Cum opera Corcodel, cămătarul-colonel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmeria Română e zguduită de un scandal uriaş, după ce şeful Bazei de Administrare şi Deservire, colonelul Marian Corcodel, a fost arestat pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi cămătărie, fapte comise în perioada 2011-2017. În acest caz sunt puşi sub acuzare mai mulţi angajaţi din Jandarmeriei

Colonelului Marian Corcodel (45 de ani), comandantul Bazei de Administrare şi Deservire (BAD) din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR), ar fi făcut timp de 6 ani cămătărie în unitatea pe care o conducea, potrivit procurorilor DIICOT. Ofiţerul a fost acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat şi camătă. Corcodel acorda colegilor împrumuturi uriaşe, sume de la câteva mii, la zeci de mii de euro, cu dobânzi cuprinse între 10 şi 20% din valoare. Totul sub ochii a cel puţin trei structuri din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) care ar fi trebuit să sesizeze ce se întâmpla în BAD: Direcţia Control şi Verificări Interne din cadrul IGJR, Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) şi Direcţia Generală de Protecţie Internă (DGPI), cunoscută ca „Doi şi-un sfert”, serviciul secret al MAI.

În acest caz, procurorii DIICOT l-au pus sub acuzare pe un comisar –şef de la DGPI, Octavian Cristescu. Ofiţerul l-ar fi sprijinit pe Corcodel, i-ar fi acordat protecţie şi consiliere în unele cazuri. Cristescu nu a spus nimic superiorilor despre ce se întâmpla la BAD şi nu a făcut un raport pentru a sesiza pachetul cu privire la neregulile sesizate în unitate. Jandarmeria Română a arătat vineri că „va acorda tot suportul necesar instituţiilor abilitate pentru clarificarea faptelor şi împrejurărilor cercetate, în care sunt suspectate cadre ale instituţiei”. Oficialii instituţiei au arătat că instituţia este direct interesată „de clarificarea tuturor aspectelor legale, precum şi a situaţiilor punctuale care pot afecta credibilitatea instituţiei“,

„Banca Română de Comerţ Corcodel“

Totul începe în 2011, atunci când Corcodel ar fi pus bazele unei afaceri inedite, bazate pe cămătărie şi delapidarea unor bunuri din cadrul BAD, potrivit DIICOT. El ar fi cooptat mai multe persoane aflate în subordinea sa directă, dar şi alte persoane, ce au calitatea de militari. Cei care împrumutau bani de la Corcodel erau, în general, subordonaţi ai acestuia sau persoane din cercul relaţional. În cazul în care debitorii ajungeau în imposibilitatea de a achita camăta, aceştia erau ulterior executaţi silit.

Cei care se ocupau de încasarea ratelor erau subordonaţi ai lui Corcodel, oamenii de încredere ai comandantului, care ulterior predau banii colonelului. Anchetatorii spun că la nivelul Bazei era răspândită expresia „are cardul la Corcodel”, la propriu, pentru a ilustra o persoană îndatorată financiar, sau „Banca Română de Comerţ Corcodel“.

Delapidarea

De asemenea, procurorii spun că Corcodel ar fi impus unor subordonaţi, care aveau ca atribuţii gestionarea şi administrarea unor bunuri, să-şi însuşească importante cantităţi de motorină de la staţia de carburant a parcului auto al unităţii. Combustibilul ar fi fost scos ilegal din unitate şi transportat în alte locaţii, de unde era predat acestuia sau altor membri ai grupării.

Atunci când procurorii DIICOT au percheziţionat BAD, din biroul lui Corcodel şi al subordonaţilor săi au fost ridicate mai multe contracte de împrumut, atât în formă autentică, cât şi înscrisuri sub semnătură privată, dar şi agende şi notiţe, pe care erau notate evidenţa strictă atât a debitorilor, cât şi a sumelor de bani ce au fost remise sau urmau a fi remise cu titlu de camătă. În biroul comandantului au fost găsite sumele de 50.000 lei şi 55.000 de euro.

Fuga după diplome

Marian Corcodel (foto) şi-a început cariera în Jandarmerie în 1994, ca subofiţer administrativ la Comandamentul de Jandarmi al Municipiului Bucureşti. Bărbatul absolvise liceul şi terminase un curs de un an de „Bazele contabilităţii“. Timp de 4 ani, Corcodel a desfăşurat activităţi specifice de administraţie.  În 1998, el a absolvit Facultatea de Inginerie şi Management Agroturistic (Unversitatea Bioterra) şi imediat s-a înscris la Facultatea de Drept (Universitatea Hyperion) pe care a terminat-o în 2003.

Marian Corcodel. FOTO http

Corcodel a urmat o mulţime de cursuri de perfecţionare, masterat şi postuniverstare dintre cele mai diverse. Cele mai interesante sunt: Ştiinţe Penale-Criminalistică (2003-2004) la Facultatea de Drept- Universitatea Bucureşti, curs de poliţie sanitară (2005), curs de instruire în evaluări patrimoniale şi audit de mediu (2004), master în Securitate Comunitară şi Terorism (2006-2007), Management (2008), Managementul Strategic al Afacerilor Interne (2009-2010), organizat de Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“, Perfecţionare în domeniul relaţiilor internaţionale (2010), organizat de Institutul Diplomatic Român, Program de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii corespunzătoare înalţilor funcţionari publici (2010), organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, sau cursuri de mediatori profesionişti, de pregătire a personalului didactic, psihopedagogic, de secretariat birotică etc.

Doctoratul

Marian Corcodel a publicat în 2016 un articol în „Revista de Investigare a Criminalităţii”- „Revistă recunoscută în domeniul Ordine Publică şi Siguranţă Naţională” şi în care autorul este prezentat drept doctorand la Şcoala doctorală „Ordine publică şi siguranţă naţională” din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

image

Diplomele universitare i-au adus şi promovări în grade şi funcţii lui Corcodel: comandant pluton (1998-2000), comandant detaşament (2000-2008) şi prim adjunct al comandantului BAD (2008-2009). Din 2009 ocupă funcţia de şef al Bazei.

Avere din agricultură

Marian Corcodel a făcut o adevărată avere din agricultură, potrivit declaraţiilor sale oficiale de avere. Anual el ar fi câştigat zeci de mii de euro de pe terenurile pe care le deţine în Teleorman şi în Ilfov. 102.000 de euro a câştigat, în 2016, din vânzarea produselor agricole şi vânzarea animalelor şi păsărilor, potrivit declaraţiei de avere depusă pe 30 mai 2017. Veniturile din agricultură obţinute de colonelul Marian Corcodel au crescut de la an la an potrivit declaraţiilor de avere. Astfel, în 2016, el a declarat că a câştigat 98.000 de euro, în 2014 suma de 75.000 de euro, în 2013 ar fi câştigat 70.000 de euro, 2011 şi 2009 ar fi câştigat 30.000 de euro.

Comandatul BAD are o avere de invidiat. El deţine o cotă de 1/2 dintr-o suprafaţă de 9.300 de metri pătraţi în extravilanul comunei Dărăşti (Ilfov), o cotă de 1/3 dintr-o suprafaţă de 20.000 de metri pătraţi în comuna Măgurele (Ilfov), o cotă de 1/2 dintr-o suprafaţă de 134 de hectare în Teleorman şi cote de ½ şi 1/3 dintr-o suprafaţă de 11.051 de metri pătraţi în Bucureşti.

„avere marian corcodel”

Colonelul mai deţine două case de locuit, una de 220 de metri pătraţi în Tunari (Ilfov) şi una de 800 de metri pătraţi în Bragadiru (Teleorman). Corcodel a declarat că deţine 2 tractoare U650M şi unul John Deere şi că are economii în bancă de 16.774 de lei. În 2016, din funcţia de comandant, el a câştigat 103.449 de lei, iar soţia sa, care lucrează director de audit la o societate comercială, 32.000 de euro.
   

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite