„Dedicată ţie, scumpă Românie!“ Un articol din ziarul diasporei româneşti din America din 28 August 1917

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ziarul America, editat în Cleveland în Statele Unite, a fost publicat în 28 August 1917 un articol, intitulat „După un An. 28 August 1916-28 August 1917“, în cinstea aniversării unui an de la intrarea României în război. Redau aici textul original, fără nicio intervenţie din partea mea, ca editor, invitându-vă la lectură şi meditaţie. Orice comentariu este de prisos!

Dedicată ţie

Scumpă Romînie

Ţară. Petec scump de pămînt, urzit din lacrămi şi din sînge.

Mărginită de o parte de Carpaţii falnici, tu nu ai putut să îmbrăţoşezi la sînul tău pe toţi copii buni ai Tăi. De cea l’altă parte trufia habsburgică ţi-a răpit o altă mînă bună de copii buni. Iar în coapsa şi partea de mează-zi a Ta, bătrîna Dunăre, a fost mărturia tăcută a căderii şi înălţării Tale prin veacuri. Ea a fost biruită de strămoşii Tăi, ea Ţi-a sărutat poala, de cum Te- a întîlnit. Şi tot soiul de avuţii Ţi-a adus din ţinuturile îndepărtate dinspre soare apune.

Carpaţii falnici cu cuiburi de vulturi, cari din văzduh căutau la Tine ca la patria lor, la pămîntul de naştere al lor.

Ţară! Cuib de vulturi sunt munţii şi stîncile Tale. Şi-n rîurile Tale frumoase şi spumegoase, ca şi păraiele Tale repezi şi sălbatice, să oglindeşte cea mai frumoasă poezie.

Mănoase sunt cîmpiile Tale cu spicul de aur, cărora astăzi, încă, streinul le fură belşugul. Frumoase sunt vitele şi livezile Tale şi pline de sfîntă şi duioasă poezie pădurile şi văile alături de satele Tale. Cucernice sunt rugile cetăţenilor Tăi, alăturea cu pămîntul umiliţi. Şi vulturi – în războaie – sunt locuitorii tăi, fraţi ai vulturilor din Carpaţi. Iar Bărăganul Tău grînar a fost Europei. Dar întotdeauna – duioasă Ţi-a fost „Doina”.

Şi cum să nu fie ea duioasă cînd locuitorii Tăi îşi ştiau pe fraţii lor de un sînge robiţi domniilor streine!... Cînd ştiam că nu întreg Neamul Românesc să poate adăpa la isvorul de viaţă dătător al Culturii ce răsărea tot mai învingătoare din scînteierile minţilor bărbaţilor Tăi fruntaşi.

Ţară! Petec scump de pămînt, urzit din lacrămi şi din sînge, ursită ai fost să fii stavilă tuturor năvălirilor de tot soiul de popoare sălbatece ale lumii, au încercat să-şi facă trecerea în largul Europei mari, între naţiile civilizate. Jefuite au fost satele şi oraşele Tale ca şi mănoasele Tale câmpii scăldate de mii de mii de ori în lacrimi şi’n sânge de al oamenilor Tăi, în harţele lor dese şi vrăjmaşe cu tot soiul de lifte păgîne şi spurcate, cari cereau să treacă stavila Ta.

Ţară! Petec scump din lacrămi şi din sînge, ne-e dor de Tine. Însătoşăm după Tine. Şi’n ziua năcazului Tău – la Tine ne gîndim. Spre Pronia Cerească să’ndreaptă cucernicile rugăciuni ale poporului romînesc de pretutindeni, ajutor cerînd Ţie în ziua necazului Tău.

Ţară scumpă, Tu, Românie dragă, ai auzit suspinul fraţilor Tăi Ardeleni, ai văzut robia lor şi cutremuratu-te-ai şi frumoasă hotărîre ai luat ca să-i deslegi pe ei de fiarele robiei şi cetăţeni vrednici ai tăi să-i faci. Şi din adevăratul isvor al culturii Tale să-i adapi, pentru ca din neam în neam iubită şi slăvită să fii de ei...

De aceia, astăzi în 28 August e anul de cînd soldaţii Tăi vrednici au prins arma în mîni să-i împreune pe toţi fraţii de un sînge la olaltă.

Biruitoare ai fost în zilele dintîi şi lăudaţi au fost soldaţii Tăi de toată lumea. Şi biruitoare rămîneai, dacă din sînul ortacelor Tale cu cari alăturea ai luptat, nu se ridicau Iuzi, cari să te Vînză pentru arginţi. Prin trădarea lor, meşteşugit pusă la cale, fii Tăi, trebuiră să-şi părăsească – pentru cît-va timp – gîndul, şi să se retragă pentru ca să Te apere pe Tine.

Şi după ce fuseşi vîndută, Te năvăliră toate hoardele urmaşilor de Huni, pentru ca o parte a Ta vremelnic să o pună sub piciorul lor şi să-i fure belşugul. Iar o parte a fiilor Tăi trecură în tabăra duşmanilor Tăi, în vreme ce ai Tăi cei buni să retraseră ca să Te apere mai departe. – Ţară, Tu, trădătorii să-i pedepseşti! Să stîrpeşti întreagă viţa lor.

Ţară! Petec scump de pămînt udat de lacrămi şi de sînge: nu desnădăjdui...

Mică eşti astăzi, cu mii de neajunsuri ai să Te lupţi şi din mii de rane sîngerezi deodată, dar mare ai să fii Tu, după ce vei trece peste aceste zile de chin şi de necaz. Şi temută ai să fii de vecinii Tăi, cari nu-şi vor uita nici cînd greşala de a-Ţi fi făcut rău. Viitorul ţărilor şi al naţiilor totdeauna s’a urzit cu jertfe.

Iar în ziua în care să împlineşte anul de la întrarea Ta în război, noi Romînii Americani, cari simţim alăturea de tine şi bucuriile şi necazurile Tale, aruncaţi aici, pe plaiurile îndepărtării, îţi trimitem prinosul dragostii noastre şi nădăjduim să ne vedem în curînd sub a Ta împărăţie, Mare Romînie!...

*

Acest articol va fi editat şi într-o colecţie dedicată Centenarului Unirii tuturor românilor, „Ziarele româneşti despre Unirea Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei“, al cărei prim volum va ieşi în curând de sub tipar.


Click pe imagine pentru a o mări

image
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite