Cum ne lăsăm prostiţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ne lăsăm prea lesne manevraţi. Acest neajuns s-a manifestat pregnant şi supărător la proaspăt încheiata conferinţă de securitate de la München. Obsesia „Trump” însă nu e singura noastră problemă.

În România a avut loc o revoluţie a civilităţii. Una civică şi etică mamut, cum Europa n-a văzut poate de când e ea. Ajutaţi de reticenţele protestatarilor, potentaţii se prefac că nu s-ar fi întâmplat nimic. Scot mii de oameni în stradă, la o contra-manifestaţie dirijată şi controlată, care manipulează de zor, extremist şi ultranaţionalist.

În răstimp, alte, paralele campanii de tembelizare antioccidentală, antisemită, antigermană şi antieuropeană au loc la televiziunile oligarhiei pe bază de ostilitate în contra multinaţionalelor, împotriva evreului, ungurului şi americanului Soros, a „nemţilor” Iohannis, Merkel sau Fabritius.

Deşi aceste campanii nu mai prostesc decât segmente marginale, cele mai primitive şi mai reacţionare ale populaţiei, efectul lor pernicios depăşeşte simpla mancurtizare a celor mai uşor de sugestionat şi dezinformat. Ele acţionează diversionist, ocupând spaţiile televizate şi minţile oamenilor care încearcă să le înţeleagă rostul, în loc să se concentreze ca revoluţia civilităţii să nu piardă ceea ce a câştigat.

Puterea, mai apropiată ideologic şi filogenetic de Moscova decât de NATO şi UE, ştie că, dacă, în ciuda delegitimării ei plenare prin marţea neagră de la 5 februarie, supravieţuieşte furiei populare, se va consolida şi va putea trece la o amplă şi necurmată represiune pe model ruso-turcesc.

În ce-o priveşte, revoluţia civilităţii n-are nevoie să fie manipulată. Căci, deşi susţinută de pătura de mijloc cea mai informată, inteligentă şi dinamică a societăţii, s-a autohipnotizat ea însăşi. De dragul purităţii mesajului ei luminos, unul eminamente moral, spre a nu-l dilua şi risca eventuala sa compromitere, revoluţia şi-a refuzat, în ciuda avertismentelor timpurii ale unor observatori, politizarea necesară. Nu e de mirare, deci, că, după ce a electrizat o lume întreagă graţie caracterului ei paşnic şi creator, autosugestia o îndreaptă spre un eşec final răsunător, facilitat de anii de manipulare care s-au articulat în repetata scandare a antidemocraticei lozinci: „toate partidele = aceeaşi mizerie”.

De puterea sugestiei se folosesc toţi marii manipulatori. Oligarhiile n-ar supravieţui o zi fără să facă în permanenţă uz de ea. Îi ştim eficienţa de la moda magnetismului, de la Freud şi Thomas Mann încoace. Nuvela celui din urmă, intitulată „Mario şi vrăjitorul”, ne descrie în amănunt prototipul manipulatorului de serviciu. Irezistibil, Cipolla, un geniu al hipnozei, se bucură în circul său să-i umilească în special pe oamenii de rând.

Cum e oare posibil ca un executiv vădit toxic, precum cel condus de şeful unui partid populist, ca PSD, prin interpusul său, Grindeanu, să supravieţuiască unor crize şi proteste de asemenea anvergură?

De talpa ţării Cipolla îşi bate joc cu acelaşi aplomb cu care guvernanţii dâmboviţeni i-au luat în zeflemea pe românii de aproape şi de departe. De pildă când, în pofida avertismentelor clare ale străzii, şi-au adoptat decretul cu dedicaţie, punând capăt, în puterea nopţii, egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Concomitent, au pretins, cu aroganţa vrăjitorului situat peste oameni şi lucruri, că ar „şti”, chipurile, „mai bine” decât toţi şi că ar face tot ce fac spre binele altora, îndreptăţiţi fiind de alegeri, de Curtea Constituţională şi de prezumtive precedente legislative.     

Că mare parte din protestatari au continuat, totuşi, să demonstreze relevă că potentaţii de la Bucureşti n-au reuşit să aplaneze uriaşa criză de încredere iscată de actuala guvernare PSD-ALDE. Se pune deci întrebarea, cum e oare posibil ca un executiv vădit toxic, precum cel condus de şeful unui partid populist, ca PSD, prin interpusul său, Grindeanu, să supravieţuiască unor crize şi proteste de asemenea anvergură?

Răspunsul ţine în parte nu doar de ger, de oboseala şi credulitatea românilor, dispuşi să se lase ademeniţi să creadă varii basme, între care cel privind „excesul” de putere al SRI sau DNA (deşi, dacă ar fi fost aşa potente şi discreţionare n-ar fi admis accesul la putere al unei majorităţi politice ostile instituţiilor de forţă şi alianţelor occidentale), ci şi de sugestibilitatea europenilor în genere.

Pe care nu i-au liniştit nici măcar angajamentele clare, pro-NATO, asumate la München, inclusiv în numele lui Donald Trump, de vicepreşedintele SUA Mike Pence, autorul unei veritabile declaraţii de amor avansate Europei.

E simplu să ne autosugestionăm că la noi totul ar fi în perfectă ordine, dacă nu ne-ar trage alţii în jos. dacă nu ne-ar pune alţii piedici.

Obsesia Trump, mai evidentă decât oricând la Conferinţa de Securitate de la München, pe care şeful Casei Albe a dominat-o în absenţă, este pernicioasă în cel mai înalt grad pentru Bătrânul Continent. Căci, după cum just a observat fostul demnitar creştin-democrat german, Friedrich Merz, şef al asociaţiei „Puntea transatlantică”, fixaţia noastră pe şeful statului american „ne distrage atenţia de la problemele Europei”. Or, divizarea şi „pariurile instituţionale ale Europei sunt net mai ample şi mai riscante decât cele americane”, după cum relevă, pe bună dreptate, Merz.

În fapt, potrivit lui, problemele Europei (şi ale instituţiilor ei) sunt „existenţiale”. Într-un interviu acordat postului naţional de radio german, Deutschlandfunk, el a cerut, în consecinţă, Bătrânului Continent, să-şi rezolve rapid chestiunile rămase în suspensie. Căci „oamenii cred tot mai puţin în instituţiile şi reprezentanţii lor. Iar acesta e terenul propice populismului”.

Dar e mai uşor să dăm vina pe alţii. E simplu să ne autosugestionăm că la noi totul ar fi în perfectă ordine, dacă nu ne-ar trage alţii în jos. dacă nu ne-ar pune alţii piedici. E mai simplu, oricum, decât să ne suflecăm mânecile şi să ne apucăm de treabă, dereticând în fine, până la capăt, în propria noastră ogradă, înainte de arăta cu degetul spre ceilalţi.

Petre Iancu - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite