Copilul lui Carmen Dan cu Viorica Dăncilă şi Ilie Năstase

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu e fake news. Nu chiar. L-am văzut vineri la televizor. Era un domn poliţist de la rutieră, care a organizat o conferinţă de presă ca să ne explice ce nelegiuiri a comis Ilie Năstase în trafic.

Sigur, poate vă întrebaţi de ce în cazul celorlalte milioane de şoferi cărora li s-a luat carnetul sau li s-au aplicat alte pedepse nu au fost organizate conferinţe de presă pentru a se oferi explicaţii. Simplu, pentru că aşa merg lucrurile. Asta-i direcţia către care ne îndreptăm. Trendul.

Ilie Năstase e notoriu în România. E un personaj. Aşa că are dreptul la explicaţii publice. Nu ca restul guvizilor. Ilie Năstase face parte din pătura subţire de români cărora Poliţia le datorează justificări.

Drept urmare, un reprezentat al Poliţiei Rutiere, al cărui nume mărturisesc că nu l-am reţinut, s-a prezentat în faţa camerelor şi, cu o tehnică oratorică şi un fond lingvistic parcă moştenite de la premierul Viorica Dăncilă, ne-a detaliat nişte „modus operandi“ de-ale poliţiştilor când au de-a face cu şoferii prinşi băuţi la volan care sunt şi uşor recalcitranţi. Curat hibrid între tanti Viorica şi juna Carmen!

Logica probabil fiind că acuzaţiile şi nemulţumirile unuia ca Ilie Năstase sunt de natură să aducă prejudicii de imagine Poliţiei. Aşa că l-au contracarat cu... domnul descris sumar mai sus! Acum, după ce l-am văzut şi ascultat, nu pot decât să-i prevăd o carieră fulminantă la Guvern. Ar fi păcat să se piardă un asemenea diamant neşlefuit!

Cât despre moşoteiul adolescentin Ilie Năstase, nu pot decât să mă bucur că şi-a pus iar poalele-n cap. Modul public în care a avut grijă să-şi escaladeze situaţia mă face să cred că nu va reuşi să „cadă la pace“, ulterior, cu poliţia şi-şi va primi pedeapsa cuvenită, îndeobşte aplicabilă numai celorlalte milioane de şoferi pentru care nu se organizează conferinţe de presă.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite