UPDATE Elena Udrea rămâne în arest preventiv. Magistraţii au respins contestaţia fostului ministru în dosarul „Gala Bute”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elena Udrea a fost arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”FOTO Marian Iliescu
Elena Udrea a fost arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”FOTO Marian Iliescu

Elena Udrea rămâne în arest preventiv în dosarul „Gala Bute”, până la sfârşitul lunii aprilie, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins contestaţia fostului ministru al Dezvoltării şi Turismului faţă de prelungirea măsurii. Decizia instanţei e definitivă.

UPDATE Elena Udrea rămâne în arest preventiv în dosarul "Gala Bute", până la sfârşitul lunii aprilie, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a respins contestaţia fostului ministru faţă de prelungirea măsurii, dispusă în 23 martie. Decizia este definitivă. 

Prin urmare, fostul ministru şi preşedinte al Partidului Mişcarea Populară va petrece Paştele în arest, situaţie în care se vor afla şi alte persoane din acelaşi dosar. Instanţa a prelungit arestul preventiv pentru fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana.

UPDATE Marius Striblea, avocatul Elenei Udrea, a declarat, joi, că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au justificat prelungirea arestului preventiv pentru fostul ministru al Dezvoltării prin faptul că aceasta a făcut parte dintr-un guvern care a tăiat pensiile şi salariile.

„Procurorii au afirmat că doamna Elena Udrea trebuie să stea în arest pentru că a făcut parte dintr-un guvern care a tăiat pensiile şi salariile, lucru pe care noi l-am combătut ca nefiind o chestiune juridică. Toată încheierea fondului cuprinde o motivare care poate fi folosită la orice caz de corupţie. Judecătorul nu poate discuta despre fondul cauzei, ci despre măsura preventivă şi nu poate folosi termeni radicali, că s-au săvârşit infracţiuni. Are obligaţie de rezervă, în sensul că trebuie să folosească exprimări de genul 'sunt presupuse a fi săvârşite infracţiuni'. Pe de altă parte, motivarea pe care a folosit-o judecătorul fondului, cu schimbarea numelui Udrea, poate fi folosită la orice caz de corupţie din lumea asta", a spus Marius Striblea.

Acesta a adăugat că procurorii au invocat faptul că Udrea trebuie să stea în arest pentru că este pericol public. El a spus că anchetatorii pot considera „pericol public” pe oricine, sintagma putând fi uşor interpretabilă.

„Doamna Udrea nu prezintă niciun pericol pentru ordinea publică şi în acest moment nu mai există niciun temei legal pentru ca măsura preventivă să fie prelungită. Activităţile pe care vor procurorii să le desfăşoare în aceste 30 de zile, din care au mai rămas 23, nu reclamă starea de arest. Ele pot fi făcute şi cu doamna Udrea în stare de libertate. (...) Procurorii pot să considere pericol public pe oricine. În actuala legislaţie, sintagma «pericol pentru ordinea publică» poate, cu un pic de imaginaţie, deveni uşor manipulată astfel încât şi un copil poate fi un pericol pentru ordinea publică, chiar şi un nou născut, în ideea că va creşte odată şi va fi un criminal", a precizat apărătorul fostului ministru.

Avocatul Marius Striblea a subliniat că măsura preventivă în cazul Elenei Udrea „se transformă tot mai mult într-o pedeapsă anticipată”.

UPDATE Magistraţii Curţii Supreme, care analizează contestaţia Elenei Udrea la măsura arestului preventiv, au rămas în pronunţare. La ieşirea din sala de judecată, avocatul fostului ministru a declarat că ”nu mai este niciun temei legal ca arestul să fie prelungit”.

Fostul ministru Elena Udrea a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), fiind însoţită de poliţiştii care au adus-o din arest, pentru a fi prezentă la judecarea contestaţiei sale la decizia din 23 martie a unui judecător de drepturi şi libertăţi de la instanţa supremă, care a decis prelungirea arestului preventiv în cazul său.

Potrivit referatului cu propunerea de prelungire a măsurii preventive, în urma cercetărilor făcute după ce s-a dispus arestarea inculpaţilor, s-a confirmat „situaţia de fapt reţinută de către judecătorul de drepturi şi libertăţi şi au adus date noi, care demonstrează acuzaţiile formulate împotriva inculpaţilor”.

Vestea bună pentru Udrea a venit tot vineri, când aceiaşi anchetatori au renunţat să mai ceară prelungirea arestului la domiciliu al deputatei, luată în dosarul ”Microsoft”, care a expirat pe 17 martie. Dacă judecătorii nu vor admite cererea de prelungire a arestării din dosarul ”Gala Bute”, Elena Udrea va putea pleca acasă. În acelaşi dosar, procurorii au cerut prelungirea arestului preventiv şi pentru Rudel Obreja, fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box, Tudor Breazu, Ştefan Lungu şi Gheorghe Nastasia.

Udrea vs. Topoliceanu

Elena Udrea a fost pusă, săptămâna trecută, faţă-n faţă cu cei patru denunţători ai săi: Ana Maria Topoliceanu, Ştefan Lungu, Adrian Gărdean şi Gheorghe Nastasia. Asistată de avocaţi, timp de mai bine de şapte ore, Udrea a pus întrebări, dar a şi răspuns la întrebări legate de faptele de corupţie pentru care este acuzată. 

Prima cu care s-a confruntat Elena Udrea a fost „prietena” sa, Ana Maria Topoliceanu, cu care mergea la shopping, la Paris. Fosta şefă a Companiei Naţionale de Investiţii a încercat să o pună în dificultate pe Udrea.

Elena Udrea: Din banii primiţi de dumneavoastră de la societatea Consmin prin intermediul lui Lungu Ştefan şi Breazu Tudor aţi dat o parte doamnei Udrea Elena Gabriela?

Ana Maria Topoliceanu: Pe toţi, într-o formă sau alta.

Elena Udrea: Dacă în perioada 2010-2012 aţi achitat bunuri şi servicii de care a beneficiat doamna Udrea Elena Gabriela?

Ana Maria Topoliceanu: Da, inclusiv din banii de la Consmin.

Elena Udrea: În ce formă şi în ce împrejurări dădeaţi banii proveniţi de la Consmin doamnei Udrea Elena Gabriela, aşa cum aţi susţinut?

Ana Maria Topoliceanu: O parte a fost excursia la Danai (Grecia), o altă parte cash. Au mai fost situaţii în care îi plăteam salariul lui Breazu Tudor.

Elena Udrea:  Plăţile cash  unde se făceau, de câte ori şi de ce sume era vorba?

Ana Maria Topoliceanu: La ea acasă, la minister, cred că de două ori, eu suma totală am văzut-o când am văzut actele, cred că în jur de 10.000 euro fiecare. 

„Sponsorul“ Adrian Gărdean

În cadrul confruntărilor, Elena Udrea a stat faţa-n faţă şi cu Adrian Gărdean, căruia i-a adresat câteva întrebări. Omul de afaceri a vorbit despre „sponsorizările” pe care le-a făcut pentru a primi contracte de la MDRT.

Elena Udrea: Când aţi întâlnit-o pe doamna Udrea Elena Gabriela, în cursul anului 2011, la pensiunea domnului Nastasia Gheorghe, aţi avut vreo discuţie cu aceasta referitoare la plata unor sume de bani?

Adrian Gărdean: Am avut o discuţie foarte scurtă referitor la derularea lucrărilor de la Straja. (...) Domnul Nastasia urma să se ocupe de derularea în continuare a contractului, de plăţi şi de sponsorizări. Având în vedere că se derulase anterior un alt contract finanţat de minister, iar Lungu Ştefan îmi spusese că trebuie să fac plăţi de aproximativ 10% prin intermediul firmei sale, ceea ce s-a şi întâmplat, în acest context am înţeles că referirea doamnei Udrea la sponsorizări se referea la plăţi similare.(...)

Elena Udrea: Ce sponsorizare v-a indicat domnul Nastasia să faceţi?

Adrian Gărdean: Nicio sponsorizare. Mi-a indicat o sumă de bani pe care trebuie să o aduc, în principiu 10%, nu am adus întreaga sumă de bani pentru că nu dispuneam de ea la momentul respectiv, iar în completare mi-a indicat să fac o sponsorizare.

Elena Udrea: În scurta aceea discuţie, cumva aţi simţit că vă şi condiţionez proiectul de aceste sponsorizări?

Adrian Gărdean: Percepţia mea era că în zona ministerului erau mai multe persoane implicate, care cereau diferite sponsorizări pentru campanii electorale, un procent de 10%, confirmat până atunci de contractele deja finalizate sau în curs de execuţie. 

„Postacii“ o costau pe Elena Udrea 10.000 euro lunar

Potrivit anchetatorilor DNA, Ana Maria Topoliceanu şi Tudor Breazu plăteau nu mai puţin de 10.000 euro lunar pentru plata unui grup de persoane, care postau comentarii online. Folosind identităţi fictive pe paginile de internet ale unor ziare sau portaluri de ştiri, „postacii” scriau comentarii la diverse articole, în favoarea Elenei Udrea şi a PDL Bucureşti.

„S-a stabilit că inculpaţii Breazu Tudor Liberiu şi Topoliceanu Ana Maria foloseau sumele obţinute din infracţiunile de luare de mită pentru plata unor servicii efectuate în interesul organizaţiei Bucureşti a PDL şi al inculpatei Udrea Elena Gabriela, cu ştiinţa acesteia”, se arată în referatul în care DNA cere prelungirea arestării preventive pentru Elena Udrea.

Breazu şi Topoliceanu achitau lunar suma de 3.000 de euro persoanei care a coordonat într-o perioadă echipa de comunicare a organizaţiei PDL Bucureşti, după care s-a ocupat exclusiv de comunicarea publică a Elenei Udrea. 

„De asemenea, inculpaţii achitau sume care ajungeau uneori la 10.000 euro lunar unui grup de persoane, pentru care foloseau titulatura «postaci», şi al căror rol era de a posta comentarii sub identităţi fictive pe paginile de internet ale unor ziare sau portaluri de ştiri. 

Aceste persoane primeau zilnic de la persoana care s-a ocupat de coordonarea echipei de comunicare mesajele pe care trebuiau să le promoveze, după care accesau paginile de internet care le erau indicate şi comentau articolele relevante pentru a canaliza opinia participanţilor la aceste discuţii în direcţia dorită”, precizează anchetatorii.

Postacii, plătiţi „la bucată“

„Postacii” erau plătiţi în funcţie de numărul comentariilor formulate, pe baza unor statistici ţinute de coordonatorul echipei de comunicare a organizaţiei PDL Bucureşti, care s-a ocupat exclusiv de comunicarea publică a inculpatei Udrea Elena Gabriela, susţine DNA.

Anchetatorii subliniază că pentru aceste plăţi, mai ales pentru sumele mari de bani date internauţilor, nu se încheiau forme legale de plata. „Toate aceste plăţi se realizau fără a fi întocmite documente justificative, cu ştiinţă inculpatei Udrea Elena Gabriela, care primea periodic informări pe mail cu privire la situaţia plăţilor şi la eficienţa «postacilor» de la Breazu Tudor şi de la coordonator”, arată procurorii. 

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite