Clotilde Reiss, eliberată din închisoare pe cauţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Clotilde Reiss, eliberată din închisoare pe cauţiune
Clotilde Reiss, eliberată din închisoare pe cauţiune

Franţuzoaica Clotilde Reiss, aflată într-o închisoare iraniană din 1 iulie pentru că a participat la manifestaţiile de protest postelectorale din această ţară, a fost pusă în libertate duminică seara "în stare bună a sănătăţii" şi va fi "cazată" în Ambasada Franţei din Teheran, a anunţat  duminică  Preşedinţia franceză.

Tânăra femeie, care a fost eliberată pe cauţiune, nu poate părăsi Iranul pentru moment şi va fi găzduită de Ambasada franceză "în aşteptarea reîntoarcerii sale în Franţa", arată comunicatul Palatului Elysee, citat de  Agerpres.

Preşedintele Nicolas Sarkozy a avut o convorbire telefonică cu ea "după ieşirea ei din închisoare" şi şi-a exprimat satisfacţia şi "sprijinul deplin, precum şi cel al tuturor francezilor, care au urmărit cu nelinişte arestarea ei şi procedura judiciară căreia i-a fost supusă". El a subliniat "demnitatea şi curajul cu care Clotilde Reiss a înfruntat această încercare", arată comunicatul.

Autorităţile franceze au cerut celor iraniene "să pună capăt cât mai rapid procedurilor judiciare împotriva Clotildei Reiss şi a dnei Nazak Afshar, care nu se justifică prin nimic", adaugă preşedinţia.

Şeful statului francez "mulţumeşte ţărilor UE şi celorlalte ţări prietene, ca Siria, pentru solidaritatea şi sprijinul aduse şi pe care vor continua să-l aducă până când cele două compatrioate ale noastre îşi vor regăsi libertatea deplină", conchide documentul.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite