, Ucraina, toate au devenit independente. Am ovaţionat. Bine. Dar dacă am întâmpinat cu bucurie asta, de ce nu şi situaţia actuală? Aşa că nu sunt un avocat şi nici un opozant a nimic. Este o problemă a europenilor, şi acesta este preţul care trebuie plătit pentru independenţa naţională. Dar avertizez că, dacă începeţi acest proces (el fiind deja început), nu ştiu unde se va termina.
Vedeţi asemenea ameninţări şi dintr-o posibilă uniune dintre România şi Republica Moldova şi bineînţeles Transnistria care aparţine de Moldova?
Dacă începem să mutăm graniţele oriunde, le vom muta oriunde. Eu aş zice că, dată fiind noua criză cu Rusia, sau criza actuală din Uniunea Europeană, lucruri de care nu ne temeam acum zece ani, acum cinci ani, se întâmplă. Eu aş susţine că în orice moment al istoriei, momentul în care să nu aduci în discuţie aceste probleme este acum. Dar bineînţeles că atunci când este momentul din istorie în care haosul ameninţă, oamenii îl vor crea. Nu am nicio soluţie pentru această problemă. Eu, ca american, spun simplu că ne dorim un parteneriat cu Europa. Dacă haosul izbucneşte în Europa, parteneriatul nostru va fi şi mai slab decât acum. Toţi visează să trecem prin astea în pace. Să vedem ce se întâmplă.
Vedeţi vreo soluţie pentru conflictul din Ucraina fără a se ajunge la război deschis?
În Ucraina nu va fi un război pentru că europenii nu au armate, iar americanii nu vor lupta un război în Ucraina. Ruşii sunt foarte slabi, au eşuat în Kiev, au eşuat în est, acum încearcă să folosească energia. Nu cred că va fi un război în sensul că vor fi trupe americane mobilizate către est şi trupe ruseşti care înaintează spre vest. Dar va fi un mic război rece. Nu precum cel anterior, dar va fi.
Dar nu suntem deja în unul?
Ba da, iar acum facem alianţe. România, după vizita vicepreşedintelui Biden, după vizita Secretarului Apărării Chuck Hagel, este cu siguranţă graniţa.
Nu vedeţi un război deschis, dar vedem o consolidare a prezenţei militare NATO.
Nu am luptat niciodată Războiul Rece. Noi aveam suficientă forţă astfel încât sovieticii să nu poată ataca, noi evident că nu puteam ataca în profunzimea URSS, nu suntem Napoleon, nu suntem Hitler, nu suntem nebuni. Dar am construit o structură de alianţă şi am transformat Germania de Vest în inima acestei alianţe şi am făcut Germania de Vest o ţară bogată - prin ajutoare, prin deschiderea pieţei noastre către ei. Strategia americană în orice situaţie este să luăm ţările cele mai vulnerabile şi să le întărim. Şi, abia apoi, le garantăm securitatea în cazul în care au nevoie de asta. Însă strategia SUA nu presupune să-şi preia cea mai mare parte din responsabilitate. Nu vom încerca niciodată să apărăm o ţară europeană care nu este pregătită să se apere singură.
Nici în eventualitatea unei agresiuni militare?
Nu poţi apăra o ţară în faţa unei invazii. Polonia, în 1939, a picat în şase săptămâni. Cum o aperi? Cum trimiţi forţe acolo?
Dar vorbim de un aliat NATO. România are cetăţeni români în Ucraina. Dacă ar fi nevoită să-i protejeze?
Şi Ungaria are cetăţenii ei, dacă va vrea să-i protejeze? Atenţie! Trebuie să avem mare atenţie cu asta. Uite care e problema: NATO este o alianţă militară. Majoritatea ţărilor din NATO nu au armate. Din punctul de vedere al americanilor, NATO nu există. Oricine îţi poate acorda un sprijin simbolic, iar britanicii şi francezii îţi pot furniza sprijin concret, dar limitat. Atunci când oamenii spun NATO, de fapt vor să spună SUA. Iar SUA au intervenit în Europa de trei ori în ultimul secol şi de fiecare dată a fost în ultimul moment. După ce a căzut ţarul, am trimis un milion de oameni în Primul Război Mondial. Am invadat Europa în 1944, în Normandia. În timpul Războiului Rece, am trimis trupe defensive.
Aşa că strategia americană presupune patru etape. Prima este să construim o structură de alianţă. A doua presupune consolidarea şi înarmarea alianţei. Iar a treia este ca structura de alianţă să preia cea mai mare parte a responsabilităţii pentru apărarea naţională. A patra înseamnă că SUA garantează intervenţie dacă este nevoie, având deja ceva trupe aici.
Noi ne aflăm acum în cea de-a doua etapă. Am identificat Polonia, România şi Turcia drept aliaţi esenţiali. Suntem în plin proces de a stabili ce fel de forţă va avea România şi care va fi relaţia noastră cu România.
Practic, ce înseamnă asta? Vom asista la o şi mai mare consolidare a prezenţei militare NATO în România?
Încă o dată: cine din NATO?
Trupe americane în România.
Nu, dacă românii nu sunt dispuşi să construiască o forţă echivalentă pentru apărarea lor naţională.
Se vorbeşte şi despre mobilizarea unor rachete defensive de tip Patriot pe teritoriul României.
Este foarte probabil să fie mobilizate. Ceea ce dau SUA într-o alianţă este tehnologie şi apărarea finală, dacă se ajunge acolo. Ceea ce România trebuie să dea în alianţă este prima apărare. Cred că problema acestei regiuni şi a României este că prima întrebare pe care o puneţi este: „Ce va face NATO pentru noi?”. Însă prima întrebare pe care o pun SUA este „Care NATO? Vorbiţi cu noi!”. Apoi, a doua întrebare pe care o pun este: „Dar voi ce faceţi pentru a vă apăra?”. Polonia a făcut nişte paşi substanţiali. Turcia, bineînţeles, este o putere militară majoră în regiune. Înţelegem istoria României, înţelegem de ce nu este încă aşa cum ar trebui să fie, nu ne aşteptăm la miracole. Însă România trebuie să-şi ia un angajament faţă de propria ei apărare. Aşa cum spunem noi, independenţa României nu este mai importantă pentru noi decât este pentru România.
Aşa că nu cred că va fi război, ci se va trasa un cordon sanitar între ele. Cred că România şi Marea Neagră sunt verigi cheie ale acestui cordon. SUA au o relaţie de colaborare foarte bună cu România şi cred că România înţelege ce înseamnă dacă ruşii vin în Carpaţi. Aceste piese sunt la locul lor, însă publicul român se confruntă cu o provocare: vă doriţi să fiţi o naţiune. Asumaţi-vă responsabilitatea pentru naţiunea voastră.
Creşterea bugetului apărării în România ar atrage investiţii din punct de vedere militar din partea aliaţilor străini?
Va atrage numeroase investiţii private americane. Americanii sunt foarte interesaţi să investească în România. Iar în politica externă a SUA, acolo unde trimit banii şi investiţiile, acolo se îndreaptă şi atenţia politicii externe. Una dintre problemele relaţiei România-SUA este că a fost foarte dificil să investeşti în România, mai ales în ceea ce priveşte gazele naturale şi alte lucruri de alte lucruri de care americanii sunt interesaţi şi vor să le dezvolte.
Nu poate fi o relaţie asimetrică. Nu puteţi spune: „Uitaţi, vrem să ne apăraţi ţara, dar nu vrem să faceţi investiţii în România”. Cred că suntem în plin proces de a ne maturiza relaţia. Cred că posibilităţile de a atrage investiţii americane sunt enorme - şi nu doar în sectorul energiei. Americanii sunt cu siguranţă pregătiţi să garanteze părţi din sistemul naţional de apărare a României.
Să ne uităm la Coreea de Sud. Acum 50-60 de ani era o naţiune de cultivători de orez. Astăzi este una dintre cele mai dinamice economii din lume. A fi un partener strategic al SUA aduce riscuri, dar aduce cu siguranţă şi beneficii.
Vedeţi vreun risc pentru relaţia SUA-România în contextul intenţiilor României de a-şi consolida relaţiile cu China?
Nu cred că există vreo provocare. V-aş avertiza însă că, de regulă, investiţiile chineze vin la pachet cu muncitori chinezi. Investiţiile americane nu aduc niciodată muncitori americani - pentru că sunt prea scumpi. Aşa că investiţiile americane sunt diferite de investiţiile chineze. Companiile americane vor angaja români, îi vor instrui, nu-şi vor aduce propriii muncitori. Chinezii o vor face. Însă nu ne afectează deloc. Dacă găsiţi o afacere bună din China, încheiaţi-o. SUA nu se îngrijorează pentru lucruri. Suntem departe şi suntem foarte puternici, aşa că nu ne poate deranja. Însă, ca prieten al României, v-aş recomanda să vă uitaţi cu mare atenţie la înţelegerea pe care aţi făcut-o cu chinezii - la fel şi cu înţelegerile cu americanii. Citiţi mereu şi ceea ce scrie cu litere mici.
Se încarcă comentariile...
