Cum au transformat poliţiştii un profesor universitar în infractor şi o dronă în avion civil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Imaginile din dronă cu sutele de mii de români protestând în Piaţa Victoriei, care au făcut înconjurul lumii, au deranjat autorităţile, care au hotărât să aplice legea. Autorul imaginilor, un respectat cadru didactic universitar, a ajuns să fie anchetat de poliţişti şi inculpat pentru că nu ar avea autorizaţie de zbor şi nici licenţă de pilot.

Protestele din Piaţa Victoriei, în care sute de mii de oameni au cerut demisia Guvernului, au avut şi momente care au frizat ridicolul. Prodecanul Facultăţii de Litere, lector dr. Ştefan Cătălin Constantin, ridicat de jandarmi din Piaţa Victoriei, s-a ales cu dosar penal pentru „exploatarea unei aeronave fără a poseda certificat de înmatriculare şi certificat de navigabilitate“.

În fapt, „crima“ respectabilului dascăl a constat în înălţarea pe cerul Pieţei Victoriei a unei banale drone, cu care imortaliza imagini, în cadrul unui proiect ştiinţific la care lucra.  

Ştefan Cătălin Constantin a povestit, pentru „Adevărul“, cum a ajuns să fie considerat infractor, iar drona pe care a ridicat-o pe cer - un avion civil care trebuia să aibă autorizaţie de survol şi să decoleze de pe un aeroport.

image

La 38 de ani, Ştefan Cătălin Constantin are o carte de vizită impresionantă. 

Are două doctorate – unul în filologie, iar altul în arhitectură, este editor de carte şi predă cursuri la Departamentul de studii culturale şi antropologie al Facultăţii de Litere de la Universitatea din Bucureşti. A coordonat mai multe colecţii de beletristică la o prestigioasă editură şi a publicat albume de fotografie dedicate patrimoniului cultural românesc.

Lucrarea sa de doctorat în arhitectură a avut ca temă simbolismul pieţelor publice ale oraşelor din Europa. Pentru realizarea imaginilor din pieţele publice ale Europei, s-a folosit de o dronă. Aceeaşi dronă cu care a captat imagini în Piaţa Victoriei, pentru o nouă lucrare de cercetare, sechestrată acum de poliţie.

Am avut senzaţia că trăiesc o piesă de teatru absurd

„Adevărul“: Aţi cercetat simbolismul pieţelor publice ale oraşelor din Europa surprinzând imagini cu aceeaşi dronă devenită acum „corp delict“. În ce locuri aţi mai folosit drona pentru fotografii?

Ştefan Cătălin Constantin:  M-a interesat o lectură culturală şi antropologică a pieţei. Deci, piaţa înţeleasă ca centru social. Am făcut fotografii aeriene în Portugalia, Bosnia, Muntenegru, Grecia, Turcia şi altele.

N-aţi avut niciodată probleme cu autorităţile, să vi se atragă atenţia că aveţi nevoie de tot felul de autorizaţii?

Absolut nicăieri. Din contră, au fost situaţii în care am cerut sprijinul poliţiştilor – fiind zone aglomerate. Am întrebat de unde pot ridica drona în siguranţă. Chiar erau încântaţi că fotografii cu localitatea lor vor fi publicate într-o carte. Unii chiar mi-au mulţumit. Nu mi s-a cerut nicăieri permis de înmatriculare, nici brevet de pilot, doar respectarea unor reguli de bun simţ - să respecţi intimitatea oamenilor, să nu survolezi anumite zone... În decembrie, am fost în Turcia, pentru că am avut acolo o expoziţie de fotografii. A fost chiar la două zile după asasinarea ambasadorului rus la Ankara, iar autorităţile erau în alertă maximă. Am vrut să fotografiez de sus fortificaţiile bizantine ale oraşului. Peste tot era pază militară, am întrebat soldaţii dacă pot să ridic drona. Mi s-a spus că da, dar în prezenţa lor, ca să nu am probleme. Mai civilizat de atât nu se poate. În contextul respectiv, puteau să refuze şi cred că era legitim.

De ce o dronă? De ce o privire de sus pentru cercetarea pe care o faceţi?

Dintr-un motiv banal de simplu. Atunci când eşti într-o piaţă se întâmplă extrem de rar să o poţi surprinde în imagini, în întregime. Este nevoie de o privire de ansamblu şi asta se poate numai de sus. Din punct de vedere tehnic, se numeşte vedere în zbor de pasăre. Acum se poate cu ajutorul dronelor. Pentru mine, este un instrument de lucru, de cercetare.

Cum a fost la proteste? Ce s-a întâmplat practic după ce aţi folosit drona în Piaţa Victoriei?

În prima seară, pe 4 februarie, nu mi-a spus nimeni nimic. M-am dus chiar lângă poliţişti, într-un loc puţin mai îndepărtat de zona în care se protesta, cam la 4-500 de metri de Piaţa Victoriei, pe Bulevardul Aviatorilor. Cele mai bune fotografii ies din lateral, sunt mai expresive. Am ridicat-o de lângă poliţişti nu ca să-i sfidez, ci pentru că era o poziţie foarte bună. Nu mi-am pus nicio secundă problema că aş face ceva ilegal, cu atât mai mult cu cât în călătoriile mele am fost ajutat de poliţie. 

Ce reacţie au avut poliţiştii?

Au fost foarte curioşi, voiau să ştie cum funcţionează. Le-am explicat, chiar s-au amuzat...

A doua zi n-au mai părut amuzaţi...

Da, a doua zi s-a schimbat scenariul. Eram într-un părculeţ de pe Bulevardul Ion Mihalache, deci nu în Piaţa Victoriei. Pe mine mă interesa să văd de sus o piaţă plină de oameni pentru cartea la care lucrez, în seara aceea s-a înregistrat recordul de prezenţă la proteste – în jur de 300.000 de oameni. De altfel, atunci când am fost reţinut, lucrul ăsta a stârnit mirarea poliţiştilor, nu se aşteptau la aşa ceva. Am un doctorat pe tema asta, am făcut şi o expoziţie cu fotografii aeriene din pieţe – cred că am suficiente alibi-uri încât să fiu crezut fără cea mai mică reţinere...

Ce s-a întâmplat mai departe?

Cred că era ora 22.00. Au venit nişte jandarmi, s-au prezentat şi mi-au cerut – dacă mai reţin bine – un permis de pilot şi alte acte de care nu auzisem niciodată. Le-am spus că nu am aşa ceva. Au fost politicoşi şi civilizaţi, m-au rugat să-i însoţesc la Secţia 3 Poliţie, cu precizarea să nu fiu violent.

Le-aţi dat cumva impresia că aţi putea fi agresiv?

Asta i-am şi întrebat: aveţi senzaţia că aş fi violent? Apoi m-au însoţit la poliţie şi m-au lăsat acolo, unde am fost ţinut timp de mai multe ore.

Ce v-au spus poliţiştii?

A venit şi un inspector. Au făcut un proces-verbal, mi-au luat o declaraţie. Mi-au făcut fotografii din faţă şi din profil, exact ca în filme. M-au sechestrat drona, i-au făcut fotografii pe toate părţile. Mi-au spus că procesul-verbal e o formalitate. La un moment dat, chiar le-am atras atenţia că nu sunt îmbrăcat cum au scris în procesul-verbal. Scria că am pantaloni negri, iar eu aveam albaştri, că am ghete negre, iar eu aveam ghete bordo. Am semnat totuşi documentul, am rămas pe aceeaşi notă amuzantă.

Cum v-aţi simţit în acele clipe când v-au fotografiat din faţă şi din profil? Ca un infractor?

Eram într-o stare de uimire şi mai degrabă, pe moment, de amuzament, pentru că nu ştiam să fi făcut ceva rău şi eram curios să aflu ce ilegalitate am comis. Am avut senzaţia că trăiesc o piesă de teatru absurd.

Aţi aflat apoi acuzaţiile...

Mi-au citat un articol de lege, mi-au spus care este infracţiunea de care sunt suspectat. Am aflat că am pilotat o aeronavă fără a fi înregistrată şi fără să am autorizaţii de navigabilitate sau brevet. Cu alte cuvinte, nu eram pilot de aeronave civile.

V-au informat şi de ce pedeapsă sunteţi pasibil?

Da, mi-au spus că risc o pedeapsă de la 3 la 6 ani. Am început să râd pentru că nu îmi venea să cred. A râs şi inspectorul, era amuzat. Mi-a spus şi ce taxă ar fi trebuit să plătesc pentru licenţa de zbor – 90 de euro + TVA, echivalentă cu cea a unei aeronave Boeing 747. Nu vorbim despre taxă, dacă e mare sau mică, ci despre faptul că ne aflăm într-o situaţie în care legea nu face nicio diferenţă între un ditamai avionul şi o dronă. E ca şi cum ai cere ca o bicicletă să aibă număr de înmatriculare ca orice maşină, căci merge pe stradă, iar biciclistului, permis de conducere.  

Deci, nici poliţistul nu prea credea în aceste acuzaţii...

Mi-a spus că până în seara anterioară nu şi-a pus problema că aşa ceva e ilegal, dar că au primit indicaţii cât se poate de precise în acest sens. Am întrebat dacă mai e cineva în situaţia mea şi mi s-a spus că mai sunt doi „piloţi“ - jurnalişti austrieci. Apoi mi-au dat drumul, mi-au spus că vor trimite dosarul la parchet şi că sunt urmărit penal. Acasă am văzut şi eu legea pe care am încălcat-o şi mi-am pus întrebarea cum de o lege de acum 20 de ani poate face referire la drone când acestea nu se inventaseră. Legea face referire la avioane, la aeroporturi, dar, evident, nu la drone.

De ce credeţi că poliţia a luat astfel de măsuri?

Bănuiesc că scopul a fost intimidarea, pentru că de sus s-a văzut cel mai bine cât de mulţi oameni au fost la proteste. Asta a deranjat, probabil, şi au vrut să nu mai apară astfel de imagini.

Ce spun studenţii dumneavoastră? Aţi discutat cu ei despre cele întâmplate?

Am avut de la ei semnale de simpatie şi de susţinere. Am reţinut o frază pe care a scris-o un student pe Facebook, că dacă arhiepiscopul Tomisului a fost însoţit la poliţie cu gărzi de corp, atunci pot veni şi eu cu studenţii. Evident, a fost o glumă.

Drona, asimilată unui avion Boeing

În România, reglementările aeronautice civile datează de acum 20 de ani. Aşa se face că folosirea dronelor se supune prevederilor Ordonanţei de Guvern 29/1997 privind Codul Aerian Civil.

În accepţiunea actului normativ, dronele sunt asimilate cu avioanele civile, ceea ce este cu totul fals. Astfel, proprietarii sunt obligaţi să înmatriculeze dronele, să obţină autorizaţie de survol de la Ministerul Apărării Naţionale şi să decoleze de pe un aeroport. Potrivit aceleiaşi ordonanţe, o aeronavă se consideră în zbor după închiderea uşilor, iar drona nu are uşi.

Articolul 103 face referire la conducerea unei aeronave neînmatriculate. În cazul în care încalcă prevederile Codului Aerian Civil, cei care mânuiesc dronele se fac vinovaţi de infracţiune penală, pasibilă de închisoare de la trei la şase ani.

Mai mult, potrivit HG nr. 912/2010 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor în spaţiul aerian naţional, zborul cu o dronă sau cu un vehicul fără pilot în spaţiile intravilane din România este interzis, iar zborul în extravilan este permis doar după certificarea dronei şi anunţarea zborului.

Legislaţia nu face diferenţa între un avion şi o dronă, astfel că taxa de certificare a unui vehicul fără pilot (dronă) este echivalentă cu cea plătită pentru un Boeing 747.

Cinci dosare penale pentru posesorii de drone

La solicitarea „Adevărul“, Poliţia Capitalei informează că a deschis mai multe dosare penale pe numele unor persoane care au folosit ilegal drone în timpul protestelor.

„Pe perioada manifestărilor desfăşurate în Piaţa Victoriei, poliţiştii Capitalei au depistat cinci persoane ce au ridicat drone de la sol, fără a poseda certificat de înmatriculare şi certificat de navigabilitate, faptă ce constituie infracţiune conform art. 103, alin. 1, lit. a din OG 27/1997 privind Codul Aerian, prevăzută cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la un an sau amendă“, arată Poliţia Capitalei, care mai precizează că dronele au fost reţinute, fiind folosite ca „mijloc de probă în procesul penal“.

Cele cinci dosare penale sunt coordonate de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite