Coşniţa, amintiri despre locul unde a început războiul din Transnistria

Primarul sătucului, care a avut un rol crucial în conflictul transnistrean, povesteşte cum "forţele separatiste au apărut brusc şi au încercat să blocheze localitatea cu cazaci, mercenari

Primarul sătucului, care a avut un rol crucial în conflictul transnistrean, povesteşte cum "forţele separatiste au apărut brusc şi au încercat să blocheze localitatea cu cazaci, mercenari din Rusia"

La intrarea în sătucul uitat de lume dinspre Chişinău spre Tiraspol, imediat după ce treci pe podul păzit de trupe moldoveneşti, ruseşti şi transnistrene, o cazemată bizară aminteşte că aici au fost lupte.

Coşniţa, satul prăfuit din raionul Dubăsari, este locul în care, în data de 13 martie 1992, o mână de oameni au pus mâna pe arme şi s-au opus invaziei unor "mercenari" care au atacat localitatea. Ziua în care a început războiul din Transnistria.

Unii spun că în acea noapte s-a decis rezultatul conflictului din Transnistria. Ce s-a întâmplat în noaptea de 13 spre 14 martie? Foştii combatanţi povestesc cum, mai întâi o mână de oameni, apoi tot satul, a blocat atacul insurgenţilor transnistreni.

Primarul localităţii, Alexandru Lieşan, are acum 56 de ani. Atunci era cu 15 ani mai tânăr şi lucra la fabrica de conserve din Coşniţa.

"L-au împuşcat pe furiş, când făcea de gardă"

Îşi aminteşte cum, brusc, satul amplasat strategic a fost ţinta unei agresiuni: "Au năvălit peste noi. Forţele separatiste ale Tiraspolului au apărut brusc, dintr-o dată. Au încercat să blocheze localitatea cu cazaci, mercenari din Rusia".

Prima victimă a fost un poliţist, Nicolae Sotnicenco. Avea 33 de ani şi patru copii. "A fost ucis mişeleşte. L-au împuşcat pe furiş. Era de gardă, lângă maşină. Alt poliţist, Leonid Bulat, care se afla în maşină, a rămas infirm pe viaţă. Un glonţ din rafala care s-a abătut asupra lor l-a pălit în şira spinării". Primarul din Coşniţa îşi mai aminteşte cum întreg satul s-a mobilizat să oprească invazia cazacilor: "Ne-am adunat toţi, cu ce aveam la îndemână. Patru sute de oameni.

Câteva pistoale, de la postul de poliţie. Cazacii ocupaseră un grajd situat pe un deal de la marginea localităţii. Trăgeau de acolo, încercau să ocupe satul. De ce Coşniţa? Pentru podul de pe Nistru, care leagă drumul dinspre Tiraspol spre Chişinău".

Alexandru Lieşan ne mai spune că în Coşniţa trăiesc de când se ştie în bună pace şi vecinătate şi ruşi, şi moldoveni. În noaptea aceea s-au au luptat cot la cot să îi oprească pe cazaci. Mihai Moraru avea 38 de ani când, în aceeaşi noapte, a căzut ciuruit de gloanţe. A fost decorat post-mortem cu ordinal "Ştefan cel Mare" pentru că "a căzut cu moarte de erou".

La Asociaţia Foştilor Combatanţi

Omul care a condus grupul de săteni ce a oprit avansul cazacilor spre Chişinău se numeşte Anatol Cibotenco, acum în vârstă de 49 de ani. L-am întâlnit în biroul primarului. În prezent conduce Asociaţia Foştilor Combatanţi de pe platoul Coşniţa. Ne conduce în sediul asociaţiei: o încăpere micuţă, în complexul administrativ din localitate.

Pereţii camerei sunt decoraţi cu fotografiile celor căzuţi în luptele de la Coşniţa. Sunt zeci de fotografii, porterte alb-negru. Ne atrage atenţia imaginea unei femei - singura din grupaj. Se numeşte Dănuţa Maria şi avea 21 de ani. "Pe data de 13 spre 14 martie, satul Coşniţa a fost atacat mişeleste de cazacii separatişti. În urma acestui conflict a fost ucis Gucenco Nicolae, colaborator de poliţie, au fost grav răniţi Leonid Lazar şi Nicolae Cibotari, care nici în ziua de azi nu poate merge.

A fost grav rănit Leonid Bulat, care a fost luat prizonier, schilodit şi apoi ucis de către separatişti", ne spune Cibotenco. Amintirea prietenilor căzuţi lângă el îl face să lăcrimeze. Cibotenco ar dori ca statul să sprijine mai mult familiile oamenilor care au murit pe platoul Coşniţa.

Omul ne conduce apoi la marginea localităţii, unde pe locul în care a murit poliţistul Nicolae Sotnicenko a fost ridicată o cruce. În centrul satului, un obelisc de marmură poartă numele tuturor celor căzuţi în conflict.

Telefonul postului de poliţie

Acum, în Coşniţa este linişte. Localitatea numără peste 6.000 de suflete, care se lovesc zi de zi de aceleaşi probleme ca în oricare localitate din Republica Moldova: nu sunt bani, salariile sunt mici, serviciile proaste. Poate că cei din Coşniţa sunt un pic mai norocoşi: în localitate există o fabrică de conserve care "merge bine".

Primarul ţine cu tot dinadinsul să consemnăm că îi mulţumeşte preşedintelui Voronin pentru faptul că în Republica Moldova este linişte şi stabilitate socială: "În Găgăuzia, în sânul Basarabiei, le-o dat autonomie". La postul de poliţie există încă în antic telefon rusesc prin care, în urmă cu mai bine de 15 ani, la Chişinău s-a dat alarma.

Paradox administrativ

Podul care trece peste Nistru, situat la 30 de kilometri de Chişinău, spre Coşniţa, este păzit de forţe armate din Federaţia Rusă, Transnistria şi Republica Moldova. Zona este cu totul specială şi a generat chiar un paradox administrativ: există un post vamal şi de poliţie de frontieră la capătul podului, unde eşti obligat să prezinţi toate documentele, ca şi cum ai trece frontiera într-o altă ţară.

Chiar dacă treci din Republica Moldova în Republica Moldova şi chiar dacă eşti la peste o sută de kilometri de Tiraspol. Ca şi cum s-ar înfiinţa un post vamal şi de control pe Autostrada Bucureşti-Piteşti.

Scurt istoric al conflictului din Transnistria

Evoluţia conflictului pe scurt, cronologic, potrivit enciclopediei on-line Wikipedia: În decembrie 1991, în raioanele de pe malul stâng al Nistrului se organizează alegeri prezidenţiale, declarate ilegale de către autorităţile moldoveneşti.

Igor Smirnov devine "preşedinte". Încep să apară conflicte armate provocate de către trupele de cazaci fidele separatiştilor. Martie, 1992. Un incident apărut la o petrecere în Dubăsari, soldat cu moartea unor cazaci şi a unor poliţişti, serveşte drept pretext pentru desfiinţarea ultimului post de poliţie moldovenesc din Transnistria. Este atacat postul de poliţie din Coşniţa, unde încep practic luptele. 17 martie: Se semnează un nou acord de încetare a focului, care va fi încălcat de către gardişti pe 24 martie.

La reuniunea OSCE de la Helsinki, se creează un mecanism cvadripartit de reglementare a conflictului din Trasnistria, compus din: Republica Moldova, România, Rusia, Ucraina. Au loc noi conflicte armate. 5 aprilie: În oraşul Tighina intră 20 de blindate ale armatei ruse, având arborat drapelul Federaţiei Ruse. În paralel, continuă tratativele cvadripartite dintre miniştrii de externe ai Moldovei, României, Rusiei şi Ucrainei începute la 23 martie.

La 2 aprilie, o nouă reuniune de experţi elaborează recomandări referitoare la neadmiterea implicării cetăţenilor statelor străine şi prevenirea incidentelor armate. Mai-iunie 1992: conflictul escaladează, au loc atacuri armate de ambele părţi, dublate de acuzaţii politice de agresiune. În dimineaţa de 20 iunie, oraşul era în mare parte sub control moldovenesc. Tancuri grele ale Armatei a 14-a au forţat podul spre Tighina, dar vor fi oprite de forţele moldovene.

Forţele separatiste continuă tirurile asupra oraşului. Începe un război în adevăratul sens al cuvântului, oraşul Tighina fiind bombardat şi atacat cu armament greu. În acelaşi timp sunt atacate şi alte localităţi: Dubăsari, Cocieri, Doroţcaia, Coşniţa.

Podul de peste Nistru va fi ocupat de gardişti, după atacurile cu tancuri grele ale armatei ruse, iar oraşul va fi invadat de armata şi de forţele separatiste. Consiliul militar al Armatei a 14-a va adresa preşedintelui Snegur un ultimatum prin care cere ca forţele moldovene să înceteze agresiunea, în caz contrar, armata trecând la atac. Însemna război declarat al Rusiei contra Moldovei. 21 iunie: Se semnează acordul de încetarea focului.