Dura lex sed lex

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simple rânduri de semnalare a unor nereguli bine documentate mai pot fi de interes general doar pentru cei care sunt sensibili la respectarea adevărului, aşa cum este acesta, incomod pentru unii.

43 de persoane sunt deja beneficiarele unor indemnizaţii puse în plată, în condiţiile în care nu îndeplinesc condiţiile legale. Suma anuală a acestor indemnizaţii este de 516.000 lei noi.

Lista persoanelor, calculele aferente şi suma menţionată fac parte integrantă din RAPORTUL COMISIEI DE ATESTARE PROFESIONALĂ A UNIUNII ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTI DIN ROMÂNIA, DIN 13 IUNIE 2017.

Documentul menţionat a fost înaintat, sub formă de sesizare, iniţial către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, cu nr. 22.429, din 26.07.2017. Ulterior, o sesizare similară a fost trimisă către primul-ministru al României, cu nr. 9.844, din 31.07.2017.

O evaluare de ultimă oră indică faptul că Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România are 1839 de membri, dintre care numai 1600 şi-au achitat cotizaţia la zi.

Uniunea a avut un număr dublu de membri, dar în condiţii de dezinteres tipic unei societăţi ce cultivă programat defetismul naţional, s-a ajuns la situaţia menţionată, interesul, din ultimele luni, pentru reînscriere, a fost generat de indemnizaţia girată de stat, pentru jurnaliştii pensionari, un drept obţinut după modelul oferit de cele similare acordate cineaştilor şi scriitorilor autohtoni.

Pe fondul unei nesiguranţe economice cunoscute, la nivelul simplilor cetăţeni, indemnizaţia a căpătat aureola unui miraj, pentru cei ce au avut doar preocupări pasagere, în arealul mediatic, foşti colaboratori, cu biografii mai degrabă triste, încercând să obţină bunăvoinţa unui terţ, care a ignorat dezacordul bine argumentat profesional, al preşedintelui Comisiei de Atestare Profesională şi a eliberat, cu de la sine putere, adeverinţele râvnite şi de... impostori.

După cum se precizează în raportul menţionat mai sus:

„Până la 07.06.2017, UZPR a eliberat 650 de Adeverinţe pentru acordarea indemnizaţiei, conform Legii 8/2006, modificată şi completată cu Legea 83/2016. La o indemnizaţie de 1000 lei lunar, valoarea fondurilor dislocate de către Ministerul Muncii pentru UZPR se ridică la aproximativ 650.000 lei lunar sau de 7.800.000 lei anual.”  

Din care - remember! - 516.000 lei ajung la cine nu îndeplineşte condiţiile legale.

Cel care a generat acest haos, care afectează finanţele statului, acuză acum, de o manieră absolut ridicolă, descalificantă, faptul că este victima unui „puci...militar”!!! În UZPR, din 1839 de membri, doar 60 provin din armată, jumătate fiind pensionari, unul singur dintre ei fiind în Consiliul Director.

Cu o inconştienţă patologică, sintagma dintre ghilimelele marcate în aliniatul de mai sus, a fost preluată de unii interesaţi în menţinerea maşinii de răsfirat bani, asta pentru că ei fac parte din nu puţinii jurnalişti care au plătit retroactiv, pe ultimii cinci ani, pentru a... simula condiţia de membru cu drepturi depline la indemnizaţie.

Cum cel mai puternic serviciu de informaţii al ţării are o secţie de apărare a Constituţiei şi în condiţiile în care calomnia marcată de aceeaşi sintagmă subminează statutul de democraţie dezvoltată, atribuit ţării noastre de aliaţi, sper ca aceste rânduri să fie suficiente pentru a se ajunge la concluziile legale necesare.

Sesizările adresate primului-ministru şi Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nu au decât un singur scop public.

Stoparea scurgerii de fonduri către persoane care beneficiază ilegal de o indemnizaţie la care alţi jurnalişti oneşti nici azi nu au ajuns.

Un teleast, altfel simpatic, care a citit raportul amintit, afirma, pe micul ecran, că este vorba de o uniune... obscură, o sintagmă menită, mai degrabă, să ascundă... netemeritatea sa în devoalarea unor abuzuri personale, în formă continuată.

Nu Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România - cu website-ul oficial uzpr.ro, cel de mai sus -, este obscură., ci cei uitaţi, de cine trebuie... pot pentru ca să zic,  în fotolii utile puterii politice, de ieri şi de azi.

Dar tocmai acest ultim detaliu contează, nu este aşa?

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite