Doina Cornea, chiar şi după moarte...

Aflu că premierul României, doamna Viorica Vasilica Dăncilă, nu şi-a găsit timpul ori nu a crezut de cuviinţă de a cere consilierilor domniei-sale trimiterea unei telegrame de condoleanţe familiei disidentei anti-comuniste Doina Cornea.

La urma, urmei, gestul sau, mă rog, absenţa acestei reverenţe mi se pare cum nu se poate mai explicabilă, perfect normală, cum nu s poate mai în notă, cum se zice, având în vedere partidul din care face parte d-na Dăncilă. Partidul, adică originile, trecutul şi năravurile acestuia.

Doina Cornea nu s-a numărat doar printre puţinii care i s-au opus pe faţă, cu identitate şi semnătură asumată lui Nicolae Ceauşescu. A făcut-o nu numai în scrisorile trimise posturilor de radio din străinătate. A apărut, de pildă, în filmul Dezastrul roşu al lui Josy Dubié, a vorbit despre România anilor 80, despre noi şi despre dictatură, despre bisericile dărâmate şi satele rase de pe faţa pământului, despre pustiul din sufletele noastre, despre ravagiile făcute de crearea omului nou, filmarea realizându-se la Cluj, în condiţii dramatice şi cu riscuri pe măsură.

La câteva zile după constituirea FSN şi a Consiliului acestuia, în decembrie 1989, doamna Doina Cornea a ajuns în studioul 4 al Televiziunii Române. Acolo a spus clar, spre disperarea slujbaşilor Televiziunii care nu au făcut decât să îşi mai schimbe o dată stăpânii, că înţelege să facă parte din aceste foruri nou create doar atâta vreme cât ele se vor dovedi a fi oneste. Adică în slujba adevăratelor idealuri ale unei Revoluţii anticomuniste.

La mai puţin de două luni, mai repede decât mulţi alţii, Doina Cornea le-a înţeles celor din FSN esenţa. Minciuna, falsul, natura comunistoidă, a demisionat din ele şi şi-a reluat disidenţa. Şi-a mai plătit apoi încă o dată scump libertatea. Alte insulte, articole defăimătoare apărute zilnic în ziarele controlate de FSN (Azi, Baricada, Adevărul condus de Darie Novăceanu, România Mare creată de Corneliu Vadim Tudor cu acordul generos al d-lui Petre Roman), filaje nu tocmai discrete făcute de agenţii nou creatului SRI condus de Virgil Măgureanu, calomnii scoase pe gură de însuşi noul şef al Statului, Ion Iliescu, creatorul şi, până astăzi, icoana pocită, falsă la care se închină membrii partidului din care face parte doamna Dăncilă, refuzul accesului la TVR, chiar o nouă dare pe mâna Procuraturii îndată după mineriada din septembrie 1991.

Iarăşi vocea Doinei Cornea nu a mai putut fi auzită decât pe unde scurte graţie directorului de atunci al Europei Libere, Nicolae Stroescu-Stinişoară, care a avut iniţiativa unor frecvente dialoguri radiofonice cu fosta profesoară de la Universitatea „Babeş-Bolyai”. Un semn că democraţia românească post-decembristă era şchioapă de vreme ce nu garanta dreptul la liberă exprimare.

Faptul că zilele acesta premierul României nu a socotit de cuviinţă să omagieze, fie şi numai printr-un gest simbolic, memoria Doinei Cornea dovedeşte că nici acum, chiar şi după moarte, PSD-ul nu poate să o ierte pe cea care s-a numărat printre primele voci care i-au smuls masca şi au arătat ce se află dincolo de zâmbetele- rânjet ale lui Ion Iliescu. Înlocuite astăzi de glumiţele şi chicotele ticăloase ale domnului Liviu Nicolae Dragnea. 

Text apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro