Dezmăţ financiar în TVR

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Continuă dezvăluirile referitoare la modul discreţionar, iresponsabil în care, cu sau fără acceptul unui fantomatic Consiliu de Administraţie, risipeşte banul public preşedintele-director general al TVR, d-na Doina Gradea.

Veniturilor considerabile vârâte din înalt ordin politic în buzunarele lui Ionuţ Cristache&co li se adaugă cele referitoare la onorariile cu care a fost procopsită actriţa eşuată Lavinia Şandru. Care pentru o emisiune amărâtă, fără har, fără stil şi fără urmă de fior jurnalistic primeşte nici mai mult, nici mai puţin de 2000 de euro pe lună. E modul în care şi-a dovedit echidistanţa sus-menţionata doamnă Doina Gradea. Să fim mai clari. Dl. Cristache este garantat politic de preşedintele PSD, Liviu Nicolae Dragnea, el i l-a băgat pe gât fostei şefe a instituţiei din Calea Dorobanţi 191, Irina Radu, şi tot el a avut grijă să îi obţină prelungirea unui contract oneros care, la fiecare prelungire, îi aduce tot mai mulţi bani unui pseudo-jurnalist care nu ştie decât să repete obsesiv hai, dom’le. În vreme ce sărmana femeie Lavinia Şandru, fosta soţie a lui Darius Vâlcov, este protejata doamnei Gabriela Firea. Care se bucură de o mare simpatie din partea pedegistei SRTV.

Învăţând încă de pe vremea în care deprindea limbajul colorat, de mahala, care i-a adus o jalnică celebritate naţională ce s-a decontat asupra instituţiei pe care o conduce spre dezastru, că cea mai bună apărare e atacul, ilustrissima doamnă Gradea a dat indicaţii preţioase Serviciului de comunicare din TVR (condus pe mai departe, nu la vedere, ci din umbră de Smaranda Vornicu) să emită un comunicat din care să rezulte că dezvăluirea contractului lui Cristache ar fi un delict. Iar aducerea la cunoştinţa publicului a banilor cu care sunt plătiţi pretinşii analişti politici independenţi, cam tot aceiaşi care se ocupă de dezinformare şi la România tv, şi la Antena 3, şi la Evenimentul zilei, să fie calificată ingerinţă cu caracter politic în strategia editorială a TVR. Ca şi cum nu s-ar vedea de la o poştă că oamenii lui Ghiţă şi Dan Voiculescu, de la Ion Cristoiu la Marius Pieleanu, de la Doru Buşcu la Mircea Dinescu fac pe faţă propagandă PSD cu acceptul şi complicitatea CNA. Acolo unde taie frunză la câini încă o serie de inşi îndatoraţi politic, aşa cum sunt Răsvan Popescu, Monica Gubernat ori Radu Herjeu.

Zilele trecute a fost dezvăluită o altă mega-afacere la fel de dubioasă care a contribuit la rându-i la golirea conturilor TVR. E vorba despre suma imensă cu care a fost plătit pentru vreo 15 minute de prezenţă actorul italian Gabriel Garko, recomandat drept invitat de onoare al Cerbului de Aur. Cel al cărui director a fost aceeaşi doamnă Smaranda Vornicu, în pofida calităţii ei de membru în Consiliul de Administraţie, din partea PSD, desigur. Sigur, doamna Vornicu a evitat să semneze contracte, a acţionat prin interpuşi, cert e că prin cine ştie ce miracol pe care are datoria să îl dezlege DNA, dl. Gabriel Garko a venit la Cerbul de Aur, prin intermediul unei firme de apartament. Iniţial, atunci când s-a semnat contractul, italianul ar fi trebuit să prezinte Cerbul...alături de Mădălina Ghenea. Care, nemaidorind să o facă, i-a făcut loc Iuliei Vântur. Numai că Iulia Vântur nu a fost pe placul lui Gabriel Garko. Acesta a mai invocat tot felul de pretexte, printre care lungimea textelor de prezentare, aşa că s-a limitat la două sau trei apariţii pe scenă în care, practic, nu a făcut nimic. Doar a debitat, încurcat, insipide impresii personale.

Nimeni din structurile de conducere ale TVR ori ale Cerbului de Aur, nici Doina Gradea, nici Smaranda Vornicu, nici Consiliul de Administraţie, nici Comitetul Director, nici Compartimentul juridic nu au mişcat un deget. S-au făcut că nu observă că Gabriel Garko a modificat, cu de la sine putere, obiectul şi clauzele contractului la a cărui ducere la îndeplinire se pare că ar fi avut un rol şi eternul şi penalul Cristian Zgabercea. 

Cam multe lucruri necurate se întâmplă în TVR de când în biroul din Carrefour îşi face veacul d-na Doina Gradea. Ele ar trebui elucidate, în pofida protecţiei politice de care se bucură respectiva insă. Şi a zidului pe care îl fac în jurul ei reprezentanţii PSD în Comisiile de cultură ale Parlamentului. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite