Dosarul „Limuzina“. Şi Gabriel Oprea cere sesizarea CCR cu privire la pragul valoric pentru abuzul în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriel Oprea FOTO Eduard Enea
Gabriel Oprea FOTO Eduard Enea

Avocatul lui Gabriel Oprea a anunţat că vrea să ridice excepţia de neconstituţionalitate în cazul pragului valoric privind infracţiunea de abuz în serviciu, în dosarul în care fostul ministru de Interne este judecat pentru abuz în serviciu.

Un magistrat asistent de la Curtea Supremă a citit astăzi în şedinţa publică rechizitoriul în dosarul ”Limuzina”, în care fostul vicepremier al României, Gabriel Oprea, este judecat pentru abuz în serviciu.

Pe rând, toţi cei implicaţi au fost întrebaţi care este poziţia procesuală, dacă recunosc, sau nu, acuzaţiile procurorilor DNA. De asemenea, ei au fost întrebaţi dacă doresc să beneficieze de procedura simplificată, în care inculpaţii recunosc acuzaţiile, pentru a beneficia de reducerea cu o treime a condamnării.

Toţi cei implicaţi în dosar, ofiţeri DIPI şi Gabriel Oprea, au declarat că sunt nevinovaţi şi au dat o scurtă declaraţie. ”S-a citit rechizitoriul, am ascultat faptele pentru care am fost trimis în judecată, şi menţionez că nu doresc aplicarea procedurii simplificate, deoarece mă consider nevinovat. Doresc să fiu audiat de instanţa, intenţionez să-mi expun propria variantă cu privite la acuzaţiile pentru care am fost trimis în judecată”, a declarat Gabriel Oprea.

Cere sesizarea CCR

Instanţa a trecut apoi la mai multe solicitări ale avocaţilor inculpaţilor. Avocatul lui Gabriel Oprea, Dan Lupaşcu, a anunţat că vrea să ridice o excepţie de neconstitutuonalitate în acest caz, cea privind lipsa pragului valoric în cazul infracţiunii de abuz în serviciu. Această excepţie a fost ridicată şi de avocaţii Bombonicăi Prodana, fostă Dragnea, iar cazul a fost trimis la Curtea Constituţională (CCR). Ceilalţi avocaţi din dosar au fost de acord cu pledoaria lui Dan Lupaşcu. Curtea Supremă urmează să se pronunţe pe acest aspect.

Avocatul unuia dintre ofiţerii DIPI judecaţi în acest caz a cerut secretizarea şedinţelor de judecată în acest proces. Motivele ar ţine de informaţii sensibile privind serviciile secrete. Ceilalţi avocaţi au fost de acord cu acesta, dar procurorul DNA s-a opus. Curtea urmează să se pronunţe şi pe acest aspect.

O altă discuţie a fost privind audierea celor nouă martori cu identitate protejată. O parte din aceştia ar fi ieşit la pensie, iar inculpaţii din dosar sunt fie suspendaţi din funcţie, fie pensionaţi.

Următorul termen de judecată a fost stabilit pe 23 mai.
 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite